Astăzi semnez un decret personal,
Şi cer o abrogaţie unuia mai vechi,
Din rol de povestitor.
Voi coborî o treaptă…spre habar n-am.
Nu urc, ar fi aberant să cred că pot scrie
Ceva abstract, intens, sau poate-o poezie
Cu esenţă, ceva, ce nu-i de teapa mea.
Ştiu că am absorbit cuvinte ca de basm;
Le dau pe toate azi de-a berbeleacul,
Le prind în snop, sau le adun cu sacul,
Declar răstit că-i abandon curat,
Că de poveşti lumea s-a săturat:
Lacrimogene, tragi-comice, uneori,
Cu abur de real în firul lor,
Mi-s dragi, nu zic, dar cred că pot
A mă abate de pe-un drum, şi nu de tot;
Şi nu se simte de un mărgăritar
Nu se mai înşiră voluntar
Şi suferă o ablaţie de urgenţă
Până nu intră în insolvenţă.
Fluxul poveştilor fuse abundent,
Un bob zăbavă ar fi pertinent.
Nu căutaţi, vă rog, ceva abscons
Mi-e sufletul un pic întors pe dos.
Decretul l-am abreviat în trei cuvinte;
L-am scris pe o tăbliţă ca de cafenea
C-o mină absentă, dar de mâna mea
Ce tremura precum un absolvent
La teatru, dar făr’ de talent.
Am dat să îl aşez, fix, la intrare
Cu gândul să-l zărească fiecare,
Dar când să pun afişul cu sloganul
Sună şi ceasul şi-mi trezi coşmarul.
Ideea este veche, n-am ce spune;
Am scris-o eu, şi altii cu renume,
Cât despre ai mei mărgăritari de soi
Vor fi pe aici cât pot,….
….. şi cât veţi dori voi.Ideea mi-a venit citind ultimele articole ale lui greenleaffy. Tot despre duzina de cuvinte vorbim, şi tabelul vă oferă surprize plăcute. Spor la citit.
Şi cer o abrogaţie unuia mai vechi,
Din rol de povestitor.
Voi coborî o treaptă…spre habar n-am.
Nu urc, ar fi aberant să cred că pot scrie
Ceva abstract, intens, sau poate-o poezie
Cu esenţă, ceva, ce nu-i de teapa mea.
Ştiu că am absorbit cuvinte ca de basm;
Le dau pe toate azi de-a berbeleacul,
Le prind în snop, sau le adun cu sacul,
Declar răstit că-i abandon curat,
Că de poveşti lumea s-a săturat:
Lacrimogene, tragi-comice, uneori,
Cu abur de real în firul lor,
Mi-s dragi, nu zic, dar cred că pot
A mă abate de pe-un drum, şi nu de tot;
Şi nu se simte de un mărgăritar
Nu se mai înşiră voluntar
Şi suferă o ablaţie de urgenţă
Până nu intră în insolvenţă.
Fluxul poveştilor fuse abundent,
Un bob zăbavă ar fi pertinent.
Nu căutaţi, vă rog, ceva abscons
Mi-e sufletul un pic întors pe dos.
Decretul l-am abreviat în trei cuvinte;
L-am scris pe o tăbliţă ca de cafenea
C-o mină absentă, dar de mâna mea
Ce tremura precum un absolvent
La teatru, dar făr’ de talent.
Am dat să îl aşez, fix, la intrare
Cu gândul să-l zărească fiecare,
Dar când să pun afişul cu sloganul
Sună şi ceasul şi-mi trezi coşmarul.
Ideea este veche, n-am ce spune;
Am scris-o eu, şi altii cu renume,
Cât despre ai mei mărgăritari de soi
Vor fi pe aici cât pot,….
….. şi cât veţi dori voi.Ideea mi-a venit citind ultimele articole ale lui greenleaffy. Tot despre duzina de cuvinte vorbim, şi tabelul vă oferă surprize plăcute. Spor la citit.
mă luase spaima că decretezi şi tu prăvălie închisă! 🙁
huh… bine că sunt numai gânduri venite dinspre alte părţi. până la urmă am citit că şi ea a revenit asupra ideii.. ar fi fost păcat.
