Ador melodia „Moldovenii s-au născut”. De fapt sunt fan „Zdob si Zdup”. Declarat. Ieri, când pendulam pe net, am găsit o postare în care cineva ”ruga” autorităţile să nu mai facă atâtea capitale culturale în niciun oraş, în afară de Bucureşti. Să lase Braşovul, Clujul şi Sibiul, aşa, nealterate, că destul au stricat capitala. Nici una, nici alta, se găseşte un domn care să spună tam-nesam: Braşovul e plin de moldoveni! E gata stricat! E Iaşov şi ar fi bine să plece toţi acasă! Buuuuun! Cu cine începem? Poate cu primarul, că din ce ştiu eu e tot „intrus”! Şi-n momentul ăla la tv (v-am zis că ieri am fost în simbioză, nu?) suna la Pro tv această bucată muzicală.
Mi-am pupat moldoveanul şi i-am spus:
-Tu, să nu pleci! Nicăieri, da?
S-a uitat chiorâş. Nici că i-am spus de unde ideea, dar nici nu m-a mai întrebat. Ştie deja ca sunt bântuită de gânduri creţe. S-a obişnuit.
Tata avea câteva reguli, „de bază”: să-ţi faci o familie, să nu te însori cu o moldoveancă, să nu iei femeie cu mânz şi să fii pe picioarele tale. Să faci bani din piatră seacă, dacă tot te-a lăsat Dumnezeu sănătos. Muream când le auzeam.
Toate i le-am desfiinţat noi. Ei, poate nu toate! Oricum cele enumerate sunt doar o parte. De multe ori nu poţi enunţa tot ce gândeşti, ar fi nevoie de prea multe cuvinte.
Aşadar. Cu cine s-a măritat sor’-mea ? Cu un moldovean. De unde ? Din Moineşti.
Cu cine m-am măritat eu? Cu un moldovean. De unde? Din Comăneşti.
Ce nu-şi dorea tata ca gineri? Moldoveni. Câţi ies la numărătoare? Doi.
Bifat un punct? Bifat!
Altădată. Mă vede tata în 2005…răvăşită niţel.
-Ce ai tată? Ori eşti îndrăgostită, cumva? Îţi face cineva curte? Of, ce prostie zic!, bombăne tata, trăgând cu nesaţ din ţigara palmată în semn de respect (că deh, eu nu fumez). Ţie tot timpul îţi face cineva curte, dar degeaba: eşti prinţesa cu bobul de mazăre!
Parcă datoare faţă de amărăciunea lui, mă trezesc spunându-i, ca într-o confesiune scurtă:
-Ar fi cineva, să ştii! Dar, na, ce să zic?
-Ah, ştiu, niciunul nu-i prea grozav pentru tine, nu? Ăsta ce mai are, tată?, continuă el uşor sarcastic
-Un copil!, răspund eu. Sec, fără amănunte….
-Şi unde-i copilul?, insistă tata cu nările fremătând de curiozitate…..
-Unde să fie? Cu mama copilului! Acasă…
-Ah, nu trebuie să-l aduci aici, la mă-ta, să-l creştem?, mă fixează cu privirea, uşor dezamăgit…
-Nu! Dar teoria ta cu ”omul cu mânz”? Cum e?
-Ei, tată! E o regulă tâmpită! În viaţă nu se pune întotdeauna! Puteai să fi avut tu copil până acum! De aici suceala mea!
Aşadar, bifat iar? Bifat
Asta cu familia mi-a ieşit, într-un târziu, deşi a avut săracu’ de aşteptat, nu glumă! Cu banii, mai mult sor’- mea bifează, deşi să nu-l mâniem pe Dumnezeu….acum.
