Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Tatuaj sau cicatrice?

Citesc eu, aşa cuminţică, într-o revista de aia deşteaptă pentru femei mai puţin deştepte, adică io, subsemnata, care va să zică, următorul text: ” Strângeţi muşchii bărbiei cât de mult puteţi timp de 10 minute, în timp ce împingeţi buza de jos ca şi cum aţi sta bosumflate”….ne spune, aşa, serios, Măria Sa…Florentina Opriş. 
Nene, dacă săream peste text ..ce bine era! Da, eu nu! Ca sa fiu frumoasă, că aşa îmi zicea doamna, că-i pentru frumuseţea gâtului şi a feţei în partea mandibulară. Aşa,… trec eu şi la practică; şi numa’ ce încep  frate, să mă strâmb, să-mi ţugui buzele, să le împing nu ştiu cum, să mă chinui să strâng bunătate şi frumuseţe de bărbie, să-mi scot ochii din orbite de mirare, şi să încerc să stau aşa, cele 10 minute ce le primisem ca sugestie.
Pisica birmaneza, care sta lipca lipita de mine, ma privi cu nedumerire si se ascunse bine de tot, dupa canapea. De frica, cred. ”Ii trece”, gandesc, dar tocmai in momentul ala apare barbat’meu pe langa mine, se uita atent si-mi zice, incet, in graiul lui moldovenesc:
– Da, ci patisi, mama? Exersezi pentru strambaciunea anului? Esti Angelina Jolie combinata cu Marinela Nitu? Lasa buzele alea in paci, ca ma sperii !
-Pai, e pentru frumusete, zice la revista!
-Ce revista, fimeie, lasa revistele?! Si la ce-ti trebuie, ca tu esti tare frumusaca, asa, fara sa-ti umfli buzele celea, fie el si exercitiu?! Tampit exercitiu!, bodogane el in barba…
– Tie, ce-ti pasa, bazai eu alintat, tu abia ai trecut de 40 si zici ca esti flacau? Da, eu? Daca ma babesc?
-Ei, te babesti, te babesti…vei fi babuta mea frumoasa, dar cred ca vorbesti de altcineva, ca nu-i cazul tau,  alintato!”
Mai ma stramb eu de doua ori, ma zgaiesc zdravan in oglinda, da…nu vad nici de rau, nici de bine, si incep sa-mi dau cu ulei de argan pe picioare. Ajung in dreptul cicatricilor de la operatiile de la glezna, privesc cu o oarecare parere de rau spre ele, si iar imi zic in gand:”Si ce glezna fina aveam,acum zici ca-s venita din razboi! Saraca, de mine! Da’, las’ ca bag eu doua tatuaje, sa ma vezi atunci ce rebela si rock voi arata eu curand!”
”-Curand, cand se vor vindeca, vrei sa spui, si asta dupa ce n-or sa se mai vada deloc, dupa un timp, ca nu le mai dai jos de acolo, never. Cu ele te ingropi. Stii, nu?”

Iar ma enervez pe Mihai. Ce stie el?  Nu vede niciodata nimic, nici daca nu-mi sta parul frumos, nici daca sunt mai palida, el o baga pe aia cu frumusica, si gata, a scapat de mine. Sa fereasca sfantul, sa vin tunsa acasa, in schimb, ca mi-a promis o bataie zdravana, si mie, si aleia de ma asculta si ma tunde. Io, zic ca nu poate, ca e prietena lui, scorpioana ca el, si astia se inteleg cumva. Mi-ar ramane mie,insa, si portia ei, daca ma gandesc bine. De bataie, normal. Ce credeati? Asa ca, nu ma risc…nicicand , de acum, incolo. Doar cu aprobare.

Hai, ca m-am alintat destul, si, pentru ca n-am vrut decat sa-mi fac semnalata prezenta, inchei prostioara mea de luni…la pranz si va intreb: nu-i asa ca un tatuaj mititel acolo, macar pe partea interioara a gleznei, ar merge mai bine decat o cicatrice? Voi ce parere aveti? Astept, sa stiti! Nu va sfiiti!

 



8 gânduri despre „Tatuaj sau cicatrice?

  1. Păi dacă vrei tatuaj, tatuaj să fie. Mi-am sfătuit la fel și fiica (posesoarea unuia acum). Singurul lucru la care trebuie să te gândești este dacă îl vrei acolo și peste 10,20 sau 50 de ani. Că o dată și o dată te vei băbii și tu. 🙂

  2. Cand iti intra in cap ca vrei un tatuaj, degeaba te gandesti daca il vei dori peste 100 de ani sau nu. Ai impresia ca fara el esti incompleta, asa ca nu te lasi pana nu iti mazgalesti pielea. Dupa ce il faci, esti atat de mandra de el, incat ai fi in stare sa umbli dezbracata, doar, doar il vor vede toti. Mai tarziu te obisnuiesti cu el si ai impresia ca este parte din tine, chiar daca uneori te incearca mici regrete, ca nu ai ales ceva mai interesant, un desen care sa uimeasca si peste cei 20 de ani trecuti de la imprimare.
    De unde stiu? De la omoplatul stang si a lui floricica. :))

  3. Cum stii tu sa-mi alini dorintele,draga mea….
    Sunt mai mult decat convinsa,chiar daca e la vedere, ca nu ma pot opri din gandul meu. Dar o iau incet,si-asa astept sa se vindece. Dar aveam nevoie de voi toti. Asa e mai usor.E ca o lista de aia pe care o faci, cu doua rubrici: de ce da si de ce nu. Si pentru ca e plictisitor sa ma joc singura, am chemat ajutoare. Si au venit.Si aici si pe Fb. fain.

  4. Stii ce este uimitor? Corpul meu este plin de cicatrice, unele ramase din copilarie, altele de la accidente de munca, plus taietura de 20 cm de la nefrectomie. Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa le acopar. Sunt ale mele si nu ma deranjeaza cu nimic. Cui nu ii place, poate sa intoarca privirile spre ceva mai frumos. Tatuajul l-am facut intr-un loc unde nu poate fi vazut decat daca port maieu, intr-un loc unde nu aveam nici un semn, tocmai pentru a nu ii stirbi din frumusete. Din pacate, am avut multe incercari de finisare, soldate cu esec, ba din cauza de cerneala proasta, ba de lipsa carne peste oase, ceea ce ducea la dureri prea mari. :))

Comentariile sunt închise