Toarnă! Toarnă de sus, să iasă bulbuci!
Toarnă, toarnă…că nu dai de la tine…!
Umple până la semn, nici mai sus, nici mai jos!
De ce nu torni? De ce te-ai oprit?
Cine te-a încremenit într-un gest de poveste
Din cel al frumoasei din pădurea adormită?
Dacă ai şti cât am stat în acest basm?!
Un an? Crezi tu! Vreo cincisprezece!
Am stat în lumea viselor mult, prea mult,
Şi am plutit, şi m-am făcut că trăiesc…
Când, de fapt, îmi purtam paşii de somnambulă.
Niciun sărut nu mă trezea, nicio bucurie nu mă făcea să tresalt,
Eram ca într-o zi a cârtiţei.
Doar cei din jur erau alţii, iar uneori…visul rău se transforma,
Iar cel bun se sfârşea din faşă.
Dar ce fac? Ştiti deja povestea!
Aşa că soartă: umple, umple acum paharul!
Dă-mi licoare spumoasă, ca viaţa mea de acum!
Prinde-mi în cupa mea de cleştar visele viitoare,
Desi eu nu ştiu să citesc în ele!
Nu pot să le urmez:
Jumătatea mea bună e la fundul paharului!
Aşadar…umple-l, umple-l să nu stea gol nicio clipă!
Aruncă-ţi stropii tăi pe visele trecute
Şi şterge amarul din ele.
Mi-am primit demult sărutul
Şi de asta acum, nu mai fac…echilibristică în paharul cu vise al destinului!
Ups, l-ai scăpat! Sunt mii de cioburi aici!
O fi noroc? Sau nu? Ce bine că totul e doar o închipuire!
N-aş fi putut să mă zbat între vis şi realitate!
Prefer clipa. Clipa iubirii primite…
Ps: După aproape 4 ani…găsesc poezia mea, cu aceasta fotografie, cu etichetare facebook, ce e drept, dar fara link catre blog, pe pagina Smarald. Cine știe cate altele sunt preluate fără sursa, asa cum gaseam des, texte ciopartite, cu un autor pus gen: Adriana T sau chiar lipsa. Dar na, asta e….virtualul, pe alocuri…
34 de gânduri despre „Echilibristică într-un pahar cu vise”
Eu sunt responsabilul cu cronometrul: pe asta l-ai scris in 14 minute!!!
…văleuuuuuuuu! Dispari de pe blogul meu! Am crezut că e joacă, dar tu chiar râzi de mine…
Să-ţi fie plin paharul mereu! 🙂
De-ar fi asa! Multumesc, Carmen…
Adi, lasa paharul, ala-i pentru debutanti! hai noroc, cu sticla! 🙂
Sigur aduc noroc toate cioburile alea, dar de fapat norocul tau e deja langa tine, nu mai ai nevoie de altul, si te mai si cronometreaza… 🙂
Nici nu trebuie sa stii cum se citesc visele. Important este sa le faci sa traiasca, sa le dai aripi sa zboare si sa te inalti prin ele. Si daca ceea ce ai in pahar nu iti ajunge, sunt aici intotdeauna, gata sa iti dau cativa stropi dulci de la mine, sa acoperi definitiv amarul viselor trecute. :* Dar eu am convingerea ca te descurci cu ceea ce ai, ca visul pe care il traiesti acum elimine sa acopere orice murdarie. 😉
…şi-a făcut blog, dor! Cu alte preocupări, bineinteles. Şi văzându-mă pe mine expeditivă…l-a apucat mirarea. Iniţial nu am vrut să i le las libere …pe aici, dar m-am gandit că de altfel…asta e caracteristica familiei: spunem ce gândim şi simtim …pe loc.
Vise bune anul nou să tot aducă, iar pentru visul amar, mierea groasă să-l îndulcească. Să spargem ghinionu-n bucăţi cum fac grecii şi chinezii. Visele să le trăieşti, să le dai aripi şi să zboară către tot ce e mai bun, mai liniştit şi mai pe placul tău.
