Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Bereta roşie

Adriana
Niciuna dintre noi nu se juca. Ne măsuram din priviri şi ne doream a fi în altă parte. Din capătul străzii apăru el, cel aşteptat. Răsuceam între degete eşarfa roşie, semn. Ea şi-o puse la gât într-un gest ostentativ. Avea şi o beretă franţuzească în ton, şi nelipsitele dungi marinăreşti. Am cedat privirii ei şi gândului că jocul a mers prea departe. Simţeam zâmbetul bărbatului îndreptat firesc către mine. Nu părea să observe bereta şi nici că eram două acolo. M-am mutat spre surprinderea ei mai aproape de ea. El tresări, cred, şi doar în acel moment realiză dublura situaţiei inedite. Îl observam amândouă cum îi dispare zâmbetul şi cum încetineşte pasul. Am văzut-o pe Silvia cu privirea durută. M-am răsucit pe călcâie şi am fugit cu goana gândului nebun. Ce bine că nu mă ştia, mi-am zis. Nu avea cum să mă recunoască în mulţime, dacă s-ar ţine după mine.
 Mi-am ascuns eşarfa în poşetă şi mi-am cules lacrimile din cutele pe care nici nu ştiam că le am la ochi. Măream pasul şi parcă auzeam alţi paşi ce mă urmăreau grăbiţi. Aşteptam din clipă în clipă ca cineva să mă prindă de mână şi să-mi spună: „Pe tine te căutam!” Mă luase frigul, frig din acela de emoţie necunoscută, care atinge şi lacrima, şi corpul, şi inima. Nu mă opream din alergatul ăla forţat şi, culmea, nu mă urmărea nimeni. Nu m-am întors nici când m-am depărtat suficient. Era evident că semnul eşarfei roşii purtat de Silvia era mulţumitor pentru băiatul cu care ne jucasem amândouă într-o complicitate, la început amuzantă, mai apoi deranjantă.
Nu ne ştia pe niciuna chiar dacă noi ştiam exact cum arăta, ce face, ce îi place, ce cuvinte alege în discuţii. Ne amorezasem amândouă şi jocul se transformă într-o secure care despică relaţia noastră în două fete oarecare. În ziua cu întâlnirea doar eu eram o „oarecare”. Silvia rămăsese, uimită, să se bucure de compania lui Vlad. În fuga mea m-am împiedicat de o piatră cubică ieşită din caldarâm. M-am prins de zid să nu mă preling ruşinos în aglomeraţia străzii. M-am oprit, o clipă, rezemând zidul scorojit şi contopindu-mă pentru un moment cu aerul irespirabil de vară târzie. Sunetul unei sirene de ambulanţă mă trezi din visarea forţată şi îmi imprimă, fără să mă aştept, un aer de eliberare.
În acel moment am răsuflat uşurată. Nu aveam de ce să concurez cu un om pe care l-am angrenat într-un joc distractiv şi captivant, şi mă interesa din ce în ce mai puţin finalitatea lui. În camera de cămin, întunecată şi rece, m-am oprit şi am scris un bilet. L-am aşezat pe perna Silviei.  „Să dormi, franţuzoaică mică! Să dormi şi să visezi frumos! Mâine vom visa şi vom juca amândouă într-un film real, în care eu sunt gând şi tu eşti faptă. Într-o altă zi vom inversa rolurile, dar niciodată, absolut niciodată nu le vom mai amesteca. Dormi, franţuzoaica mea cu beretă roşie.”

Publicat de Adriana

https://www.adrianatirnoveanu.ro/

25 de gânduri despre „Bereta roşie”

  3. Totul porneste de la gand. Faptele reflecta gandurile.Toti suntem actori pe scena vietii si fiecare are rolul sau. Important este sa ne jucam rolurile in asa fel incat efectele faptelor noastre sa fie benefice asupra semenilor nostri.

  5. Cred ca in acea zi gandul a fost fapta si fapta a fost gand, macar pentru cateva minute. Nu aveau cum sa se separe atat de repede. Fiecare s-a gandit, macar pentru cateva clipe, la cealalta. Bereta rosie a devenit preferata mea, cel putin pana la urmatoarea poveste. 🙂

  13. o să mă recunoşti cândva, pe străzile noastre, după bereta mea roşie deşi nu sunt nici faptă şi nici gând ci numai pisică pervazieră, tot trec uimită de forţa cuvântului tău.
    🙂

  17. Nici una din voi nu se mai juca, incredibil cata putere are cuvantul asta mic in viata si cum marcheaza el limita de la care nu ne putem intoarce

  19. Ce e mai bine: când gândul îndeamă la fapte sau când faptele îndeamnă la gânduri?
    Sper că rolurile nu se vor amesteca aşa cum îi şade bine creierului (gândului) să ştie ce face corpul lui.

  22. ….am uitat de ea. Semne roşii mai am. Ţii minte MARCELA, care ţi-a plăcut tie printre primele dăţi? Avea o rochie roşie pe scaun. Hmmm. Am de unde alege, dacă nu îmi iese una special scrisă. Mai ales că luna…roşie abia începe. Spor la scris….pentru Superblog.

Comentariile sunt închise