De când sunt măritată cu Mihai, amândoi ne-am mai pierdut din accente. El din cel moldovenesc, iar eu parcă nu mai lungesc atât cuvintele. Şi sunt mult mai mândră de moldoveni. De al meu sunt sigur. Totuşi, aţi observat că reclamele alea, în care suntem îndemnaţi să mâncăm natural, de calitate şi să bem apă vie, de-aia, sunt făcute doar cu ardeleni? Ţanţoşi, serioşi, dar supăraţi! Foarte supăraţi! Nu e reclamă în care să nu te certe şi să te ocărească. Răstit, rar şi apăsat. Sincer, nu-mi place! Nu suport să-mi zică cineva, pe tonul ăla, că dacă nu fac cum zice el nu mor, dar nici bine nu-mi va fi. Iac-aşa! Ce să zic? Parcă nici de-a naibii nu mai am chef de produsele lor.
Sau emisiunile de nutriţie. Sunt câteva dudui care, chiar dacă mănâncă sănătos, beau ce vor ele, o dau cu seminţe, urzici şi boabe folositoare, au totuşi un chip intransigent şi aparent nefericit, încât îmi vine să bag repede o friptură să nu se ia starea ăleia.
Chiar vineri am văzut-o pe Florentina Opriş la” Cireaşa de pe tort”. Acu’ să fiu corectă, ea pare un pic mai senină, mai ales după drama din viaţa personală, faţă de cele la care mă gândesc eu. Cu atitudinea ei am eu o problemă. Nu-i forţezi pe ceilalţi să mănânce ca tine, cu orice preţ, chiar dacă ştii că acela e modul corect de a te hrăni. Nu mă supără conceptul. Ba, dimpotrivă! Sunt convinsă că a ei cale….. e cea mai bună, dar agresivitatea pe care o simt atunci când insistă mă supără şi mă face să fiu precaută.
Acum, trăim totuşi într-o lume în care doar dacă nu vrei, nu eşti informat. Problemele de sănătate pe care ni le facem singurei, cu alimentaţia proprie pare o cale la fel de ştiută, comparabilă şi cu celelalte alegeri din viaţă.
N-aş putea să-mi spun: ”nu mai mănânc carne”, dar aş putea să renunţ definitiv la ea, dezvoltând o altă cămăruţă din creier. Acea a gusturilor desăvârşite date mâncărurilor fără carne. Eu, personal, consum puţină carne pe săptămână. Spre deloc. Asta dintr-o întâmplare, pentru că îmi plac brânzeturile, ouăle, pastele şi-mi place să gătesc. Atât de mult, încât visez la bistroul meu cu patru mese, plus două pe o terasă, cu flori, mâncare simplă şi muzică franţuzească. Dar pentru ca nu pot să le am, visez. Visez că voi avea mai multa experienţă, că voi înţelege toate lucrurile din jur, că voi aplica tot ce-mi place, că voi avea glasuri domoale prin preajmă şi nimeni nu îmi va da informaţii agresiv.
Şi uite aşa mă întorc la glasul moldoveanului meu din casă:
-Ce mâncăm azi, iubiţel? Melcuşori? Şi pârjoluţe? Bun!…..”
În casă sună ” Zdob şi Zdub”. Iar. Pe alt post. Semn bun.
Ai bifat minunat, de la inceput pana la sfarsit, Adriana mea draga!Nici nu se putea altfel cu o asemenea comoara a sufletului, persoanele dragi tie, amintirile si intamplarile traite. Mi-esti draga toata..tu, cu sufletul cald, cu parintii nepretuiti, doua pietre filozofale din care te-ai desprins, cu moldovenii extraordinari pe care te sprijini. Niciun firicel de praf nu se va asterne..continua sa scrii, o faci frumos si eu te citesc!