Împarți visele cu toata lumea. De aceea vrei paharul plin, tot mai plin, dar nu mai sus de semn, caci totul trebuie să aibă o măsură, chiar și în vis! Apoi împarți paharul pe din doua, jumătatea ta, perfecta ta jumătate se va afla la fund, căci cu tine trebuie să se termine lumea. Chiar și în vis. Dar lumea nu vrea sa se termine, nu acum, nu aici, așa că paharul acela cu vise nu se mai golește niciodată, sta plin, mereu mai plin, dar niciodată peste semn, căci totul are o măsură, nu numai în vis! Să-ti petreci visele până la capăt, dansând pe marginea paharului, în cel mai stabil echilibru, din care nu poți să cazi decât în valurile viselor frumoase!
” Lacrima lui Ovidiu” . Alb fără discuţie. Asta trebuie la o aşa scriere! 🙂
Vise ascunse in spatele bulelor (sampanie?). Vise ingramadite de volume dense. Vise cu greutate, lasate spre fund. Vise si cioburi. Cioburile aduc noroc ! Atata vreme cat prea plinul exista nu poti decat sa profiti de lipsa jumatatii goale. Mai bine asa decat vid.
Uneori basmele devin realitate… uneori visele ce te-au ţinut captivă în trecut se metamorfozează într-un prezent frumos!
Mihai! La ataaaaaaaac! Pune-te şi tu pahar de vorbe într-un loc al tău, să vă cronometrăm iubirea şi separat, nu ca să vă inhibăm, ci ca să ne împărtăşiţi şi pe noi din acelasi pahar din care v-a dat împărtăşania lui „împreună” soarta!
Tocmai ce ziceam să-şi facă blog şi el, da' nu e bai, eu oricum îi sugeram să-l încarce cu dragoste nu cu alte preocupări. 🙂
Draga mea, acest text face parte(-n)parte şi cu trăiri ale mele, dar nedefinitivate nici măcar ca formă, sunt oarecum într-o sticlă cu dop, dar care încă pluteşte pe mare, aşteptându-şi pescarul care să-şi facă milă şi care, pescuind-o, să o pună pe un raft nu prea înalt, ca să putem ajunge şi noi la ea, ca să ne turnăm în forme băubile…dar mi-aş dori să rămână fără măsură, ca acum, dragostea-ne. 🙂
Las' ca cioburile aduc noroc!
tu însăţi eşti asemeni şampaniei, deci nu mă mir că ceri sorţii să te umple iar şi iar… ca să dai pe-afară, mai departe! şi eşti o fericită: pe mine sotul meu nici nu mă cronometrează şi nici nu mă citeşte.
Clipa iubirii primite dar și dăruite…
foarte frumoase versurile, felicitari 😉
…asta cu paharul de unde ne-am luat „împărtăşania” de la soartă pentru un magic „împreună” mi se pare genială, şi fără cuvinte. Multumim, alma…
Cu sticla, Adi…cu sticla, dar eu tot debutantă sunt…sau mă simt!
…nu, alma! El are preocupări …cu atitudine, că doar cum altfel. Doar la mine se joacă…se pare….hmmmm
…categoric că da! Şi oricum…tu deja ai contribuit la unul nevisat, nestiut, nepermis…dar…uită-te cum comentezi în el: scrisul, blogul. Tu ai indulcit viata mea şi mi-ai oferit posibilitatea de a visa, de a indrăzni, de a încerca, de a face viaţa să fie curăţată de urât printr-o preocupare ce mă vindeca, cum de atatea ori spun.
Totdeauna e loc de mai mult, de mai bine, dar de data asta simt cum doar trebuie sa intretin ceea ce am cu cel al iubirii primite la ceas indepărtat de timp.
Licoros, greu şi alunecos…hmmm….imi place ideea….
