Mi-am ameţit toate simţurile! Nu, nu la figurat! La propriu, dragă! Ce te miri aşa? Tu nu ai stat niciodată singur cu o sticlă de vin? Nu? Oi fi de pe altă planetă? Pe planeta mea am nişte vodkă cu suc de mere. Cam greţos, ai dreptate! Dar şi motivul pentru care beau e greţos. Cred că şi tu eşti, că prea te strâmbi! Hai, lasă! Du-te! Mişcă-te în decorul acela perfect în care n-am să mă aflu nicicând de bună voie! Cum? Nu mă invitai? Siiigur! Şi mâna de pe piciorul meu a cui era până acum cinci minute? Fii pe pace! Era secret! Va fi secretul nostru! Încă un lucru greţos pe seara asta! Cât? A, nu vrei să-ţi mai răspund, nu? De ce? Sunt gălăgioasă? Indecentă?
Scaunul înalt al barului devenise incomod pentru starea în care se afla Marlen. Nici măcar nu se cocoţase pe el. Îşi sprijinise mâna stângă, doar. Nu prea era nevoie. Tocurile ei de 12 cm o adusese la nivelul barului şi toţi bărbaţii o studiau cu priviri vinovate. A ei era senină, în ciuda ameţelii şi a beţiei instalate brusc. Băuse două cockteiluri; insuficiente pentru a se ameţi( de obicei) dar suficiente pentru cineva care muncise toată ziua, sărise peste faza cu mâncatul şi mai asistase şi la scena aia de-a dreptul bântuitoare. Intrase în primul bar şi nu a realizat că ţinuta ei de birou, destul de îndrăzneaţă, la limita dintre sexy şi office plus trupul ei de balerină fină, va incita şi va face ceva valuri.
Dar nu, nu avea niciun joc erotic dus în complicitate cu vreun bărbat misterios şi cu gânduri perverse. Realiză asta, când mitocanul cu papion albastru se gudură pe lângă ea cu o întrebare scurtă: cât? Până să-i răspundă, ocupată cu vodka şi gândurile grele, se trezi cu mâna tipului pe coapsa ei. Bărbatul dispăruse din bar şi în scurt timp îi dispăru şi ei cheful să se anestezieze degeaba. Barmanul îi chemă un taxi şi în jumătate de oră, se refăcu cu un duş la limita suportabilului. O felie de pizza rece îi aminti stomacului că încă mai poate avea grijă de el, chiar dacă îl tratează cam rău pentru prietenia instalată între ei. Căzuseră la pace cu ceva timp în urmă, ca ea să nu-i mai dea ţigări, alcool şi fast-food, iar el promitea să nu îi mai facă figuri tocmai când avea o întâlnire importantă. În seara asta primise doar un avertisment.
Pe masă era mapa de prezentare. O luase incompletă, în fuga ei din sala de protocol. Avusese şedinţă cu clienţii cei mari, iar munca ei păru că le fusese pe plac. Era mai mult ca sigură de idee. O studiase cam o lună până să ajungă în faza asta finală.Şi aşa, miza nu era foarte mare, nu îşi făcea griji extraordinare. Simţea că rolul ei în firma aia era suficient de bine stabilit. Nu ştia cât de mult se înşela! Când se întorsese după mapă îşi auzi şeful cum îi tocmea cu unul dintre clienţii cei importanţi o întâlnire amoroasă cu aspect de colaborare, într-o delegaţie de nerefuzat
Se scutură de şocul cuvintelor şi încercă să pară senină, ca şi când nu ştia ce avea să i se propună. Nu putea, însă, să-şi scoată din minte imaginea aparent nevinovată a celor doi. Cu o naturaleţe demnă de Oscar era informată că are de făcut o investigare şi cercetare specializată în Viena. Singură! Neînsoţită! Hmm, măcar am clasă!, gândi ea… amar. Turba! Îi venea să se ia cu ei de păr acolo, să le arunce în faţă proiectul şi să demisioneze în cinci secunde. Dar de ce? Cu repeziciune, mintea ei organizată lăsă să pară gâsculiţă căzută în plasa lor. Încuviinţă din cap, îşi recuperă mapa şi ţâşni pe uşă, îngreţoşată de toată întâmplarea. Şi cât muncise! Şi apoi barul…în care povestea parcă avea să continue tot murdar şi nemeritat.
