Toamna din mine are freamăt de stână,
Are foșnet de sat şi de cărări cu noroaie,
Dor de-o prispă pe care zac nişte prune,
..minune.. ….aşa,….. la îndemână,
Ce stau la uscat cu o mână de nuci adormite
Pentru un cozonac ce-mi place …fierbinte.
Toamna din mine prinde glasuri de pasăre umblată
Prin câmpuri triste, pe tarlale seci,
Şi bate acum uluci de garduri chinuite,
Ce stau să cadă de vreme şi ploi ropotite.
Se agață de vie culeasă devreme
De parcă s-ar teme.
Toamna din mine sapă doruri şi alinuri,
Are pătură caldă de frunze arămii
Şi pernă din dovleci rotofei.
Are zumzet de grădină cu roade tarzii
Și-mi vorbește de galben, și busuioc
Lânga un foc…
Toamna din mine are brumă şi ceaţă,
Lacrimi din cer, de neîmpliniri uitate,
Are struguri şi ardei roșiatici, uscaţi pe aţă
Lătrat de căţel..alintat ce nu merge la şcoală;
Restanţă-n impozite mari și arogante,
Şi parcă ar avea şi ceva vorbe…. prin spate.
Toamna mea mușcă din gutui ce par zestre
Sau podoabe, în odaia din spate a bunicii,
Se ascunde pe plita incinsa și bate-n ferestre,
Se răsfață c-un tors de pisica in poala;
Acasă mi-e toamna, dar meritat,
De-un an așteptat.
Toamna-n octombrie îmi pare
Dantelă colorata brodata cu aur
Povești înstrugurite cad din mâneci, agale,
Se coc încă mere pe poalele sale
Iar c-o cană de must blând- tulburat
M-a devastat.
Iar de nu știți de ce o port tainic în mine
N-aș vrea să explic, e un dar asumat
E o plată primită pe cand imi doream
Sa las lumii-ntregi, anotimpuri fierbinți
Iar eu sa raman cu arome divine
Din toamna din mine!
prima variantă:
Toamna din mine recunoaste fiecare lucrusor pomenit de tine, stie ca l-a intalnit in drumul vietii si acum striga prin vant, intreband unde poate merge pentru a mai intalni carari cu noroaie, tarlale seci si ardei pe ata?
Toamna mea e asemanatoare iernii ce a trecut, primaverii si verii, fara deosebire. 🙁
Hmmm, ce spui tu….cunosc cât de cât, aş minţi să zic că nu. Dar am incă satul unde acum locuieste mama mea cu bunicul. Şi sunt la noroaie, neatractive…dar compensam cu bunătăţi…
Eu cred ca mai degraba catelul ar vrea la scoala si copilul pe afara, mai ales toamna cand sunt nuci, struguri si frunze peste tot.
Da, perfectă dreptate! Dar doar copilul din noi, că altfel nu am. Bine ai venit, Kadia!
Toamne din tine e atat de calda si placuta ca n-as mai pleca din ea…
M-am împotmolit la „cozonaci” și de-atunci îmi plouă… în gură. Uf!
…ba, să pleci…că am impozite neachitate prin ea, dar de o cafea şi-un must stăm…în ea…
…mie nu-mi plac decât calzi…
Ei, uite-aşa aş vrea eu să fiu „îngropată”! În mirosul de cozonac aburind…
Toamnele astea din fiecare sunt cu toanele lor, ba chiar şi cu tonurile lor. Dintre toate anotimpurile care-ar încăpea în noi, pare, de departe, cel mai capricios anotimp. Însă mie mi se pare, în acelaşi timp, şi cel mai magic. Fiindcă nu îi poţi ghici niciodată mutarea următoare. Primăvara e o plângăcioasă, iarna e şi ea o pişăcioasă, iar vara e prea veselă, atât de veselă încât, nu prea mai e râsul ei la un moment dat. Dar toamna e secretoasă, când tristă, când veselă…de aici şi magia.
…secretoasă! Imi place! Toamnă cu nuci, magică şi secretoasă! Perfect!
Versurile tale m-au purtat pe aripi într-o călătorie. M-au reîntors către copilul din mine,care asista cu bucurie la toate micile sau marile întămplări ale toamnei. Apoi am revenit, cu sufletul încărcat de miresme tomnatice, in prezent . Superb
Cu nuci şi un foc adormit…
Mi-aduci aminte de locuri… De porumbul roșcat, agățat cub streașină, de nucile coapte pe plită, sub care adoarme jăraticul, de ceaunul cel mare în care fierbe magiunul(să-l pui pe pâine și să-i presari câteva nuci, ca pată de culoare și aromă!), iar când afară se zgribulește toamna, să urci pe cuptiorul căldut, la lumină de lumânare și s-asculți povești și versuri, poate chiar povestea toamnei tale!
Straie se schimbă pe suflet mereu.
Toamna le arde, să nu cadă greu
trecutul pe mâine şi pe mai târziu.
Toamna aduce şi dorul cel viu… 🙂
Se schimă anotimpuri, stau toamne mai mult
La mine in suflet sau doar in cuvânt
Adun niste toamne mai vechi şi pustii
Le schimb doar in vreme, cu toamne mai vii
Când am fost la Suceava, acum mulţi, mulţi ani am văzut in casele oamenilor niste sobe remarcabile. Erau ca niste pereti de teracote, cu fix, cuptiorul de care vorbesti. Mi s-a părut magic. Magice erau si prunele uscate de pe prispă, şi tufănelele din grădina din faţă, şi porumbul pe care ni-l ferbea cumva …dulce şi magiunul cu nuci de care vorbesti. Fiecare loc cu alt gust şi miros. Ce toamne ai scos din cutia mea prăfuită! Of!
…da…nuci prăjite la foc…lin….
…asa călătoresc si eu de ceva zile de când timpul imi păstrează doar mintea prin întâmplări tomnatice sau de toamnă. Azi am revenit si cu inima…pe aici, prin bucurii concrete. Multumesc
Toamna din mine e plină de griuri
De clipe căzute în adânci nemişcări
E cer împânzit de cenuşiul din nori
Ce plâng pe la colţuri de alei pribegiri.
Prea e rece şi ploioasă ziua de azi, iar eu mă simt lipsită de chef, de parcă am uitat de toată bogăţia, parfumul şi binefacerea toamnei. Zi faină să ai, parfumată şi luminoasă ca versurile tale! 🙂