Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Copilul mare şi covrigi. Mulţi covrigi!

Adriana
Aveţi şi voi  „copii mari” acasă? Eu am. Unul. Şi mă mândresc cu el, dar tot îl pârăsc:
-N-ai blugi suficienţi!, zic.
-Aşa, şi?
-Mergem la cumpărături!
-Când? 
-Acum!
-Aha, e musai? 
-Musai!
-Bine, hai!
Până aici …toate bune. Ajung la un magazin fericită, într-un fel, când aud:
-Coboară…. tu, prima! Eu parchez! Te găsesc în magazin! 
Mă sperii, instinctiv, dar, na….mergem pe încredere. Apare el. Cred, sper. Zic, timid:
-Vezi că mie nu-mi trebuie nimic, doar ţie!
-Vin imediat!, mă asigură el.
Intru. Mă cunoaşte vânzătoarea. O salut şi plec la blugi bărbăteşti. Privesc în jur. Ar fi ceva, dar să vină soţul. El îi poartă. Şi aştept, aştept, aştept. Dau de o jacheta, pentru mine. O încerc. Mă uit spre intrare. Nimeni. „N-are cum să-mi tragă clapa. O fi ceva cu maşina!”, zic. Dar, na! Că apare….fericit!  Prea fericit! Zâmbind cu toată gura. „Ioi, e prea vesel. Şi mersul lui lăbărţat nu-i de cumpărături!”, gândesc.
-Iubita, mi-am luat covrigi!
Eu…nimic. 
-Cu nucă şi miere!, zice, înfulecând de parcă nu-i dădusem de mâncare o săptămână.
-Bine, bine! Lasă covrigii! Hai….. să ne uitam la blugi.
-Păi, arată-mi tu. Eu am ceva treabă (covrigii, se înţelege)…
-Uite ăştia, ce zici? 
-Prea largi!
-Ăştia?
-Prea deschişi!
Mă abţin, deşi i-aş zice vreo două şi îi mai arăt unii:
-Ăştia-s de gigolo, nu vezi? Io-s om serios!
Serios, serios….dar nici nu atingea blugii. Doar îşi lua masa în oraş – covrigi cu nucă şi miere. Mi-e răuuuuuuuuuuuuuu! Continui, totuşi! Şi el la fel – unii par mici, alţii material prost, alţii prea tinereşti. Şi ultimul cuvânt:
-Hai,  să mergem! Nu vezi că nu au!
Raionul plin cu marfă. Îl privesc siderată, dar nu zic nimic. Ieşim! Şi-l aud:
 -Eu îmi mai iau un covrig…cu mac, vrei?. 
Fug speriată la maşină. Nu-s nervoasă. Ma pufneşte râsul şi mă gândesc să caut un magazin care să nu aibă vreo covrigărie, cofetărie sau alte ispite lângă, că….. adio blugi. Şi, adio mi-am luat! Poate într-o altă zi…..

stop

Publicat de Adriana

https://www.adrianatirnoveanu.ro/

18 gânduri despre „Copilul mare şi covrigi. Mulţi covrigi!”

  1. :)) La noi este invers. Mihai se roaga de mine sa intru in magazine si intr-un final, cand ma convinge, nimic nu imi convine, nimic nu mi se pare potrivit, iar ceea ce imi place este mult prea scump, mai ales de cand stiu ca acasa ma asteapta blogul, cafeaua buna si pachetul de tigari. Eventual iau primul lucru care imi iese in cale, ca sa scap de gura lui, cu toate ca stiu sigur ca il voi abandona in sifonier. :)))

  2. Da! De când scriu nevoile mele s-au împuţinat! Ai dreptate! Am avut acum o saptamînă o discutie cu cineva care nu intelegea cum imi pot face timp de scris şi de băut o cafea in oras nu! Simplu! Scrisul il pot avea oricand: dimineata,noaptea in orele in care oricum as fi stat degeaba! Pe cand in orele libere ale tuturor eu insami traiesc pentru celelalte lucruri prin care putem să ne bucurăm de cele liber alese. Dar cu Mihai e o problemă! Chiar dau de belea uneori când descopăr că e musai sa-şi cumpere ceva!

  3. chiar covrigi nu-şi cumpără „miresul” meu, dar şi la noi toate sunt prea… prea… prea… şi nu se găseşte nimic, dar absolut nimic pe rafturile acelea.
    citind, mi-am şi imaginat chipul tău, pe el ocupat cu covrigul… şi m-a bufnit râsul.

  4. Copie la indigo! Am văzut nişte cămăşi frumoase la…. Lasă că mergem săptămâna viitoare că…
    Am şi eu o mamă acasă care trage de mine prin magazine… 🙂

  5. hi, hi
    eu ma duc singura la cumparaturi iar sa merg cu altii e un calvar, pe undeva, suna a egoism dar cunosc stresul in timpul cumparaturilor
    covrigii, insa, imi plac foarte mult, ceva gen „la placinte inainteee…”
    o seara frumoasa

  6. …da, psi, pe rafturile magazinelor cu articole pentru bărbaţi nu e nimic. Da, nimic! Mai ales în Braşov. Nouă, femeilor, ne trebuiesc ochelari speciali să vedem şi noi ce văd sau nu văd ei. Mor de râs!

  7. Mda! Sunteţi extraordinari! Dar ce ne facem cu momentul în care chiar e nevoie de…
    Am încercat să cumpăr după gustul meu, dar nu totdeauna le îmbracă..
    Simt că voi mai avea peripeţii cu ceva…covrigi!

  8. Anca, am avut o perioadă super cu el la cumpărături: răbdător, curios, concentrat. Acum, nici să-l pici cu ceară nu zăbovim prea mult la cumpărături. Cu ale mele mă descurc şi singurică, dar pe el…tot îl chinui când şi când. Te pup!

  10. Pingback: Cameluţa şi lumea | Înşiră-te mărgăritare

Comentariile sunt închise