Natângă sunt acum, în turmă mă nvârt;
Şi nu ştiu ce-am făcut, pe unde am trecut;
De ce privim în jos, noi ce-am doinit frumos,
Atunci, în ”douăjdoi”, când ei au tras în noi,
De am rămas în viaţă cu suflet de paiaţă?
Şi am în ochi şi-n minte o mie de cuvinte,
O mie de-ntrebări şi tot atâtea stări,
Caci am luptat pe stradă, dar am scăpat cu viaţă,
Chiar de eram copilă şi aveam atâta silă
De griul şi uratul, de mutele cuvinte;
Şi acum nu luăm aminte!
Eu m-am târât pe coate,
În neagra aceea noapte,
Dorindu-mi libertate.
Şi acum?
Nu uit, nu pot, nu vreau să-mi şuiere iar gloanţe
Din puşti ce măcăneau ca nişte cotoroanţe;
Nu vreau să retrăiesc puternice emoţii,
Ce le-am închis pe veci, dar ard ca nişte torţe,
Şi-mi ţine aprinsă-n mine recunoştinţ-adâncă,
Că am primit iar viaţă şi-o libertate frântă
De la-nceput. Caci sângele din stradă
Din mintea mea…nu pleacă.
Cred ca îmi fac un obicei de a-mi scrie postarea începând-o la Wordwasfirst, în comentarii, dar versurile ei mă inspiră teribil. Eu chiar am fost pe stradă, în 21 şi 22, prietenul meu de atunci a cărat un mort iar sangele de pe adidașii lui ne-a ramas pe retina si in suflet pentru totdeauna, am văzut puşti date cu …”buletinul”, ca acum credite; am făcut depresie, mai apoi, am păstrat hainele cu care m-am tarat şi nu pot vorbi prea mult despre toate acestea fara sa tremur la propriu şi să nu-mi vină în minte colbul ce se ridica pe strada din faţa Liceului Unirea Braşov, fără să văd imaginea morţii, a disperării, a haosului şi a bucuriei umbrite. De la început libertatea aceasta, atat de hulita acum, am primit-o cu dâre de sânge şi cu bucurie reţinută.
Postarea face parte din provocarea de luni, cu tema fixă: Libertate. Veţi găsi şi alte abordări la Eddie in tabel.
🙂 Uneori libertatea poate fi o povară greu de dus. 🙂
…eu am obsesia libertatii, recunosc; dar mult se poate tese pe tema asta, ai dreptate
Nu cred că, pentru om, ar trebui să existe un crez mai înălţător decât libertatea. Nu putem şi nu ar trebui să trăim lipsiţi de libertate… Mă tot întreb: când au devenit oare, lanţurile de care se lasă legat individul, atât de confortabile încât să îl facă să renunţe cu atâta uşurătate la libertatea lui? Adriana, mă bucur că am reuşit să-ţi stârnesc emoţii prin versurile mele, chiar dacă amintirile evocate nu sunt atât de plăcute… 🙂
Dacă mă gândesc episodic libertatea devine ceva ce deja am atins, căci pentru mine schimbarea din’89 a fost majora. Dacă brodez in jurul cuvântului, mă intorc la note frivole, ce trec acolo in registrul singuratatii ce era inteleasă de multi din jurul meu ca si libertate, cand, de fapt, eram ingradita mereu şi doar nu aveam cu cine sa ”impart libertatea mea aparenta”. Acum ma simt mai libera decat atunci, chiar si blogul e o forma a acesteia, desi stiu ca si aici e conditionata. Am simtit-o de multe ori, dar tot mă risc. Eu iti multumesc tie si tare rau imi pare ca nu-mi organizez bine timpul sa te citesc mai mult.