”dovleac,bere, flori,freza, frig, masina,albastru,pietre, filtru,pisica,pensula, nisip” sunt cuvintele duzinei de azi, din clubul celor 12 cuvinte, pe care le voi folosi intr-o altă joacă de vineri seara, care, sper, să nu vă enerveze prea tare.
Lângă casă, printre pietre,
Dârdâind de frig niţel
Jumulit de o pisică,
Stă de veghe un dovlecel.
Mai pardon, bostan, îi spune
Dar cum e aşa pictat,
De-o pensulă cu renume:
Are freză de…. dovleac,
Şi mă rog să fiu iertat,
Nu ştiu ce m-a apucat!
Dar când văd ce dichiseală,
Cu ce flori e-mpodobit,
Mă gândesc că e vrăjeală
Şi că poate a greşit
Ziua, anul şi povestea
Şi caleaşcă iar va fi,
Că la bal, Cenuşăreasa
Cu el sigur va porni,
Deşi-n secolul acesta
În maşină s-ar schimba,
Ci-n mai ştie de trăsură?
Dovleac turbo, s-ar chema!
Iar mă scutur de-o mirare,
Ce-oi avea cu un bostan?
Zici că-i rupt cumva din soare,
Deşi-i doar un lampadar!
Cu nisip umplut jumate,
Şi c-o flacără călîie,
Cu podoabe mortuare,
Parcă este o momâie!
”Ce plăcintă făcea Veta,
De erau la noi în curte
Şi nu mai făceau pe ciocli
În casuţa de pe munte!”,
Gândi simplu nea Geluţu,
Rătăcind cumva, pe afară,
Îl lătră chiar şi un cuţu,
Când şi-aprinse o ţigară,
Fără filtru, că la bere
Merge să simţi nicotina,
Le primise pe amândouă,
Dar curat, de la vecina,
Că-i cioplise cu briceagul,
Cel albastru cu tăiş,
Ce credeaţi? Normal, dovleacul,
Ce-i în curte, pe pietriş.
Nea Geluţu nici că ştie
Ce-i acela Halloween,
Dar poveşti scornea o mie,
Căci avea un har divin.
Azi ne-a spus una născută
Din mirare şi cuţit,
Nu e bine concepută
Şi-am să las loc de cioplit.
Vă invit pe voi, pe seară,
Să cioplim dovleci cuminţi,
Să stăm ca odinioară
Şi să bem ceaiuri fierbinţi;
Să ne încălzească focul,
Cel din inimă promis,
Haideţi!, că e liber locul,
BASMULUI CE SE VREA SCRIS.
Am vrut sa va descreţesc frunţile. În definitiv, dovlecii ciopliţi şi împodobiţi sunt adorabili, iar eu îmi amintesc de seri de toamnă târzie, acolo în satul meu buzoian, cântând şi povestind la flacăra unui bostan, care nu ştia că există sărbători americane. În tabelul lui Eddie găsiţi cuvintele de mai sus folosite, sigur, cu mai mult …har..literar.
Uite de’aia te iubesc eu pe tine…Umor debordant!Si,desi esti traditionala,te adaptezi usor tendintelor.
…ei, mă adaptez! Fac şi eu ce pot? Deşi, uite: am ajuns să apar doar vinerea pe blog cu putin inainte de a pune noua duzină. Mă intreb dacă n-ar trebui să inchid taraba de tot, prea o las de izbelişte. Am inceput vreo trei articole. Zac in draft. Dar întrebarea e: ce m-as face cu ”taraba” dacă n-aş avea oameni ca tine in jur? As urla pe pustiu cu nea Gelutu meu cu tot. Tare-mi esti dragă, Nico!
:)) Foarte frumos. Zâmbesc de dimineaţă! 🙂
..iar eu primesc zâmbetul de două ori: o dată atunci şi o dată acum când îţi trimit salutări.
Dovlecii tăi, cu chip însângerat
cioplit de un tăiş surâzător,
îmi ameţesc ideile în cap
şi nu mai ştiu dacă trăiesc sau mor,
şi nu mai ştiu dacă eşti vie,
dacă noiembrie s-a sinucis,
dacă zăpada mi se adresează mie
când îţi însufleţeşte chipul stins.
… bad mood, I’m afraid! 🙂
când îţi însufleţeşte chipul stins.
…mda, cred că nu mai inchid taraba, o inchizi tu deja. Sau ai inchis-o de o săptămână, că eu n-am mai trecut să văd. Asta e, joaca rămâne joacă şi versul adevărat pe blogul adevărat. Sorry!
Mi-e teamă că nu înţeleg ce vrei să zici. Dar probabil că nu contează.
Cum nu contează? Am avut o stare de renuntare, iar cuvintele tale parcă mă ajutau. Nu e nimic rău in ce spun, dar parcă m-am jucat prea mult, uitand de cuvinte. Vina mea. Tu scrii atat de complex, incat imi vine sa ma ascund uneori. Sper că nu te-am supărat, am avut o reactie …atat..
