Din călcătura fermă, pe călcâi apăsat şi pe vârf îndesat,
Aflându-mă pe calea cuvintelor şi vorbelor nerostite,
A răsărit o plantă precum bumbacul, dar închisă la culoare, în zare;
Am cules-o, cu degetele rănite de cuvinte scrise,
Şi, ca un ucenic veşnic calificat,
Am ţesut pânză groasă ca un papirus.
Am tras-o printr-un calandru obosit de vreme,
Dar n-am reuşit să imprim decât fire de-a valma:
Şi-n dreapta, şi-n stânga, prin prejur şi deasupra,
De parcă era un caleidoscop cu imagini subţiri.
Mi-am pus căldura sufletului în funcţiune
Şi am subţiat-o mental puţin, câte puţin,
Până când, cu o peniţă magică udată de cerneala
Dintr-o călimară vrăjită, am reuşit să scriu pe ea
Trei cifre ce intrau într-un calcul primar,
Amintindu-mi de o aniversare trecută în calendar
Un pic prea devreme.
Literele ce au urmat mai apoi, vorbeau de iubire,
De dor calin, ca într-o cădere de calciu a unei adolescente visătoare
Ce tremură la fiecare atingere nevinovată.
Papirusul meu şi literele mele tremurânde
S-au împreunat magic
Până le-am trecut din nou prin calandru
Şi mi-am făcut coperţi fine, imprimate cu poveşti
Numa’ bune pentru jurnalul meu prăfuit.Text înscris în duzina de cuvinte: „cale, calcatura, calin, calandru, calendar, calcai, calin, calificat, calimara, calciu, caldura, caleidoscop”. În tabelul găzduit de psi găsiţi jucători cu articole mai pricepute.

Jurnalul e sufletul care aduna in el frumusetea fiecarei zile si ni le daruieste apoi cu penita-i fermecata in versuri si proza pline de sensibilitate. Foarte frumos. Si jurnalul e departe de a fi prafuit.Crede-ma
Cu penita sufletului tau ai scris cuvinte magice devenite povesti care imi incalzesc si mie sufletul… Multumesc.
să mă ierţi, te rog, că nu am cuvinte astăzi…
te-am citit, dar sunt aşa de amorţită, de străină, de departe şi de plânsă… 🙁
Mi-am pus căldura sufletului în funcţiune
Şi am subţiat-o mental puţin, câte puţin,
Până când, cu o peniţă magică udată de cerneala
Dintr-o călimară vrăjită, am reuşit să scriu pe ea
Trei cifre ce intrau într-un calcul primar,
A fost prafuit vreo 6 luni. O prietenă dragă, Vienela, m-a făcut să scriu zilnic. Mai e doar putin praf pe el. Sau cum spuneam eu intr-o zi de alint: o fi praf de stele. Multumesc, Lorelay.
Cu penita sufletului meu scriu aici că mi-esti dragă….
ziua, luna anul…..poate sunt mai mult de trei cifre….
…nu am cuvinte sa spun ce simt, mai ales ca in familie mai avem o tragedie. Dar acolo mai e un strop de speranta…