Uneori nici realitatea nu stie ca ar fi putut fi basm dacă o nebunie de cuvinte nu s-ar ameti să o spună…
…nu-i asa?
Cat de frustrant ar fi fost una fără alta…, n-ar mai fi fost vis curat şi poate că incă exersam …echilibristica aia…
Multumesc pentru vizită! Sper să te cunosc mai bine!
…mă ierti dacă nu am să-ţi spun nimic? Am citit de vreo cinci ori aceste cuvine si tot nu mă satură. Sunt perfecte. Multumesc, Mugur. Mă înclin!
De asta rog soarta să nu lase paharul gol şi să-l umple până la semn, să pot profita de bucuriile vietii…, mai ales celei in doi…
….ideea de sticlă cu răvaş, cu mesaj, cu visul ascuns de ochi indiscreti, din care să iasă la timp, într-un echilibru perfect, deci băubil…mi se pare fantastică.
….uite cum indulcesti tu mirarea mea, că prin două mesaje…lăsate de drag cică…el de fapt…mă cronometra. O fi tot din iubire? Să vă cred pe cuvânt pe amândoi…cred…
Eu sunt responsabilul cu cronometrul: pe asta l-ai scris in 14 minute!!!
…văleuuuuuuuu! Dispari de pe blogul meu! Am crezut că e joacă, dar tu chiar râzi de mine…
Să-ţi fie plin paharul mereu! 🙂
De-ar fi asa! Multumesc, Carmen…
Adi, lasa paharul, ala-i pentru debutanti! hai noroc, cu sticla! 🙂
Sigur aduc noroc toate cioburile alea, dar de fapat norocul tau e deja langa tine, nu mai ai nevoie de altul, si te mai si cronometreaza… 🙂
Nici nu trebuie sa stii cum se citesc visele. Important este sa le faci sa traiasca, sa le dai aripi sa zboare si sa te inalti prin ele. Si daca ceea ce ai in pahar nu iti ajunge, sunt aici intotdeauna, gata sa iti dau cativa stropi dulci de la mine, sa acoperi definitiv amarul viselor trecute. :* Dar eu am convingerea ca te descurci cu ceea ce ai, ca visul pe care il traiesti acum elimine sa acopere orice murdarie. 😉
…şi-a făcut blog, dor! Cu alte preocupări, bineinteles. Şi văzându-mă pe mine expeditivă…l-a apucat mirarea. Iniţial nu am vrut să i le las libere …pe aici, dar m-am gandit că de altfel…asta e caracteristica familiei: spunem ce gândim şi simtim …pe loc.
Vise bune anul nou să tot aducă, iar pentru visul amar, mierea groasă să-l îndulcească. Să spargem ghinionu-n bucăţi cum fac grecii şi chinezii.
Visele să le trăieşti, să le dai aripi şi să zboară către tot ce e mai bun, mai liniştit şi mai pe placul tău.
Împarți visele cu toata lumea. De aceea vrei paharul plin, tot mai plin, dar nu mai sus de semn, caci totul trebuie să aibă o măsură, chiar și în vis! Apoi împarți paharul pe din doua, jumătatea ta, perfecta ta jumătate se va afla la fund, căci cu tine trebuie să se termine lumea. Chiar și în vis. Dar lumea nu vrea sa se termine, nu acum, nu aici, așa că paharul acela cu vise nu se mai golește niciodată, sta plin, mereu mai plin, dar niciodată peste semn, căci totul are o măsură, nu numai în vis!
Să-ti petreci visele până la capăt, dansând pe marginea paharului, în cel mai stabil echilibru, din care nu poți să cazi decât în valurile viselor frumoase!
” Lacrima lui Ovidiu” . Alb fără discuţie. Asta trebuie la o aşa scriere! 🙂
Vise ascunse in spatele bulelor (sampanie?). Vise ingramadite de volume dense. Vise cu greutate, lasate spre fund. Vise si cioburi. Cioburile aduc noroc ! Atata vreme cat prea plinul exista nu poti decat sa profiti de lipsa jumatatii goale. Mai bine asa decat vid.
