Visul anotimpurilor răzleţe

Potop de cuvinte

Aduceai, aseară, cu tine,

În somn.

 

Fără noimă, sens

Şi fără de valoare.

 

Pluteai peste mine,

Pluteai peste tine,

Pluteai.

 

Nu ştiu cum ai făcut

Dar ai ajuns în cele patru anotimpuri

Deodată,

Ai început să-ţi scuturi mâinile:

 

Mai întâi, a căzut iarna –

Ai păstrat nişte lupi albi cu ochii sticloşi;

Ai alungat, cumva, frigul,

Dar ai păstrat albul zăpezii.

Ştiu, nu-ţi place gerul iernii,

Nici zloata. Dar ai păstrat Crăciunul.

 

Apoi, ai scuturat vara,

Dar nu vara aia călduţă

Calină şi blândă. Nu.

Ai scuturat-o pe cea fierbinte

Cu soare mult şi secetă densă

Şi n-ai păstrat nici marea. Ce păcat!

Doar lumina și o floare a soarelui

Bonus, drumuri lungi pe cărări de munte

Și niște ii înflorate. Veri toate.

 

Cu toamna era  un pic previzibil

Că o laşi în pre-urmă,

Cuvânt inventat înadins pentru tine –

Că-l simţi.

 

Ai păstrat tot rodul, dar mai ales vinul,

Ce-ţi face sufletul sa facă un popas.

Si-ai mai pus pe tipsie câteva sărbători,

Rugăciuni; ai dat deoparte niste nori

Si ti-ai urat mulți ani, peste timp,

Intr-un noiembrie cât un anotimp.

 

 

Pe cea de pe urmă, frumoasă şi crudă,

Cu ploi răcorinde peste păduri şi glii

Ai aşezat-o pe podium de onoare

Şi ai păstrat-o toată, c-o ştii.

O aștepti din decembrie, exaltat

De verde marcat.

 

În visul cu vorbe aparent neînţelese,

Am simțit  că-n drum tainic ai fost, noaptea, plecat,

Din mâini ţi-au picat anotimpuri răzleţe,

Dar ştiu că pe mine, şi-n vis, m-ai păstrat.