…ei, ceva adevăr a fost, dar nu de prăvălii, ci de pauze, de inchis pentru…ceva, nu stiu. Doar că…e prea frumos să te joci in cuvinte, chiar dacă mai am multe de invatat.Ioana…a fost pretextul…
Bine ca a fost doar o idee de cosmar, ca te trezeai cu mine la Brasov fara preaviz! 🙂
Mi se ghemuise stomacul si inima imi batea in gat in timp ce parcurgeam vers dupa vers. Sa nu mai faci asemenea glume!
Si eu m-am speriat putin, asta chiar nu vreau sa se intample, deci fara decrete, se acceepta doar in calitate de cosmaruri, si musai numai la duzina… 🙂
nu mai ai nimic de învăţat. o să repet până o să simţi la fel…
ufffff „decret” inventat …. 12 cuvinte bine aranjate!!!!!
E cam greu sa abandonezi ceva ce iubesti, nu? Iar lumea nu se va satura in veci de povesti, le va astepta zilnic cu sufletul la gura. Va trai prin si pentru ele. Povesti de viata, de iubire, de dor…
In fiecare dimineata, asta exclam si eu, ce bine ca a fost doar un cosmar! 🙁
Ok. S-a înţeles, să trăiţi!
Asta e! Nici eu nu am ştiut că se va termina într-un coşmar. M-am sucit, spre sfârşit. Tăcerea se vede imediat. De ce s-o fi anunţat? Dar dacă am vreun gand sa te aduc la Brasov ştiu reteta. Glumesc, să stii!
La duzină doar. Nici coşmaruri măcar. Mulţumesc, dor…pentru sustinere.
…prea bine, ar spune cineva de la mine de acasa. Şi pe el l-am pacalit, mai ales că m-a văzut asa….un pic rece cu blogul.
Da, sper să fie nevoie de povestile mele. Uneori am senzatia că vin cu un cliseu, ca a doua zi cu un text ca acesta să mă scot de acolo şi să sper la zburdat pe tastatura poate mai inspirată ca înainte. Ştii formaţiile alea care au acelaşi gen de muzică, şi doar cuvintele se schimba? Aici a fost blocajul meu. Trebuia sa mai schimb ritmul. Multumesc, Nice.
Bune şi coborârile! Îţi lasă loc de urcuş. Alunecările sunt mai primejdioase. Poezia n-are trepte, are scară de sfoară, Şi se leagănă în bătaia vântului şi-a cuvântului. Oamenii? UIte, eu de aceea nu ţin blog şi ţin loc de joacă.
Stai ca n-am inteles bine : renunti la povesti sau a fost doar o pasa trecatoare de sambata ploioasa la Brasov? Povestile te definesc, fac parte din tine, de ce sa le abandonezi? Chiar crezi ca poti trai fara ele?
Uite cate emotii ai reusit sa starnesti cu cateva versuri si putin suspans. Ma bucur ca a fost un vis si ca nu inchizi usa povestilor.
Nu stiu dacă pot scrie altceva. Habar nu am ce pot. Şi dacă renunt la povesti ar insemna sa renunt la sris, iar ăsta ar fi abandon şi nu sunt pregătită să mă opresc. Nicidecum. Am exagerat…poate
Am timp putin de la o vreme. Dar tot il folosesc pentru scris pe cel liber. Indiferent ce iese. Multumesc pentru sustinere.
….loc de joacă? Eu i-am spus la început cutie prăfuită cu de toate. Mă gândesc că am scos doar praful. In rest ce o fi pe aici…voi vedea….
Cuvintele
„Le dau pe toate azi de-a berbeleacul,
Le prind în snop, sau le adun cu sacul”
Acesta e secretul… şi sufletul tău mare! 🙂
Sunt intr-o descoperire continuă şi asta e câştigul meu uimitor!
Ce bine că sună ceasul şi-ţi trezi coşmarul,
Căci tare ne dăduşi emoţii la-nceput.
Eu vreu s-ascult mărgăritari de soi, în fiecare început de zi.
Nu mă certa dacă nu-ţi las păreri,
Dar, uneori, cuvintele mele sunt de prisos.
Fii serioasă! Ai declarat şi mi-ai declarat public că mă citeşti, ce-aş mai dori în plus?