Îmi place miercurea. Pur şi simplu. Nu e ingrată ca vinerea, care parcă se grăbeşte de week-end mereu, dar tot în ritmul ei o face; nici nu e precum lovitura de ciocan a zilei de luni, care totdeauna, dar totdeauna vine prea repede; nu are trei ceasuri rele de marţi şi sâmbătă, nici aglomeraţia stupidă de joi (nu aţi observat că toate problemele se rezolvă joia?) şi nici nu are aerul de musafir nepoftit a duminicii. Miercurea pare simplă, tonică, ştii că mai urmează zile să termini ceea ce nu ai apucat încă să faci, are aer blând şi chemare de leneveală şi amânare, fără compromis. Miercurea îmi apare mai mereu cu miros de cafea proaspătă şi târzie, cu gând de plimbare şi alint de desert decadent şi vinovat.
Azi m-am trezit aşa cum ştiam şi aşteptam această zi. Minunile mici din clipele dimineţii par magice, dar când ştii că cel de lângă tine cunoaşte slăbiciunea ta pentru o trezire târzie de miercuri, parcă îţi vine să strigi pădurii cât de norocoasă te simţi. Aerul rece de primăvară plăpândă cu miros de ghiocei din curtea vecină (sunt nişte ghiocei altoiţi în vecini, o frumuseţe) mă trezeşte brusc din visarea asta necontrolată de niciun gând lumesc. Fiecare picătură de cafea parcă intră în mine inundând celulele mele ce au înnoptat pe un tărâm de finet albastru, cald şi perfect, de care trebuie să mă despart curând. Se răreşte ţesătura. A finetului, celulele mele sunt la locul lor! Cred!
Am codiţe de căţei fericiţi ce încă dorm ascunşi pe pleduri molcuţe, cum îi place bărbatului meu să spună. Mai nou, Zizi, pisica Kung Fu, a făcut o pasiune pentru căţeaua Alma, rotweillerul ce azi are o lună de când a poposit la noi în casă şi mi-a dat lumea peste cap. Nimic nu mai e la fel. Nici covorul meu alb-crem. E fix ca în reclama aia la Colgate…alb-gălbui, căci nu s-a lăsat până nu a însemnat casa fix în acelaşi loc, de două ori. Cum să faci, măi nene, pipi în acelaşi loc? Nu are şi ea un strop de curiozitate pentru alt loc din casă? Sau curtea pentru cine o fi? Pentru ceilalţi, cred.
Ea şi-a adjudecat un fotoliu şi se crede vreo împărăteasă ce nu are voie să se depărteze prea mult de tron. Are şi supuşi, cum spuneam. Ce mai! Să vezi ce ţi-o pun eu să abdice dacă nu învaţă că în casă e răsfăţ şi privilegiu nu un mare wc. Dar e deşteaptă totuşi! Atât de deşteaptă încât ştie că lesa e pentru plimbare, deşi o mai leg de canapea uneori cu ea, când vrea neapărat să se lupte cu furtunul de aspirator, crezându-l vreun duşman ce ne-a invadat intimitatea. Fată subţire, Alma asta!
Azi mergem să urcăm scările de sub Tâmpa. Nu de altceva, dar abdomenele de pe podea pe care le facem amândouă, ea în chip de alintată şi eu conştiincios de corectă, nu ne sunt suficiente, iar dieta începută de ceva timp nu dă roade fără un efort mai susţinut. Aşa că profit de miercurea mea de alint şi mă răsfăţ cu nişte febră musculară ceva, şi un ceai de soc şi păpădie, că cică ajută. Dacă nu, băgăm iute nişte apă, că asa m-a învăţat pe mine o bloggeriţă şugubeaţă,
Adelina, pe care dacă nu aţi descoperit-o încă, vă invit să o faceţi.
Pisicul Tan-motan stă precum cucuveaua pe gard. De când l-am scos din colţii câinelui lup, ce a stat la noi vreo 5 zile, nu mai vine acasă, decât în sistem de avarie maximă, şi înfulecă de parcă nu a mâncat un an. Nu-l convingi nici cu versuri albe că nu mai există intruşi în casa noastră. Acum, să îmi fie cu iertare: dacă Alma are adjudecat fotoliul, normal că cineva trebuie să păzească casa. Şi cine e mai potrivit decât Albişorul meu. Dacă se hotărăşte şi Zizi să îşi reia locul pe scările de intrare în curte iar voi auzi ca astă vară: „Uite, bă! Asta e casa aia faină păzită de pisici!”
Fug! Am primit salată Caesar cu filet de anchois. Noroc că nu sunt decât câteva şi puiul, plus parmezanul e la putere, altfel strâmbam din nas şi nu era prea frumos. Să aveţi o zi de miercuri perfectă. Apropo, v-am spus cât de mult îmi place mie această zi? Da? Păcat…aş mai avut de zis…
Gand la gand cu bucurie, de cand m-am trezit imi repet, minunandu-ma neincetat, cat de frumoasa e ziua de miercuri si cat de bine mi se potriveste. Si ce m-am face fara ea… E ziua mea libera, serviciul e departe, problemele la fel, am timp pentru mine, sa-mi beau cafeaua in liniste in vreme ce lecturez blogurile preferate. E timp pentru toate, chiar si pentru micul dejun si chiar pentru prepararea unui smoothie delicios cu banane si ciocolata. 😀 Deci, miercurea egal rasfat total. 🙂
Zi minunata de miercuri in continuare, Adriana. 🙂
Să-ţi priască miercurea! 🙂 Să nu arunci cojile de la banană, cică fac minuni!
