Nu-s genul tău!
Nu-s genul nimănui!
Sunt genul care păcăleşte prin cuvinte
Şi te cam minte:
Ţi-aduce cinci poveşti,
Ce-s genul tău
Şi-apoi te bombardează c-un eseu,
Deloc pe gustul tău
Şi când ziceai că mă iubeşti,
Şi eşti ca mine,
Cinci vorbe au sărit
Din tastatură
Şi nu îţi mai convine!
Brusc, schimbi iar macazul:
Nu-i genul meu!
E tristă, fandosită
Şi plânge mai mereu!
Mă plictisesc de moarte!
Eu sunt genul zglobiu,
M-am rătăcit, pesemne,
Şi sper că nu-i târziu
Să-ţi spun: bonjour, adio,
Mă-ndrept spre altă scară;
Noi, ne-om vedea vreodată,
Probabil, mai la vară!
Nu-s genul ce se prinde
Cuminte de cuvinte,
Dar sunt genul ce are
Măcar puţină minte
Să ştie că schimbarea
E bună şi firească
Şi orice dereglare
E bine să se-oprească!
Ce azi iubeşti cu totul,
Sperând la veşnicie,
Posibil e ca mâine
Istorie să fie!
Şi genul povestirii
Să fie o nuvelă,
Căci trist ar fi, pesemne,
S-o faci telenovelă!
Eu sunt de genul foarte feminin,
Cred in iubire si in vesnicie
Intre cuvinte ma alint si ma alin
Si spaimele le-ascund in poezie…
Dacă aici vorbesc, cumva, la general
Şi-arăt că virtualul e fix ca şi-n real:
Mai mişcător, labil şi foarte schimbător,
Eu sunt genul ce prinde cuvintele din zbor,
Mă port în hore dragi, citesc lucruri frumoase
Şi-s genul care simte cum viaţa o descoase
Şi pune pe tapet poveşti de odinioară,
Iar praful de pe blog, probabil, nu mai zboară
Prin voi nu se adună decât un praf de stele
Ce sunteţi pentru mine, şi mă ascund prin ele.
Mulţumesc, Adelina! Te îmbrăţişez!
Si, cand cuvintele trezesc minuni,
Si sentimente si, trairi,
Ne dumirim ca suntem buni.
Si-avem speranta de iubiri…
Şi-avem frumos şi cald în suflet,
Ştim ce simţim şi ce-am primit,
Nu oscilăm în sentimente,
Căci totu-i simplu de iubit
De vrem minunea s-o păstrăm
În genul tău, în genul meu…
Mulţumesc, Florin! Păcat că nu ştiu unde să te găsesc la tine…acasă!
Suprinzatoare nuvela, deloc telenovela si mai ales in versuri.
Mi-a placut!
Mulţumesc, Gabriela! Generoasă ca întotdeauna!
Pe aceasta tema si in acest stil, cred ca mi-ar placea sa citesc o intreaga telenovela, fara teama de plictiseala sau de altceva. Desi m-am recunoscut si pe mine pe alocuri, ca doar om sunt si eu, felul in care asezi gandurile in text este absolut deosebit…
Dacă e să luăm adevărul, e scris tot din sentimentul acela dezamăgitor şi vinovat că lucrurile se schimbă. Poate oricine să se regăsească in vorbe, pentru că ce ne place azi, mâine poate fi…perimat şi cu gust rău. Adineauri mi-a lăsat Vavaly, la articolul cu renunţarea, un punct de vedere pe care l-aş înrăma. Şi voi fi mai atentă, la rătăciri. Dar mi-a făcut bine, să aflu despre ele, la mine acasă, cum s-ar spune.