Asta chiar e o poveste de depanat la o cafea , adica „iubim ce avem”si de ziua perfecta … Si sper intr-o zi s-o aud pe terasa bistro-ului tau cu sase mese… Sa stii ca se va intampla, pana atunci pre-gateste-ne cat mai multe…Deci, scrie, scrie, scrie… Chit ca scrii si un „meniu” menit acelui bistro imaginar, ori cu retete personale (Sugerez : „Despre parjoale moldovenesti”)… Astfel ii vei deschide deja o poarta spre realitate, se va naste, ca altele care s-au nascut… E de bun augur.! Eu stii cum de stiu daca ziua mi-e buna? De cum ma trezesc de dimineata, dau drumul la radio si deodata mi se da simfonia preferata chiar de la inceput… O inchid, ma sui in masina, si ghici? Continua,tot drumul pana la servici… Acolo chiar mai zabovesc putin in parcare , o ascult pana sfarsit, si miracol, desi e tarziu, chiar cu acest risc, totusi izbutesc nu intarzii… la mine e o zi perfecta: in primul rand mi-aduce mancarea favorita (pe care inca nu o stiu inca la acea ora devreme a diminetii) si probabil un telefon de la stiu eu cine…Cam asa suna povestea mea cu ton de bistro, la tine pe terasa, intr-o zi… E imposibil acu' cu doua dorinte ca ale noastre sa nu ti „se contamineze” realitatea … VA FI!
…asta la comentarii,cum te identifici,trebuie sa dispara,in rest…e ca in povesti. Continua cu acelasi stil, nu te departa,indiferent ce spun unii sau altii. Cei profesionisti s-ar putea sa strambe din nas, pe ici, pe colo.Daca vei incepe sa ''te inspiri'' e posibil sa pierzi din autenticitate. Ramai pe stil,incanta lumea asta ,si-asa bagata in mult comercial.Felicitari
te pupa moldoveanul tau de incurajare.
Nu reusesc sa fac blogul asta sa fie functional pe toate planurile. Sper in viitor sa gasesc o cale sa va fie usor sa scrieti aici.Pana atunci multumesc pentru sustinere. Nu pot depasi faza asta. Nu am nici macar o luna de cand incerc sa trimit cateva ganduri personale…pe aici.
Primul meu sot era tot moldovean. Din Andreiseni, Iasi. L-am iubit ca pe ochii din cap. Pacat ca el iubea mai mult bautura… :(( Noroc ca nu mai traia tata cand s-a intamplat… :)) Adriana, mergi la Design, selecteaza din stanga Setari, apoi Postari si comentarii, Afisati verificarea pe baza de cuvinte si acolo selecteaza Nu, ca sa scapam de verificarea asta care ne scoate peri albi.
Uneori viciile ne conduc viata. Eu cred asta,inca, vis a vis de multe exemple din jur.Si in familia noastra avem un caz exact ca al tau.Trist. F. trist.
hm !!! m-ai facut sa zîmbesc…. si mama este moldoveanca si tata era ardelean !!!! îti dai seama …. dar în casa se gatea …si,si !! de ce nu ??? bistroul tau ?? un vis ???? realizabil (cu muzica frantuzeasca se aranjeaza si cu meniuri daca vrei… )si stiu ca esti o bucatareasa de exceptie , vin si eu la bistroul tau …chiar virtual (deocamdata) !!!depanand amintirii … multe amintiri !
Aşa aş crede că viaţa mi-a făcut cadou tot ce mi-am dorit. Din păcate…cred că doar virtual voi avea vreodată un bistro. Dar am amintiri…cum zici tu…hmmmmm
Respect pentru moldovenii din stanga si dreapta Prutului. Ei sunt urmasii dacilor liberi care i-au dat un sut Imparatului Traian si au eliberat Dacia noastra. Dar nici cei din timpul lui Stefan cel Mare si Sfant nu au fost mai prejos. Sultanii Turciei au fost tinuti la respect. Nici cu cei din timpul Regelui Ferdinand nu ne este rusine. Au fugarit peste munti armata germana de le sareau „doagele” si au intors cursul Razboiului din 1916, creindu-se fericita ocazie ca Transilvania sa fie alaturata Patriei Romania ! Si daca analizam mai in profunzime, moldovenii au facut cel mai mult pentru neamul romanesc ! Deci consider ca fiecare dintre noi, daca nu putem sa-i iubim, baremi sa nu-i denigram. Sangele apa nu se face niciodata…Si daca unii tot au chef de-asi satiriza confratii, eu cred ca unii ar merita mai mult..(nu sunt moldovean, sunt ardelean…)
Viorel, sper că nu crezi că am satirizat eu ceva aici? Sunt lucruri simple, spuse simplu…intr-o idee ne-evoluată, ci doar într-un exemplu mărunt, de familie. Multumesc oricum, pentru popasul tău. Trăiesc cu cel mai frumos şi special moldovean pe care il respect enorm şi care, desi trăieste de 20 de ani in altă parte decat partea Moldovei nu şi-a pierdut accentul şi cuvintele deosebite care îmi aduc zâmbetul pe fată de drag.