Uneori basmele devin realitate… uneori visele ce te-au ţinut captivă în trecut se metamorfozează într-un prezent frumos!
Mihai! La ataaaaaaaac! Pune-te şi tu pahar de vorbe într-un loc al tău, să vă cronometrăm iubirea şi separat, nu ca să vă inhibăm, ci ca să ne împărtăşiţi şi pe noi din acelasi pahar din care v-a dat împărtăşania lui „împreună” soarta!
Tocmai ce ziceam să-şi facă blog şi el, da' nu e bai, eu oricum îi sugeram să-l încarce cu dragoste nu cu alte preocupări. 🙂
Draga mea, acest text face parte(-n)parte şi cu trăiri ale mele, dar nedefinitivate nici măcar ca formă, sunt oarecum într-o sticlă cu dop, dar care încă pluteşte pe mare, aşteptându-şi pescarul care să-şi facă milă şi care, pescuind-o, să o pună pe un raft nu prea înalt, ca să putem ajunge şi noi la ea, ca să ne turnăm în forme băubile…dar mi-aş dori să rămână fără măsură, ca acum, dragostea-ne. 🙂
Las' ca cioburile aduc noroc!
tu însăţi eşti asemeni şampaniei, deci nu mă mir că ceri sorţii să te umple iar şi iar… ca să dai pe-afară, mai departe!
şi eşti o fericită: pe mine sotul meu nici nu mă cronometrează şi nici nu mă citeşte.
Clipa iubirii primite dar și dăruite…
foarte frumoase versurile, felicitari 😉
…asta cu paharul de unde ne-am luat „împărtăşania” de la soartă pentru un magic „împreună” mi se pare genială, şi fără cuvinte. Multumim, alma…
Cu sticla, Adi…cu sticla, dar eu tot debutantă sunt…sau mă simt!
…nu, alma! El are preocupări …cu atitudine, că doar cum altfel. Doar la mine se joacă…se pare….hmmmm
…categoric că da! Şi oricum…tu deja ai contribuit la unul nevisat, nestiut, nepermis…dar…uită-te cum comentezi în el: scrisul, blogul. Tu ai indulcit viata mea şi mi-ai oferit posibilitatea de a visa, de a indrăzni, de a încerca, de a face viaţa să fie curăţată de urât printr-o preocupare ce mă vindeca, cum de atatea ori spun.
Totdeauna e loc de mai mult, de mai bine, dar de data asta simt cum doar trebuie sa intretin ceea ce am cu cel al iubirii primite la ceas indepărtat de timp.
Licoros, greu şi alunecos…hmmm….imi place ideea….
Uneori nici realitatea nu stie ca ar fi putut fi basm dacă o nebunie de cuvinte nu s-ar ameti să o spună…
…nu-i asa?
Cat de frustrant ar fi fost una fără alta…, n-ar mai fi fost vis curat şi poate că incă exersam …echilibristica aia…
Multumesc pentru vizită! Sper să te cunosc mai bine!
…mă ierti dacă nu am să-ţi spun nimic? Am citit de vreo cinci ori aceste cuvine si tot nu mă satură. Sunt perfecte. Multumesc, Mugur. Mă înclin!
De asta rog soarta să nu lase paharul gol şi să-l umple până la semn, să pot profita de bucuriile vietii…, mai ales celei in doi…
….ideea de sticlă cu răvaş, cu mesaj, cu visul ascuns de ochi indiscreti, din care să iasă la timp, într-un echilibru perfect, deci băubil…mi se pare fantastică.
….uite cum indulcesti tu mirarea mea, că prin două mesaje…lăsate de drag cică…el de fapt…mă cronometra. O fi tot din iubire? Să vă cred pe cuvânt pe amândoi…cred…