Articolul scris ieri mi-a adus o nouă frământare. Oare nu puteam scrie despre Alex fără să fi spus că suntem cei care am putut face visul lui realizabil? Oare nu am distras atenţia de la drăgălăşenia băiatului, căruia şi aşa nu i-am putut cuprinde tot farmecul în câteva cuvinte? Oare nu am făcut şi eu parte dintre acei care fac un bine şi se laudă cu el? Nu am vrut să mă transform într-o zână cu baghetă magică pentru că nu am acest obiect, sau dacă l-am avut în unele situaţii a fost doar sub formă de reacţie pozitivă la ce mi se întâmpla. Indiferent ce aţi simţi, fiecare în parte, povestea lui Alex, cel care credea că părinţii lui sunt cei ce hrănesc cartierul cu pâine, ca o faptă bună de băgat în seamă, când ei, de fapt, erau simpli vânzători ai alimentului respectiv, va rămâne totdeauna în sufletul meu. Alex avea repere şi ţinte clare. Avea poveşti simple şi exemple de urmat. Alex a fost pentru mine, în acea zi, exemplul meu, lecţia primită gratis şi minunea de care mă agăţam pentru a mai prinde inocenţa ca o ultimă şansă.. Voi, cei care aveţi copii, ştiţi mai bine ce spun.
Dilema mea a luat sfârşit când, în urma unui comentariu, m-am trezit gândind altfel:
Am făcut toate relele pământului: am minţit, am trăit duplicitar, am invidiat, tânjit după lucruri absurde, am fost lacomă, am gândit greşit, bârfit, am trădat, am iubit bărbatul altei femei, am fost egoistă, măruntă şi uneori prea îngustă pe drumul meu. Eram doar eu pentru mine, şi atât. Un lucru lipsea din toate: nu era intenţia, era întâmplarea ca factor majoritar. Am trăit intuitiv, fără răutate, luând uneori hotărârile greşite. Doar că, intuiţia mea m-a trădat de multe ori, iar eu m-am văzut nevoită să mă recompun din bucăţile rămase după ce mă spărsesem în mai multe Adriane, pe care nu le mai cunoşteam. Mi-erau străine. Dintr-o dată tot ce mai putea rămâne nealterat trebuia scos la iveală ca într-o altă cunoaştere.
Destinul nu avea înveliş, nu avea formă, dar avea drum. Drum pe care l-am găsit în plinul vieţii, în amurg de zi de vară, în amurg de speranţă. Cred că a fost cel mai bun drum pe care am călcat vreodată. De atunci am deprins gustul binelui intrat în viaţa mea sub forma unui om, iar tot amalgamul acela de lucruri ruşinoase îl trimisesem departe de tot ce aveam să dobândesc printr-o mare întâmplare. Poate de asta răspund prompt, acum, celor mai deosebite momente din viaţa mea prin gesturi care altădată m-ar fi lăsat neatinsă. Soţul meu, pentru că el e omul cu „o” mare despre care vorbesc, a fost declanşatorul multor episoade generoase din noua noastră viaţă. Poate vi le voi povesti odată şi odată. Şi atunci, sper că nu le veţi mai include în gesturi altruiste ci, poate, veţi gusta doar farmecul şi ineditul lor, ca întâmplări de sine stătătoare. Chiar şi aşa, trebuie să ne asumăm trecutul pentru ca prezentul şi viitorul să-şi facă loc..cumva. Şi chiar dacă multe lucruri se nasc din iubire, generând continuitatea ei în sfere distinctive, vreau să cred că şi baza pe care o risipisem în lucruri mărunte m-a ajutat să mă recompun.
Ps. Cuvintele le-am împrumutat, pentru a-mi verifica abilităţile, de la clubul Psi, duzina de cuvinte.
a fost atunci…. a fost cîndva ….nu uitam niciodata trecutul dar traim prezentul, al tau este nemaipomenit !!! si viitorul….. este viitorul „nu stim”….
În ceea ce te priveşte simt că mă îmbărbătezi ca şi când nu aş fi mândră de trecutul meu. Ei, bine să exemplific: dacă nu aş fi făcut uz de ” calităţile” mele de atunci nu aş fi putut trece prin tentaţiile oferite de viaţă ca femeie singură până la 35 de ani. Imposibil. Doar când eşti în cauză realizezi cât e de greu. Acum totul are continuitate, uşurinţă şi valoare. Pentru că împarţi şi binele şi greul. Dar da, ai dreptate.Prezentul e tot ce contează! Fericită eşti tu acum, cu mama în prezentul tău, nu?
nu te îmbarbatesc deloc….. ma refer ca nu ai scris m-ai devreme, ca sunt lucruri care nu le facem în trecut…. !!!la asta me refer… cu tot ce ai acumulat în trecut puteai sa scrii si sa faci un roman s-au m-ai multe extraordinare !!!! la asta me refer… scuze dar nu vreau sa fiu înteleasa gresit …s-au poate m-am exprimat eu gresit !!! pup dulce si da… sunt fericita cu mama lunga mine…
Nu, nu te inteleg gresit, şi nici nu te-ai exprimat greşit. Am simtit eu nevoia sa explic cum mi-a influentat mie trecutul viata. Dar tie! Tu care mă cunoşti nu numai virtual, ci de o viaţă. Ai dreptate. Aş putea scrie un roman cu intamplările mele. Ia să scormonesc eu …mai bine! Să vă distraţi dragii mei! Frumos e la tine acasă, Doamne!
Inca nu am citit povestea lui Alex, dar merg imediat sa vad despre ce este vorba. Am prostul obicei de a citi postarile incepand de la ultima.
Nu poti spune ca erai in amurg de viata, chiar daca in sinea ta asa simteai. Era doar amugul unei anumite perioade, spre fericirea tuturor… Important este ca din acele cioburi de Adriane ai reusit sa recompui o alta Adriana, una cu un suflet minunat!
Aceeaşi obiecţie a avut şi Mihai! Aş schimba! Prea a sunat la fel …vorbele voastre…