Din două capete de sac
Mi-am construit o jucărie,
Cu fir de lână, fir de aţă,
De cânepă crescută-n sat,
De o gospodina ce nu ştie
Că-i interzisă…
Chiar de stat.Nu-i jucăria mea frumoasă?
Da, ce eu sunt?
Tu ai uitat?
Că cinci pistrui mi-apar pe vară
Şi părul mi-este încurcat?Păpuşa mea cu nume-floare
M-a însoţit prin vis, mereu,
Când am uitat-o în câmp, la soare
Mi-a regăsit-o Dumnezeu.Dar mi-a trimis-o, supărată,
Cu al meu bunic de la islaz,
Avea rochiţa sfâşiată
Şi cinci pistrui pe un obraz.În visul meu cu păpuşele,
De-i despre mine, nu-i păcat,
Pistrui-s cinci la mine-n stele,
Dar şi pe obraz am numărat
Tot cinci pistrui de jucărie
Rămaşi, acolo, întinşi pe faţă,
Să-mi amintească, să se ştie,
De păpuşica mea…. de aţă.
Si in cuvinte pistruiate,Copilaroase in substrat,Am adunat povești uitate,
În fire, azi, le-am înnodat.
Atat de dulce este aceasta poezie, scrisa in ritm vioi! Parca ar fi un amestec de Toparceanu cu Minulescu, avand totusi amprenta Adrianei!
Scrie, Adi, scrie, aduna multe, ca vreau sa le recitesc intr-un volum tiparit!
Mi-am găsit un nou mod ,frumos,de a mă juca. Uneori iese,alteori nu.Dar ,observ,că nu mai mi-e teamă.Soră-mii,de exemplu…îi plac genul ăsta de versuri.Mihai le adoră pe celelalte.Şi atunci,uite-mă datorită vouă cu un pic de curaj în plus.