Am văzut, mai apoi, că mi-ai distribuit povestea pe fb şi mă simt ciudat ştiind că sunt doar nişte gânduri potrivite pentru un om, ca mine, care a descoperit autenticul, respectul şi mândria unui bărbat ce nu a renunţat niciodată la identitatea lui de moldovean.
Îmi plac cei de la Z&Z. 🙂
Eu sunt doar un român născut în judeţul Dolj, trăit în Bucureşti, Tecuci, Galaţi, Rm. Sărat, Buzău, Iaşi, Calafat, iar Bucureşti şi acum Constanţa.
Nici nu ştiu să spun ce sunt (în sensul de oltean, moldovean sau muntean).
Faine treceri. Ei, asa si Mihai s-a tot perindat: născut la Suceava, stat in Comănesti, apoi Iaşi, un an în Germania, iar Iaşi, Braşov, Tg Mureş, Baia Mare putin şi, în final, definitiv Brasov, dar se recunoaste a fi…moldovean. Culmea taică-său e de la Giurgiu, soacră-mea e de langa Iasi, dintr-un sat pe malul Prutului.
Ce drag îmi e textul ăsta! 😀 Melodia asta am auzit-o prima dată cântată de doi tineri veniţi din Rep. Moldova. De atunci o îndrăgesc mult 😉
Asta e un text scris cu mult timp in urmă, cand, cred, eram mai relaxată şi nu mă luam in serios. Mi-e dor de timpul ăla.., că eu şi umorul nu ne prea…avem…bine..
Mi-a placut dialogurile cu tatal tau, mi-au lipsit astfel de discutii, noroc cu bunica am mai vorbit cate ceva. Eu sunt din doi moldoveni si casatorita cu cineva jumatate oltean. Dar ce mai conteaza etnia cand e dragoste la mijloc. Nu am nici o problema cu nimeni, cat despre instarit… mereu am fost de parere ca daca iti doresti o viata buna si muncesti pentru asta, in echipa, pe langa iubire, e tot ceea ce-ti trebuie.
Tata provenea dintr-o familie tare saraca; era tare ambitios; o ambitie, tenacitate şi perseverenta care speria. Totdeauna m-am simtit ciudat in preajma lui, parcă să nu-l dezamăgesc, desi am făcut-o de multe ori.
Tata ardelean, mama moldoveanca, eu ma mărit cu Omul, jumătate ungur, jumătate neamț și cu căruța plină, exact cum mi-a spus tata să n-o fac, nu-i bai ca am echilibrat-o. Concluzia: ăsta micu, mândru nevoie mare de sângele amestecat ce-i curge prin vene, m-a anunțat acum vreo trei ani că, el se va însura musai cu o asiatică.
Simpatice increngăturile voastre. Chiar mă gândesc că acum totul e posibil, chiar si asiatica e usor de gasit. Dacă ar fi iubire, de ce nu? Noi avem un prieten căsătorit cu o filipineză. Mă amuză devotamentul ei…permanent. Omul ăla e fericit…non-stop.
Ai bifat minunat, de la inceput pana la sfarsit, Adriana mea draga!Nici nu se putea altfel cu o asemenea comoara a sufletului, persoanele dragi tie, amintirile si intamplarile traite.
Mi-esti draga toata..tu, cu sufletul cald, cu parintii nepretuiti, doua pietre filozofale din care te-ai desprins, cu moldovenii extraordinari pe care te sprijini. Niciun firicel de praf nu se va asterne..continua sa scrii, o faci frumos si eu te citesc!
