Să nu adapi gândirea lumii
Cu vorbe roșii în colț de gând,
Să nu pui zambetul luminii
Pe chipul vreunui suflet hâd,
Să nu dai soarele ca dar
Magiei negre-nșelătoare,
Sa nu il chinui in zadar
Pe omul care vrea sa zboare.
Sa lasi sa creasca fiecare,
Sa zburde-n viata asta gri,
Sub semnul unui OARECARE.
Ilustru nume poate fi.
De-o rătăci cu minți de cruce,
Cu teorii ce sparg minciuna,
Vreun geniu blând care tot fuge
Ce-ar prinde-n inimă chiar luna,
Să nu-l alungi, zvacnind spasmotic
În frici stinghere și amare,
Chiar de-i murdar sau e cianotic,
E un suflet fără alinare.
Și de-l privesti, să-l lasi sa creada
Ca el a cucerit imperii
De stele care or sta sa cadă
Și chiar povestile din ele,
Sa-i pui incet, pe mâna stanga,
Un fluture cu alb pe margini,
Și o sa vezi ca o sa stranga
O lume-ntreagă in imagini
Ce-or derula in mintea-i dusă,
Cand i-o fi foame sau doar somn,
Despre o iubire cam apusă,
De cand era si om, și domn.
Nu pune chip nechipului,
Chiar de iți pare cunoscut,
Dă-i libertatea omului,
Ce-i e final și început.
Nu îi da nume, are unul,
De l-a uitat nu-i vina lui,
Nu spune încet: „Uite, nebunul!”
E doar un om, pe drum de lut…
..dintr-un film mut.
Mi-au dat aripi versurile tale!
..de fluture cu alb pe margini. Sa ai zi buna, potecuță!
Te îmbrăţişez!
Impresionată. Ești muzică azi! 🙂
Esti tu un bun ascultator, un om care trece prin emotia proprie alte emotii. Multumesc, Em!
Nu te uita că-i drum de lut
Și nu căta c-ar fi nebun,
Este doar om cu suflet bun,
Care-a uitat ce l-a durut.
Căci doar așa își duce clipa,
Cu-n fluture cu alb pe margini,
Iar tu, să vii, să îi alini
Durerea, că și-a rupt aripa.
E un prizonier in lumi durute,
Spuneai privind înspre Ioan,
Nu simte vântul pe-al lui munte,
Nu-și da tributul său cu bani.
El cântă stelelor și lunii,
Dă plata sa prin fluturi albi,
El nu e frate cu nebunii,
Ce-și umblă pașii printre ani.
E omul stanca, omul piatra,
Pe strada e cu dor de ducă,
Dar libertatea sa-i răsplata
Alegerilor de…nălucă.
Ma dor străinii fără suflet
Ce au pe chip sila, ca scut,
Dar omul nostru e ca un cantec
Si-i chiar un OM, pe drum de lut.
„Sa nu il chinui in zadar/Pe omul care vrea sa zboare.” Să ne gândim doar la Icar!
Mi-a plăcut!
Mi-ai mai spus asta odata, asta cu Icar, mă intreb la ce scriere? Multumesc, Radu!