Pe streaşina ce-şi prinde stropii înaltului meditativ,
O mierlă poposi alene şi începu a ciripi.
O clipă doar a mea privire, ce-i drept a unui somnoros,
O prinse-n raza de acţiune dar o vedeam de sus în jos.
Pe perna cu patină veche şi cu miros de trandafiri,
Cu palma-ntinsă spre pisica ce m-aducea cumva-n simţiri,
Vedeam cum nările îi joacă şi cum piţigăie ceva
În limba mierlei vrea să strige şi s-o curteze parc-ar vrea;
Alunecă, foşnind distrată, pe cel pervaz de pod curbat,
Pândind mirată înspre pradă precum un vânător sadea;
În panoplia de trofee îmi pare că ar vrea s-o ducă,
Mă mir şi râd uşor, şoptindu-i: ”Vânezi mai bine o nălucă!”
Dar ea nu vede, nici n-aude, ca un piton se înconvoaie;
Se mişcă, şuieră, se-ntoarce, o clipă parcă, în odaie;
Îmi pare un tren în gara goală, cu un peron îngust şi ud,
Staţionat în aşteptarea momentului de nou avânt;
M-aşez mai bine-n aşternuturi, dar mă întind să o privesc:
Pisica cântă iar cu mierla, şi pare chiar că îşi vorbesc.
Rămâne-n post un pic proptită şi mie -mi pare în zadar
Efortul ei de cucerire ce este perpendicular
Cu gândul mierlei ce nu ştie că o admiră o tigresă,
Deşi cu ghearele ieşite ar prinde-o strâns ca într-o pensă.
Mă sperii, totuşi, când din salturi ajunge-n colţ periculos,
Mă port atuncea în poveste, n-o mai privesc de… sus în jos:
Un zgomot ca din întâmplare trimise mierla-ntr-un copac
Ce păstori întreaga scenă, cu rol un pic neînsemnat.
Şi mâţa mea, ce se udase în streaşina de la mansardă,
Se-ntoarse iară către mine cu mersul ei ca de paradă;
Îmi toarce iar poveşti de adio şi de superbe vânători
Iar eu mă-ntreb extaziată: ”’Or fi şi alt gen de comori,
În lumea asta obosită şi fără trenuri pe peroane,
Decât un bot de pisicuţă şi terapia-i de valoare?”
Acum povestea-i amintire şi nici nu poţi să o cuprinzi,
Dar n-am tristeţe, ci iubire ce poartă numele de Zizi.
Cu părere de rău, dar lucruri, ce nu au tinut de mine, m-au trimis departe de net şi laptop şi nu am putut scrie duzina. Eu totuşi m-am folosit de cuvintele ei şi am mâzgălit ….ceva. Zizi e sigur bine acolo unde e, deci fără tristete, vă rog. Ea e…şi va fi…
e povestea oricarei pisicute fascinata de mierla cantatoare , nehotarata daca sa o asculte sau sa isi urmeze instinctul de felina.. mazgaleala ta e foarte vie si e mai degraba un tablou in culori decat o schita sumara.
…ca întotdeauna esti generoasă cu mine, dar uite cum mă bucur că prin pisicuta voastră multe din povestile noastre vor avea continuitate fix la voi in casă…
De-ar fi cuvintele pisici…
…ar toarce doruri calde …
De când mi-am cumparat lavandă mi-am găsit o ocupatie inedită: păzesc mâţa de albine , viespii, bondari. A venit de două ori „rănită”înţepată fix în bot. Nu s-a învăţat minte. De’, instinctul …
…la cat e de jucausa mata ta, nu mă mir. Vreau şi eu lavandă, musai să-mi cumpăr, mai ales că mate prin apropiere nu mai am. Autistul Silver doarme intr-un loc ascuns, iar Tan-motan…stă pe acoperisuri
M-am gandit si eu .. lavanda la Brasov … ce minunatie ! Dar trebuie pusa in ghiveci si tinuta in casa iaran. Relativ la mâta, da, are energie cat pentru zece. Au piscat-o deja 2 albine dar tot degeaba 😉
…merită să incercăm un pic de lavandă in ghivece şi apoi vedem ce iese. Ce fain sună Brasov …în lavandă…
Pisica noastră pândea în fiecare an cuibul de turturici d sub streașina balconului. De la etajul IV!!! De pe marginea pervazului!!!!! De unde mai căzuse o dată!!!
Așa că tata a stricat cuibul, ca să salvăm pisica 😆
…da, bine a facut. Pisicile astea isi inchipuie mult prea multe…se cred vanători cu acte in regulă…
Daaaa!!!
Acum a rpmas cu privitul. Și îi mai tremură mustața din când în când 😆
eu îmi pândesc doar tăcerile…
…zici?
zic. ar trebui să-mi văd de treaba mea şi să mai tac din gură. 🙁
..păi, nu asta faci mai totdeauna? Ţi se zăreşte codiţa …doar..
Zizi a ta și mierla ei m-au făcut să mă gândesc la Kory și încercările ei chiar inutile de a prinde… vrăbii ! Ditamai cățeaua de vreo 30 de kg, dacă nu mai mult ! 😆
…uite ca ai mei m-au scăpat de astfel de povesti. Nu mi-ar fi ajuns astea pisicesti…
O foarte inspirată povestire ce trădează un netăgăduibil talent! Și un acut simț al umorului subtil.
Eşti totdeauna mult prea generos cu mine. Nu ştiu dacă e aşa cum zici, dar un lucru pentru mine e clar: dacă acum 15 luni nu aş fi pornit a scrie, nu aş fi aflat niciodată că pot avea măcar îndemânarea de a aşeza şi altfel cuvintele decât într-o conversaţie normală. Eu nu am mai scris…niciodată, nici măcar…rânduri-gânduri. Mulţumesc…
Știind că textele acestea sunt făcute sub presiunea timpului și cu 12 cuvinte impuse pe deaspura, părerea mea rămâne valabilă.