Asta chiar e o poveste de depanat la o cafea , adica „iubim ce avem”si de ziua perfecta … Si sper intr-o zi s-o aud pe terasa bistro-ului tau cu sase mese… Sa stii ca se va intampla, pana atunci pre-gateste-ne cat mai multe…Deci, scrie, scrie, scrie… Chit ca scrii si un „meniu” menit acelui bistro imaginar, ori cu retete personale (Sugerez : „Despre parjoale moldovenesti”)… Astfel ii vei deschide deja o poarta spre realitate, se va naste, ca altele care s-au nascut… E de bun augur.! Eu stii cum de stiu daca ziua mi-e buna? De cum ma trezesc de dimineata, dau drumul la radio si deodata mi se da simfonia preferata chiar de la inceput… O inchid, ma sui in masina, si ghici? Continua,tot drumul pana la servici… Acolo chiar mai zabovesc putin in parcare , o ascult pana sfarsit, si miracol, desi e tarziu, chiar cu acest risc, totusi izbutesc nu intarzii… la mine e o zi perfecta: in primul rand mi-aduce mancarea favorita (pe care inca nu o stiu inca la acea ora devreme a diminetii) si probabil un telefon de la stiu eu cine…Cam asa suna povestea mea cu ton de bistro, la tine pe terasa, intr-o zi… E imposibil acu' cu doua dorinte ca ale noastre sa nu ti „se contamineze” realitatea … VA FI!
…asta la comentarii,cum te identifici,trebuie sa dispara,in rest…e ca in povesti. Continua cu acelasi stil, nu te departa,indiferent ce spun unii sau altii. Cei profesionisti s-ar putea sa strambe din nas, pe ici, pe colo.Daca vei incepe sa ''te inspiri'' e posibil sa pierzi din autenticitate. Ramai pe stil,incanta lumea asta ,si-asa bagata in mult comercial.Felicitari
te pupa moldoveanul tau de incurajare.
Nu reusesc sa fac blogul asta sa fie functional pe toate planurile. Sper in viitor sa gasesc o cale sa va fie usor sa scrieti aici.Pana atunci multumesc pentru sustinere. Nu pot depasi faza asta. Nu am nici macar o luna de cand incerc sa trimit cateva ganduri personale…pe aici.
Primul meu sot era tot moldovean. Din Andreiseni, Iasi. L-am iubit ca pe ochii din cap. Pacat ca el iubea mai mult bautura… :((
Noroc ca nu mai traia tata cand s-a intamplat… :))
Adriana, mergi la Design, selecteaza din stanga Setari, apoi Postari si comentarii, Afisati verificarea pe baza de cuvinte si acolo selecteaza Nu, ca sa scapam de verificarea asta care ne scoate peri albi.
Uneori viciile ne conduc viata. Eu cred asta,inca, vis a vis de multe exemple din jur.Si in familia noastra avem un caz exact ca al tau.Trist. F. trist.
hm !!! m-ai facut sa zîmbesc…. si mama este moldoveanca si tata era ardelean !!!! îti dai seama …. dar în casa se gatea …si,si !! de ce nu ??? bistroul tau ?? un vis ???? realizabil (cu muzica frantuzeasca se aranjeaza si cu meniuri daca vrei… )si stiu ca esti o bucatareasa de exceptie , vin si eu la bistroul tau …chiar virtual (deocamdata) !!!depanand amintirii … multe amintiri !
