Parcurg o cale simplă
De adevăr curat, dar sec
În care nimic nu înfloreşte,
Nimic nu creşte, dar totul curge
Prin albia săpată
De gândul meu cel bun.
Doar că,
De pe urmă,
Mă ajung strigătele
Celuilalt trecător
De pe trotuarul
Fara borduri
Cu pietre vechi de râu
Ce a curs odată
Prin albia gândului meu.
Eu priveam nedumerită piatra,
Ascultam omul,
Şi simţeam râul
Din gânduri.
Şi, ştiam că toţi fuseseră fraţi
Într-un timp pierdut
De adevăr neînflorit.
Şi, atunci, în acelaşi minut
De aducere aminte
A înflorit în mine
Şi piatra, şi râul, şi omul
Într-un gând nou,
Dar roditor….
De iubire.
De adevăr curat, dar sec
În care nimic nu înfloreşte,
Nimic nu creşte, dar totul curge
Prin albia săpată
De gândul meu cel bun.
Doar că,
De pe urmă,
Mă ajung strigătele
Celuilalt trecător
De pe trotuarul
Fara borduri
Cu pietre vechi de râu
Ce a curs odată
Prin albia gândului meu.
Eu priveam nedumerită piatra,
Ascultam omul,
Şi simţeam râul
Din gânduri.
Şi, ştiam că toţi fuseseră fraţi
Într-un timp pierdut
De adevăr neînflorit.
Şi, atunci, în acelaşi minut
De aducere aminte
A înflorit în mine
Şi piatra, şi râul, şi omul
Într-un gând nou,
Dar roditor….
De iubire.
„toţi fuseseră fraţi
Într-un timp pierdut
De adevăr neînflorit”… Apoi s-au certat si s-au batut si s-au omorat intre ei si nimic nu a mai fost la fel.
Iar mi-ai smuls un zâmbet! Da, poţi spune şi aşa….
” Eu priveam nedumerită piatra,
Ascultam omul,
Şi simţeam râul
Din gânduri”
Intr-adevar, gandurile se simt.
A inflorit din nou un gand bun pe care ni-l trimiti tuturor.
Frumos poem!
Mihai spune tot timpul că sunt gânduri şi vorbe ce se…simt. Multumesc. Asta e scrisa in vara.
…se vede că te am aproape pe fb. Asta o scrisesem in iunie. Ce probabilitate era sa o citesti tu? Multumesc…om bun!
Multumesc, Radu!