Se aşeză în faţa oglinzii din holul apartamentului, se privi atent şi concluzionă că nu are ce schimba la ea din înfăţişare. Trebuiau să o accepte aşa cum era: sexi, deşteaptă, organizată şi hotărâtă. Şi asta firesc, fără procese, hărţuiri neprobate şi stigmatul femeii nesupuse, rebele. Află data plecării, hotelul, rezervarea şi încă mai căuta planul perfect. Nu-l avea! Încă! Se comportă exemplar în cele două săptămâni cât mai erau până la plecare şi insistă pentru o ultimă verificare de contract. În ziua aceea îl sună pe cel cu delegaţia în Viena şi îi spuse ca a anulat întâlnirea şi că nu mai e nevoie să vină la sediu. Precaută, îl invită la o masă într-un restaurant discret din Bucureşti. Reveni apoi cu un telefon spre celălalt partener pentru a confirma şedinţa. Nu are rost să spun că Marlen a reuşit să pună mâna pe contract, că amorezul a aşteptat-o degeaba în restaurant, că şeful ei a privit-o sec în ochi, nedumerit că avea pe birou afacerea încheiată. Nimeni nu avea curaj să scoată o vorbă. Marlen făcea pe neştiutoarea, întreba în continuare de delegaţia ei, iar ecourile nu se auzeau de nicăieri. Cumva le închisese gura. Nu ştia pentru câtă vreme.
Peste două zile se lăfăia în piscina hotelului din Viena. Nu singură. Îşi luase iubitul care nu ştia nimic din tumultul celor două săptămâni. În mapă, pe lângă actele necesare, mai avea două foi: o demisie nedatată şi nesemnată şi o ofertă de la o firmă ce o curta de ceva vreme. Nici urmă de celălalt colaborator în hotel. Comandă entuziastă o vodkă cu suc de mere! Ăsta avea să fie pentru multă vreme gustul victoriilor unei femei sexi.
O femeie sexi, inteligenta care stie ce vrea… Imi place stilul !!!!!
Ştiam că o să-ţi placă! Te pup!
Cat de mult mi-ar placea ca femeile aflate in situatia eroinei tale sa fie la fel de descurcarete, sa poata iesi basma curata din incurcaturile provocate de altii, sau chiar mai rau, din incurcaturile provocate de gandurile masculilor care isi imagineaza ca toate suntem gâște bune de aruncat in pat.
Din păcate, episodul ăsta e unul fericit. Ştiu şi altele care s-au sfârşit urât!
Categoric ai alt stil decât cel de început! Felicitări!
Oare? Am doar mai mult curaj!
Adriana, ai mai ” crescut” un pic. Felicitari ! Eu te sfatuiesc sa aduni toate aceste ganduri, povesti, istorioare intr-o carte. Cu siguranta ai avea mult succes. Iti promit sa fac un proiect european de traduceri si apoi sa publici cartea si in strainatate.
Ieri, prietena mea Diana, mi-a tradus poezia, pe care am pus-o pe facebook, în franceză. A postat-o pe pagina ei, ea trăind în Franţa. Ei, după acest eveniment, în josul paginii blogului, jos de tot pe fundalul maro, mi-am activat o opţiune de traducere, în orice limbă. Devin amuzante gândurile mele în altă limbă. În altă ordine de idei, blogul e un lucru public deja. Cartea cere măiestrie. Ca dascăl ştii că unele scrieri pot deveni carte aşa cum unele rămân doar ” note”( notiţe). Sunt importante pentru mine, dar nu atât de importante încât să cred că aş avea ceva special de spus. De două luni citesc oameni, care au ca şi mine bloguri. Sunt destule cazurile în care citeşti şi pleci în vârful picioarelor să nu simtă că ai trecut pe acolo decât ca un om din mulţime, nu ca unul care încearcă să-şi folosească propriile cuvinte puse la adormit drept material de trezire a propriului EU. Pentru că asta am făcut, într-o vreme în care preocupările ce sar din cotidian pot cădea în ridicol. Voi mulţumi, în schimb, fiecărui om care vede ceva în mine: o scânteie, un foc, un drum, o apă. Orice. Dar le mulţumesc şi celor care cred că preocuparea asta ar trebui să o las altora. Mă încăpăţânează să ” cresc”, aşa cum frumos ai spus-o tu. M-am lungit! Te pup! Mulţumesc!
Frumos rezolvata situatia atat de delicata. Mi-a placut.
Sunt curioasa daca e inspirata de o poveste reala.
Întâmplarea asta mi-a fost povestită la un party de fete. Curios fata era doxă, de succes, dar tare nefericită de meandrele astea în care intra. Toată viaţa ei era un carusel.
Nu-i de mirare ca i se intamplau astfel de povesti. O vreme am avut o viata foarte ciudata…eu insumi intram in tot felul de necazuri de genul… 🙂 Nici nu am chef sa povestesc pe blog pentru ca sunt chestii incredibile.
Si, da, asa ceva nu are cum sa te faca fericita. Deci fata nu exagera.
Multumesc pentru raspuns, Adriana 🙂
Fără să te complimentez gratuit( eşti conştientă cu siguranţă) Eşti o combinaţie…letală şi ameţitoare. Deşteptă, gospodină…dar mai ales frumoasă. Nu mă mir de nimic. Şi pe mine mă surprinzi…dar pe cei cu…care intri in contact. Te pup, Elly.