Sunt om fără ambiții, nu sufăr, mă complac,
În mine, oricum, timpul și vorbele nu tac,
Nu ard de nu scriu slove, dar nici nu uit că pot;
Magnolii de cuvinte-nfloresc, în mine, roz;
Se scutură petale, mă ninge înliterat,
În lumea cu poeme, mă plimb cam deșirat.

Pe fir de plumb pun gândul ce m-a înlănțuit,
Vreo două emoții oarbe și-o vorbă de vorbit,
Mai garnisesc cu-imagini și niște întâmplări,
Vă povestesc și vouă, altfel, despre un ieri;
Simt, des, încrâncenare, suspiciuni, uimiri,
Le anulez, pe loc, cu binele primit;

Și dorm, iar, vreo cinci zile, cuvintele-n altar,
Dar, nu știu cum se face, le scot din buzunar;
Le miruiesc cu zâmbet și cu poveste nouă
Si-apoi le dăruiesc, firesc, mulțumind, vouă!

A fost ziua mulțumescului. Întârziata din mine vă mulțumește, cu bucurie, pentru tot ceea ce îmi sunteți și îmi dăruiți. Va îmbrățișez cu drag!