Aşa aş crede că viaţa mi-a făcut cadou tot ce mi-am dorit. Din păcate…cred că doar virtual voi avea vreodată un bistro. Dar am amintiri…cum zici tu…hmmmmm
Respect pentru moldovenii din stanga si dreapta Prutului. Ei sunt urmasii dacilor liberi care i-au dat un sut Imparatului Traian si au eliberat Dacia noastra. Dar nici cei din timpul lui Stefan cel Mare si Sfant nu au fost mai prejos. Sultanii Turciei au fost tinuti la respect. Nici cu cei din timpul Regelui Ferdinand nu ne este rusine. Au fugarit peste munti armata germana de le sareau „doagele” si au intors cursul Razboiului din 1916, creindu-se fericita ocazie ca Transilvania sa fie alaturata Patriei Romania ! Si daca analizam mai in profunzime, moldovenii au facut cel mai mult pentru neamul romanesc ! Deci consider ca fiecare dintre noi, daca nu putem sa-i iubim, baremi sa nu-i denigram. Sangele apa nu se face niciodata…Si daca unii tot au chef de-asi satiriza confratii, eu cred ca unii ar merita mai mult..(nu sunt moldovean, sunt ardelean…)
Viorel, sper că nu crezi că am satirizat eu ceva aici? Sunt lucruri simple, spuse simplu…intr-o idee ne-evoluată, ci doar într-un exemplu mărunt, de familie. Multumesc oricum, pentru popasul tău. Trăiesc cu cel mai frumos şi special moldovean pe care il respect enorm şi care, desi trăieste de 20 de ani in altă parte decat partea Moldovei nu şi-a pierdut accentul şi cuvintele deosebite care îmi aduc zâmbetul pe fată de drag.
Am văzut, mai apoi, că mi-ai distribuit povestea pe fb şi mă simt ciudat ştiind că sunt doar nişte gânduri potrivite pentru un om, ca mine, care a descoperit autenticul, respectul şi mândria unui bărbat ce nu a renunţat niciodată la identitatea lui de moldovean.
Îmi plac cei de la Z&Z. 🙂
Eu sunt doar un român născut în judeţul Dolj, trăit în Bucureşti, Tecuci, Galaţi, Rm. Sărat, Buzău, Iaşi, Calafat, iar Bucureşti şi acum Constanţa.
Nici nu ştiu să spun ce sunt (în sensul de oltean, moldovean sau muntean).
Faine treceri. Ei, asa si Mihai s-a tot perindat: născut la Suceava, stat in Comănesti, apoi Iaşi, un an în Germania, iar Iaşi, Braşov, Tg Mureş, Baia Mare putin şi, în final, definitiv Brasov, dar se recunoaste a fi…moldovean. Culmea taică-său e de la Giurgiu, soacră-mea e de langa Iasi, dintr-un sat pe malul Prutului.
Ce drag îmi e textul ăsta! 😀 Melodia asta am auzit-o prima dată cântată de doi tineri veniţi din Rep. Moldova. De atunci o îndrăgesc mult 😉
Asta e un text scris cu mult timp in urmă, cand, cred, eram mai relaxată şi nu mă luam in serios. Mi-e dor de timpul ăla.., că eu şi umorul nu ne prea…avem…bine..
Mi-a placut dialogurile cu tatal tau, mi-au lipsit astfel de discutii, noroc cu bunica am mai vorbit cate ceva. Eu sunt din doi moldoveni si casatorita cu cineva jumatate oltean. Dar ce mai conteaza etnia cand e dragoste la mijloc. Nu am nici o problema cu nimeni, cat despre instarit… mereu am fost de parere ca daca iti doresti o viata buna si muncesti pentru asta, in echipa, pe langa iubire, e tot ceea ce-ti trebuie.
Tata provenea dintr-o familie tare saraca; era tare ambitios; o ambitie, tenacitate şi perseverenta care speria. Totdeauna m-am simtit ciudat in preajma lui, parcă să nu-l dezamăgesc, desi am făcut-o de multe ori.
Tata ardelean, mama moldoveanca, eu ma mărit cu Omul, jumătate ungur, jumătate neamț și cu căruța plină, exact cum mi-a spus tata să n-o fac, nu-i bai ca am echilibrat-o. Concluzia: ăsta micu, mândru nevoie mare de sângele amestecat ce-i curge prin vene, m-a anunțat acum vreo trei ani că, el se va însura musai cu o asiatică.
Simpatice increngăturile voastre. Chiar mă gândesc că acum totul e posibil, chiar si asiatica e usor de gasit. Dacă ar fi iubire, de ce nu? Noi avem un prieten căsătorit cu o filipineză. Mă amuză devotamentul ei…permanent. Omul ăla e fericit…non-stop.