Cata poveste in versurile tale. Am zambit si parca am regasit joaca in ziua asta cu frig. O zic din nou si o voi zice mereu:Ai talent!
…noroc că-l vezi tu, din dragostea aia ce mi-o porti, că altfel. Hai, să vedem astă seară dacă iese ceva, că tot nu am proză. Nu am dispozitie decat de cuvinte pe…fugă. Te pup.
Ca de fiecare dată, o gură de aer curat aici la tine!
..iar tu generoasă, ca de obicei. Ce mai pereche facem! Mulţumesc, potecută dragă!
Ce amuzanta este poezia ta, mi-a placut si m-am distrat .
Dovlecii sunt simpatici 🙂
Cu tine e usor, esti ca un prieten bun in jurul căruia poti fi tu, cu zile bune şi rele, că el te vede tot ok. Multumesc, Eddie.
Unde să găsesc eu un zâmbet astăzi, dacă nu la tine!
..uite că iţi întorc zâmbetul fix la o săptămână după! Mi-l primeşti?
Dar nu știi că un zâmbet este bine primit oricând!
Mulțumesc! 🙂
Să-ți fie zilele numai cu zâmbete!
..ştiam eu că esti un prieten bun. Scoti omul din necaz totdeauna. Parcă imi e sufletul mult mai usor acum! Mulţumesc, Mugur!
Nu știu cât de bun, dar dacă ți-am ușurat sufletul, mă bucur! 🙂
..da, un cuvânt potrivit venit de la un om pe care-l pretuiesc parcă dă altă stare de spirit, ăsta imi era mesajul…
Să dăm dovleacului salutul
Căci merită, a suferit,
Și-acum păzește-n întuneric
Că-i felinar și e …cioplit!
Cioplit, cioplit, dar luminează
Şi are freză verde crud,
Iar nea Geluţu mai lucrează
La doi dovleci, că i-a plăcut!
Seacă-i astă sărbătoare
cum e şi dovleacul ei,
dar în versu-ţi sar scântei
de umor şi de candoare.
Eu să ştii c-aştept poveste
cu har scrisă -aşa cum ştiu
că îl ai. Argintul viu
al cuvântului îţi este. 🙂
N-am cuvinte, au plecat
Pe al cerului hotar,
Mi s-a spus că au lăsat
Testamentul la notar;
Si că de-or muri cu totul,
Căci poveşti nu au mai fost,
Mi-or lăsa blogul cu totul,
Că mi-l ştiu chiar pe de rost.
De-oi găsi, in schimb, cuvinte,
Ce s-or scrie singurele,
Să uit, să nu iau aminte
La ce imi lăsară ele!
Om vedea de voi găsi
Şi blogul l-om primeni,
Dar nu azi, căci din păcate
Tot versuri voi lăsa, frate
Poate doar mai cumpătate!
Ce frumoasă poezie ai scris, Adriana! Eu nu ştiu cât har literar au cei din tabelul lui Edie, dar mie îmi pare că şi aici am găsit foarte mult dar şi har! După această sărbătoare nici eu nu mă omor, dar copilul meu o adoră, iar eu ador dovlecii!
Mihaela, tu esti o comoară de om, chiar dacă te-am privit asa, mai de la depărtare; e firesc să ai cuvinte frumoase pentru oricine (am văzut eu) şi iţi mulţumesc. Îţi spun eu că pe lângă mulţi dintre acei ce pot transforma cuvintele in stele, eu sunt doar praf. Îl las să se adune, că asa am şi început cu ”un blog plin de praf de vorbe ce se vor vrea cuvinte şi poveşti”. Nu-i rău să imi amintesc de unde am plecat. Mulţumesc pentru tot. Îţi salut băiatul. Numai bine!
Adriana, tu scrii minunat. De fiecare dată te citesc cu sufletul la gură, şi uneori, versurile tale mă inspiră, doar că acum am avut şi eu o stare mai gri, şi s-a văzut. Promit să încerc să-mi las tristeţile acasă, dacă asta doreşti. Dar de citit am să continui să te citesc, şi poate că te răzgândesti în legătură cu taraba aia… 🙂
N-am fi normali dacă am fi doar pozitivi. Eu am scris rar şi putin de-o vreme. Mereu pe fugă, din dorinta fierbinte de a nu se risipi jocul ăsta. Mi-a fost teamă că s-a văzut. Uită-te la toate comentariile de aici. Am răspuns în aceeaşi idee şi m-am gândit, o clipă, că nu ar fi rău să imi văd de toate celelalte, dacă nu imi mai găsesc timp de virtual sau o fac aiurea. Numai că nu-i asa, sunt zile bune, zile rele, toane, frustrări, iar eu chiar le las să se vadă. Cu tine e simplu, nu pari omul să se cenzureze doar pentru că am răspuns asa sec şi fără maturitate. Astept oricand o părere pertinentă..
Nea’ Geluțu meșter mare
Una- două a și cioplit
Un dovleac, ca o mirare
Ce-ndeamnă la povestit. ?
Vesele și colorate, versurile tale chiar sunt în armonie cu sărbătoarea care se apropie. M-au destins. Seară frumoasă!