Aud mulţimea fremătând şi-n mine
Se aud ecouri ce le ştiu, dar, parcă,
Îmi smulg din mine, bucată cu bucată,
Cuvinte care-au însemnat odată
O ţintă şi un drum
Şi parcă-i fum,
Acum.
Mă scutur, mă agăţ încet de vise,
Ce au fost prinse-n colier de argint,
Aprind o candelă fără chibrit
Dintr-o lumină peste care curse,
Din ochiul de dragon al lunii,
Luciri promise, mii,
Şi încă vii.
Dar lumea-i stâncă, bibelou cu aripi smulse,
O păsăre ce-n gheare nu a mai prins nimic,
Căci suntem opera ”răului mai mic”
Sau poate un volum cu versuri scrise
De vreun străin, ce sigur ştie
Că vom striga o zi,
Dar nu vom izbândi.
Mă uit spre cer, dar cerul nu-mi vorbeşte,
Niciun strămoş nu văd, de amărăciune,
Şoptesc timid o nouă rugăciune,
Îmi şterg noroiul de pe ghete, cu trei ”deşte”
Aprind bricheta-n Piaţă şi scapăr trei scântei,
Mă uit la lume rece,
Iar ea în ochii mei.
Şi în revistă aş trece mulţi ani, vreo douăşcinci.
O viaţă, a mea viaţă, şi-a tuturora oare?
Căci lumea parcă strigă sau poate mi se pare!
Acum purtăm toţi ghete, nu mai purtăm opinci
Şi-atunci de ce părem desculţi, săraci şi trişti?
Iar glasu-i mut. Se aud ecouri slabe
De vieţi fără silabe.
Mă-ntorc. Privesc pădurea din toamna mea de foc,
Pe masă e o lampă şi ceva cărţi de joc;
Trag la-ntâmplare asul. Să joc la cacealma?
Posibil e şi asta, dar nu-mi joc viaţa mea!
De ne-or juca-o alţii? Ar fi păcat, îmi pare!
Să ne jucăm deci cartea!
Şi nu la întâmplare!
”Dragon, ghete, gheare,colier, peste, opera, bibelou, candela,revista, volum, tinta, bricheta” sunt cuvintele vedetă, cuvintele impuse, din ”duzina de cuvinte”, de astă seară. Ce au făcut alţii cu ele, vă invit să descoperiţi în tabelul găzduit de Eddie, pentru clubul celor 12 cuvinte.
Să ne-o jucăm chiar dacă pierdem şi să ştim să pierdem!
..adevărat, Adrian! Altfel ne-o joacă alţii!
„Să ne jucăm deci cartea!
Şi nu la întâmplare!”
Am să răspund și eu la provocare.
Cartea nu e jucată la-ntâmplare,
Ci e ținută minte și-apoi, la etalare,
Se-așterne cu blândețe, șir de mărgăritare !
Duios ai dus povestea în alte colturi simple,
O iau şi eu de acolo sau o voi tine minte
Si-oi etala vreodată cuvinte manifest
In orişicare lună, căci pot şi imi doresc.
Dorința ta este stăpână!
Iar dacă vei dori o dat’ pe lună
Să pui cuvinte-manifest,
Această bucurie nu-ți răpesc!
Și voi veni încet, cu desfătare
S-adun cuvinte din a ta cărare,
Cu ele, ca și flori să-mpodobesc
Frumoasa viață ce-ți doresc!
Ai „aranjat” frumos duzina! 🙂
…mda, toti le aranjăm..cumva..
Incercam sa nu ne jucam cartea la intamplare,Adriana,dar ma tem ca „raul cel mai mic” devine din ce in ce mai mare.Avem nevoie de cuvinte-manifest dar nu stiu daca mai suntem in stare sa ne jertfim iarasi viata pentru ca o alta jleatca de hoti si de impostori sa se hraneasca cu sangele nostru.Ascult Bodark-Ne-ntorc si citesc versurile tale …ce multa nevoie avem de OAMENI ca voi!
..ştiu şi eu, Nicoleta? Vorbim luni şi mai punem un x sau un zero in pătrătelele vietii. Eu mi-am strigat neputinta, mai mult..
O curgere lină şi un zbucium fin. Mi-a plăcut mult şi da, trebuie să ne trăim viaţa, pentru că nimeni nu o poate trăi în locul nostru şi nici nu trebuie să se întâmple asta.
Mulţumesc. Incă mă mistuie compromisul desi eu strig cu putere că vreau schimbare. Cred că incep cu mine, asa voi fi sigură că pot ”duce” orice va veni..
Tot vis. Al tau e-n rime, si-ajunge pan’ la mine.
..ehehe, dacă ţi-ai făcut timp şi pentru versurile mele mă simt onorată. Mulţumesc..
Aceste versuri ar trebui sa fie citite de cat mai multi. Cata forta e in ele. Si cat dulce amar. Sper sa avem intelepciunea de a intelege. Si de a invata sa ne jucam cartile corect.
..tu ştii foarte bine ce amărăciune şi dezamăgire port in mine, apropo de vremuri. Ne vom adapta desi orice cuvânt in plus va părea batere de aripi deznădăjduite, parol!
Lumea strigă, dar din păcate mai mult interior. Cuvintele încep să se blocheze chiar şi atunci când se hotărăşte scoaterea lor la suprafaţă. Văd asta ca pe o neîncredere în sine, ca pe o reducere a omului la cel mai mic nivel, o subestimare, date nu de puţine ori de situaţia societăţii. Zic să ne ducem cuvintele mai departe, să le dăm glasul potrivit şi să ne continuăm visurile.
Îmi place că ai dat drumul cuvintelor… le asezi atât de frumos! Bravo! 🙂
..cuvintele lumii se fac auzite din ce in ce mai tare, imi pare. Ale mele pot fi surde şi mici, in schimb. E atat de mică lumea mea. Mulţumesc, Claudia.
Creatiile tale sunt toate foarte reusite ..Ce sa spun ? E foarte faina 🙂 Ai inspiratie , nu gluma 🙂
..eu consider că sunt intr-un an tare slab, creativ vorbind, doar că nu vreau să dispară jocul cuvintelor din clubul nostru. Pentru azi nu am scris nimic, incă şi va fi ziua sotului, deci timp liber zero. Mulţumesc pentru aprecieri, in schimb.
M-au trecut fiori… 🙂
..cred că aceste vorbe le-am asteptat, ca si cand am vibra impreună. Mulţumesc..
Firește că în fiecare din noi mocnește câte un foc. Vântul îl poate întreține, dar îl și poate stinge. Din păcate, nu cuvintele schimbă la acest nivel. Și nici alegerea. Avem o clasă politică compromisă, dar și masa celor care aleg e. Aici e de lucrat.
Sunt total, dar total de acord cu tine. Mai mult am vrut să las aici un semn, ca in timp să nu uit ce tumult era in mine, in noi…şi cam degeaba. Jocurile sunt făcute deja..