Sunt în vacantă. O vacanţă într-un loc unde casele îmi zâmbesc din particule mici de var şi obloane roşii mă privesc cu ciudă. Sau o fi ciuda mea că eu tot nu am astfel de minuni la casă? Nu cred. Pentru că obloanele roşii mi te-au adus pe tine sau, mai bine zis, o parte din tine pe care o admir şi o păstrez cu sfinţenie în inimă şi gând. Nu văd crăciuniţe la fereşti, dar văd muşcate multe, vesele, curgătoare, parcă cerşind atenţie şi admiraţie ad-hoc. Privesc spre ele şi mă gândesc că e ziua ta azi, că în copacul tău cu vise vor poposi multe urări, multe gânduri noi şi mulţi oameni dragi vor sta la umbra lui. Ce puţine îmi sunt cuvintele pentru tine, tu cea dragă, cea bună, cea generoasă, îngăduitoare cu noi, cea care ai pus temelia gândului bun virtual, cu iubire necondiţionată, instinctivă pentru care te admir. Tu, cea care împarţi frumuseţe şi amintiri ce parcă se împletesc cu ale noastre, din care mai ţâşnesc, măcar preţ de câteva secunde, hore ale copilăriilor noastre fermecate, eşti azi zâna macilor şi a florilor de salcâm, a margaretelor şi a spicelor de grâu crescute de-o schioapă. Pe toate ţi le dăruiesc, virtual, desi meritai toate imbratisarile reale ale lumii. Dar tu mă ierti şi azi, cum m-ai iertat şi ieri pentru tăcerea-mi. Te iubesc, Maria! Te îndrăgesc şi te admir, te vreau model şi pavăză, prietenă şi dor, reper şi gând bun. Eşti omul cel mai surprinzător pe care-l cunosc şi cred că ştiu ceva fete, şi nu numai, care vor susţine ceea ce spun. Să-ţi dea Dumnezeu drum curat, sănătate maximă şi succes nemăsurat, pentru că din el şi nu numai …adapi suflete cuminţi, uneori rătăcite sau poate doar oameni care vibrează la fel. La mulţi ani şi să ai o zi binecuvântată!
Copacului meu cu vise