…presupun că pentru petele de pe covor. Că altfel nu ştiu de unde ti-a venit cu bananele. Culmea, de ceva timp nu am mai mâncat banane. Cică-s calorice şi sunt la dietă, mama ei de dietă!
…sau îi răspundeai lui Nice! Aşa îmi trebuie dacă intru pe blog când sunt atât de relaxată…
Nu-mi amintesc să mai fi auzit pe cineva care să se declare încântat peste măsură de ziua de miercuri. În mod normal e ziua aia în care se trage maxim la job fiindcă lunea și vinerea nu se pun iar marțea și joia sunt zile pregătitoare. Așa că rămâne miercuri, ca un soi de moț la bască. Și poate că din cauză că toți încercăm să facem toată treaba miercuri, nu prea ne mai rămâne timp să o și băgăm în seamă. De obicei vine, trece și pleacă apropae pe nesimțite.
Mie nu-mi place miercurea … prea la mijloc. Imi place insa de la vineri in sus.. pana duminica la pranz. In rest .. ce de animalute !!! Nu te plictiseti acolo la tine pe deal. Pisica din pom este fix ca pisica mea .
Apropo de coji de banană! 🙂
Sunt bune ca îngrăşământ pentru flori su legume (în special roşii) datorită conţinutului mare de minerale, lustruirea argintăriei şi a obiectelor din piele, contra acneei, împiedică mâncărimea de la înţepăturile de ţânţar, etc. Ştiu că sunt off topic dar dacă tot ai întrebat… 🙂
Spune si despre sambata, mie mi se pare cea mai minunata zi!
Noi două suntem capricoarne şi ni se mai aseamănă şi programul! Fain aş spune! A fost o îndrăzneală să vorbesc de o zi liberă în contextul în care multora li se pare o zi aglomerată. Aşadar, suntem norocoase! Măcar în unele!
Mda! Eu, se pare, am avut şi am noroc cu miercurile mele! Să vedem până când!
Nu era pisica în pom, ci pe gardul cu zorele. Am râs niţel. Mi-ai mi-ai spus că ai o pisi ca a mea. Suntem club de pisici, doar, nu?
Nu-i problemă! E interesant ce spui!
…aş putea spune, că doar într-o zi de sâmbătă m-am născut. Sâmbăta…nu scriu, de exemplu. Niciodată! Daniela, mulţumesc de vizită, deşi rău îmi pare că nu ştiu unde să te găsesc.
Iar eu sunt nascuta intr-o zi de miercuri. Citindu-te parca realizez ca ziua de miercuri nu e asa de apasatoare ca celelalte, fiecare cu motivele ei. 🙂
Sigur, trecând prin filtru propriu…poate fi banală, spectacol sau apăsătoare. Totuşi, ştiu că de multe ori e aglomerată. Pentru mine e un respiro….norocos. Mulţumesc, Mihaela!
Eu luni si ma enerveaza lucrul asta la maxim…cele mai rele lucruri mi se intampla in aceasta zi, asa ca inteleg de ce alegi sa nu scrii sambata!
Spor in continuare, sunt cu ochii pe tine 🙂
Deci tot incognito eşti? Hmmm, mă onorezi şi mă pui să ghicesc. Am o bănuială, dar parcă te prefer aşa, cu mască şi fără mască. Totuşi, să imi spui dacă bat câmpii, nu de altceva, dar dacă „masca” ce e în capul meu e cea ştiută…am de-a face cu categoria: profesionistă!
Ce frumoasa este miercurea ta! La mine, toate zilele sunt la fel de vreo doi ani, cu mici exceptii… Dar nici inainte, cand puteam pastra sirul, nu aveam o zi preferata, o zi despre care sa pot spune ca imi aducea linistea si imi lasa destul timp pentru a ma bucura de toata frumusetea ei. 🙂
În momentul când pierzi unele lucruri, vezi, nu ai cum altfel, orice zi deosebită. Şi exact cum îi spuneam Mariei azi, apropo de un gest de al ei, când semnele vin într-un anume fel e bine să te bucuri. Altfel vin cele multe şi apăsătoare şi le anulează. Dacă într-o zi mă răsfăţ, apropo, mâine am o zi infernală, deşi e sâmbătă, e semn că şi eu m-am lăsat răsfăţată. De multe ori sunt sclavul lui ” trebuie”.
Miercuri deja visez că mâine-i joi ş-apoi vine weekend-ul. Da- îmi place şi mie.
Şi casa mea-i păzit de o pisică, pardon, motan că iar mă ceartă al meu că îi tai organele genitale ale motanului numindu-l pisică.
Mmm, să scotocesc repede prin frigider să văd dacă pot să încropesc o salată Caesar a la file din poveste.
Azi e miercuri. O zi urata-urata…ploua si parca e seara dsi nu-i nici ora doua 🙁
Nu m-am agndit niciodata cu atata drag la vreuna din zilele saptamanii. Ar fi fost bine dar…ca si in cazul Vienelei, zilele mele seamana de uneori nici nu mai stiu exact ce zi este. Sunt acasa de prea mult timp si…
Dar nici inainte nu mai stiu cum simteam. De fapt stiu. Nici nu aveam timp sa respir fiindca saptamana era foarte grea si zilele nu cred ca se dferentiau decat prin faptul ca una purta numele luni si alta vineri. Sau sambata ori, mai rar, chiar si duminica.
Esti fericita daca ai macar o zi in care te simti bine, poate chiar rasfatata 🙂
Sunt la răsfoire şi uite cum descopăr că avem idei comune. Din nou!
O zi pe săptămână fac ce vreau, nu ce trebuie. Dar asta doar pentru că am ajutor enorm. Şi aleg miercurea strategic: să am energie pt celelate 4 zile, pentru că npoi doar duminica ne odihnim, nu şi sâmbăta!