Cam toată viaţa
Am aşteptat un semn.
Un semn amar,
Un semn normal,
Un semn care să-mi spună
Ca-n poveşti:
Te plac aşa cum eşti!
Dar el întârzia
Să vina,
Nu-i era timpul
N-avea lumina
Nici potrivire inchipuita
Cam greu sa simti
Ca esti iubita.
La început
Nu m-a plăcut total,
Că el era
Precum un amiral,
Pe-un vas ce mări
Și oceane străbătea;
Și cum să aibă el
Și grija mea?
O tona de amenintari
Se abateau:
Oare-l mai vreau,
De bântuie prin lume
Cu al meu nume
Pus la rever
Mereu stingher?
Pe căpitan de vas
L-am salutat
Și am plecat!
Trecut-am iar
Prin vise frânte
Prin inaltimi
Cu buze mute,
Ce mă iubeau
Pasional,
Dar cam brutal.
Şi am plecat,
N-am stat.
Desi pastrez in amintiri
O tentativa cu iubiri
Fara substrat
Pe sub mustata
Pastra mereu o aroganta
Ca sunt a lui orice ar face,
Asa, ca l-am lasat in pace!
Să spun
Povestea
Unui om
Ce mă plăcea
„Prea mult”,
Dar domn,
Aşa cum el
Nu prea era,
Mă păcălea?
Şi nu stiu cum
Făcea,
Măi, frate,
Avea şi mult
bagaj in spate.
Şi am plecat!
Desi cam greu a acceptat.
Și mult război am prins
Până …l-am stins!
Unde-am plecat,
Nu mi-a plăcut,
Și cel ce-a vrut,
Eu nu l-am vrut;
Și am intrat
Obositor
În alt registru
De amor,
Cam cu păcat
Iar am plecat!
Un june prim
Am întâlnit
Nici vorbă,
Aiurea, de iubit.
N-avea cuvintele
La el, să te fereşti!
Te plac aşa cum eşti?!
Tot în poveşti.
De exista vreun fir
Mereu subtil.
Că am plecat,
Se înţelege;
Caci firul nu părea
Să lege
Niciun cuvânt,
Ca amănunt.
Dar firul mi-a ramas
Ca o idee
Ca n-ar fi rau
Sa tin sub cheie
Un timp, si inima
Si trupul
Sa nu iubesc
Din nou
Cu amanuntul
Si nici pe bucatele asa
Ca-mi place prea mult viata mea
S-o daruiesc ametitor
Pastram ca pețitor destinul
Si-n inimă mereu seninul
Sperand ca-n viata viitoare
Voi fi cumva o-nvingatoare!
Dar cum povestea,
Nu-i poveste fără,
Un happy end
Sau un sfârşit de horă
Mută,
În clipa cand doar
Inimile-asculta
Istoria unei poveşti cu
Suflet de poveşti,
Simti cum se leaga
Un tango si-un vals
Dai drumul celor
Ce nu ti-au fost in pas
Si-asculti cuvinte-n timp
Ce tu zambesti
Ce-ti spun atat:
Te plac aşa cum eşti!
Şi atuncea…creşti!
Versificarea asta naivă o dedic soţului meu, singurul care a văzut până şi în greşelile mele un potenţial. Nu credeam în dragoste necondiţionată şi în lucruri ce nu se vor schimbate!
Iar celorlalţi să le dăm o pedeapsă, să scrie pe tablă de 100 de ori: „te plac aşa cum eşti!” , oricui, nu contează. Numai cât să pătrundă şi sensul cuvintelor, şi sensul întâlnirilor importante din viaţa lor, pe care n-au ştiut a le preţui.
Mai bine, nu! Nici eu nu am pretuit se pare, altfel nu aş fi fost tot pe drum. Bine că m-a oprit cineva, altfel clar eram…nomadă şi acum.
Să îl preţuieşti, atunci! Fiindcă e mare lucru să opreşti un nomad şi să şi stea. 🙂
Bine spus. Iubirile astea tarzii aduc daruri nebănuite. Cum să fac altfel, dacă nu aşa cum spui?
Cat de frumos condei ….dar, mai ales, poveste ….Sa traiti fericiti impreuna! (in viata, in poveste, in vis, in Univers)…
Ei, mulţumesc, Alexandra. Şi pentru vizită, şi pentru urări! Aşa să fie! La toată lumea, mai ales aia…nomadă! Mi-am zis să scriu şi despre oameni nu numai porti ( asta vorbind de cealaltă poveste din temă)
Te-a asteptat intr-un colt al vietii sa te maturizezi si-abia cand ai fost pregatita te-a prins de mana si te-a bagat in hora. Va doresc din toata inima sa fiti fericiti impreuna pana la adanci batraneti!
Da, pe bune! Chiar am asteptat ca cineva să nu mă iubescă azi, şi mâine să-mi spună că de fapt mi-ar sta mai bine roşcată, sau că nu-i place rasul meu, sau pesimismul meu, sau cum îmi sta in negru. Orice lucru a venit doar ca o sugestie. Faptul că ne placeam reciproc asa cum eram…se simte şi azi. Multumim, Vienela. Asemenea!
Iz de poveste, dar e-adevărată…
să o trăeşti din plin pe toată!
S-o trăim toţi ce iubim,
Că e rară. Dar divin!
Te plac aşa cum scrii! :))
Ce sa ma spun si eu? Esti fericita, se vede asta de la distanta, si ma bucur pentru tine.
Mulţumesc! Tu eşti cu adevărat surprinzătoare. Asta era psi-luneala bonus.
…da, dar uite şi prin câte încercări am trecut. Mulţumesc, dor!
Hm! Frumoasă povestea voastră!
Multumim, Adrian!
Foarte frumosasa si poezia si dedicatia! 🙂
O imbratisare
O primesc cu drag! E o joacă făcută cu suflet! Mulţumesc!
Atunci cand iubesti, versurile vin de la sine. Adriana, tu ai scris exact ceea ce ai simtit si simti in continuare. Asta e farmecul ca si azi simti la fel cum simteai cu ani in urma cand l-ai intalnit pe Mihai. E nemaipomenit sa ai aceleasi sentimente si peste ani. Sa fiti fericiti si sa va bucurati unul de altul.
Dacă primele 6 strofe arată pendularea mea prin relatii păguboase, cu o singura strofă mi-am reabilitat tot drumul vietii. Exact ca in viată. Cu un om, mi-am consumat toată nefericirea intr-o clipa, fumând pipa experientei şi a trecutului adormit in povesti, şi imi consum…incă fericirea cu toate problemele aparute ca ” dar” al vietii. Multumim, Olimpia! Mai ales că te găsesc constant la comentarii!
:)))) Ce mult seamana…..
🙂
Cănd simt că mi se termină rezerva de speranţe obligatorii supravieţuirii într-o lume extrem de pragmatică şi anapoda, trag un ochi spre tine… Şi-mi spun, alungând cu mâneca pijamalei lacrima afurisită şi încăpăţânată:
” Uite la Adriana, ea e exemplul viu că se poate. Fruntea sus, Zoe! Fii bărbată, ce naiba! ”
Să fiţi mereu la fel cum vă vedeţi unul pe altul…