Într-un viraj ciudat, apocaliptic,
o alunecare, mai degrabă, a minţii,
scornire seacă, dusă-ntr-o scanteie
de-o diabolică idee,
spre negura ticsită de cerneală,
în noaptea prinsă-n scorburi ca de smoală,
se rătăciră trei cuvinte şi-o mirare,
în lacrima unei umbre solitare
a unui adevăr incert, dar dureros,
de om frumos.
Frumosul nici că se vedea, dar se ghicea în stele
de ochi cam tulburaţi de ele;
şi cioburi de regrete se zăriră,
păstrară licăr de uimire
şi desenau pe frunte încruntare,
de acea mirare.
Iar într-un colţ cam mărginaş de gând
prins în capcană,
pe o torsadă ca de alabastru
statea măria sa Îndoiala,
o matroană,
pe care-o cunoştea o lume-ntreagă,
deşi nu era dragă.
Ţesea de zor năvoade dantelate
de vise nu prea calde.
Vreo trei cuvinte şi-o mirare?
E puţin!, doar n-au luat cu ele visteria
din sufletul ce-a fost odată mai calin,
mai blând, mai pur, mai adunat în lumea
adevărului sublim?!
Câţi dintre noi nu lasă să plutească,
în vise despletite care plâng,
vreo amintire sumbră ca de humă,
pe care ar trimite-o să se spele
de amarul prins în ele?
Firească e trăirea ce ne prinde
experienţe mii în ace de azur;
se răsucesc în inimi, în apusuri,
şi sângerăm în triste răstigniri,
cicatrizând, pe loc, amurguri roşii,
iubindu-ne mai mult, mai pur, mai simplu;
şi ostoim dureri privind spre Ceruri
unde-au plecat grăbit vreo trei mirări.
Să ne iertăm…..e un început.
De vrei sa fii iertat tu sa te ierti pe tine
Caci orice-ai spune altfel nu se poate
Si ai sa vezi cum le-ntelegi pe toate
Si-n suflet simti ca-ti curge rau de bine
Finalul poeziei tale m-a inspirat! 🙂 Super!
Mulţumesc, Cita. Răspund târziu, iertată să-mi fie neglijenta, dar multe lucruri mi-au scăpat de sub control in perioada asta. Si da, invăţ să mă iert de ceva vreme, recunosc.
Trei cuvinte si-o mirare, au foarte multa valoare 🙂 Imi place ! Cand iti citesc poeziile, parca sunt intr-un film .
…ce conexiune ciudata. In general, mi se spune ca scriu…cinematografic. Eu cred că scriu incă…stângaci, cumva, dar nu renunt. Multumesc
”iubindu-ne mai mult, mai pur, mai simplu;
şi ostoim dureri privind spre Ceruri
unde-au plecat grăbit vreo trei mirări.”
Să te ierți, să te iubești, să te apreciezi, să crezi în tine, ca să poți face același lucru cu semenii tăi. N-am văzut om care să se iubească pe sine și să nu-i iubească și pe ceilalți. Și reciproca. 😉
Mi-a fost dor de scrisul tău, dar timpul nu-mi permite să vin prea des! 🙂
..şi pe mine să mă ierti că nu am prea ajuns la tine, dar poate scriu pentru povestea parfumata de care vorbeai curând..
Mirările-n cuvinte-amestecate se vor preface în răspunsuri deodată, îți vor aduce liniștea sperată pentru al vieții tale curs.
..acum stiu asta, simt in mine…cumva..
frumoasa poezie!
..mulţumesc. Erai in spam, nu stiu de ce..
„Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”… Primele cuvinte care mi-au venit in minte cand am terminat de citit, poate pentru ca intotdeauna cuvintele tale au darul de a ma rascoli, de a ma face sa gandesc profund, caci stiu sigur ca nu sunt aruncate doar asa, de dragul de a umple o foaie…
..pentru că ochii tăi vad mai mult decat multi altii şi pentru ca mi-ai dat mult avant şi inca-l simti pe aici..
Nu ştiu de ce dar titlul postării m-a dus cu gândul la o melodie care mult mi-a plăcut. Stai un pic să văd dacă o găsesc.
Gata am regăsit-o. Este „Zece”- Florin Chilian. 🙂
..”zece intamplări ciudate şi-o minune”
Da, poate fi o conexiune de vibratie…asemănătoare, dar nu mă compar eu cu cei buni…, prea buni…
Imi place si aceasta poezie, chiar mai mult. Te prinde onirismul asta.
…eu nu pot decat multumi ..pentru incurajarea venită de la un profesionist. O zi bună!