Mărgăritare festive

Fata vorbelor cu praf

9c889-avatar

 

Aşa îmi scria psi, anul trecut, iar Sonia îmi dăruise avatarul de care tare m-am bucurat atunci şi mă bucur şi acum, chiar dacă ”dama de caro” este trecută la tăcere mulţumindu-mă cu mărgăritarele de aici. A mai trecut un an şi o clipă am vrut a lăsa nesemnalat momentul pe blog pentru că prea am tratat acest loc, exact cum l-am gândit în prima clipă, ca o cutie de adăpostit vorbe, pe care sa se depună praful pană când o voi redeschide. Îmi cunoşteam oarecum instabilitatea, neimplicarea totală într-o lume în care ştiam că trebuie hrănită constant pentru a însemna ceva. Am realizat repede că nu am nici timp şi nici putere sa ma pierd printre cuvinte mereu şi, deşi mă mint frumos, ştiu, însă, că atunci când mă simt dezrădăcinată revin în virtual şi caut tocmai cuvintele voastre, care mă adună şi mă întregesc, găsind adesea similitudini şi stări ce parcă coboară din mine.

De Anul Nou am pierdut un prieten ce avea tocmai vârsta mea lăsând multă durere în urmă,  o altă amică îmi spune, de cate ori îi trimit urări de sănătate, că ea nu are nimic de sărbătorit pentru că nu vrea să-şi sărbătorească trecerea tinereţii; mă uit în jur şi văd semne fragile ce parcă îmi spun totuşi: ”Bucură-te! Ai privilegiul ăsta! Poţi să te bucuri de soare, de-un zâmbet, de un chip drag, de o reuşită, de o lăbuţă de căţel. Ce dacă nu ai pe răboj trecute semne strălucitoare şi obiective îndeplinite? Câţi au? Şi de ce trebuie sa contabilizăm asta? Poate tocmai împăcarea cu sine şi bucuriile simple se pot aniversa mai uşor!”

Ieri am avut casa plină de prieteni, am împărţit bomboane cu emoţii şi am adormit aproape imediat după ce au plecat ei, toropită şi de bucuria din suflet, şi de gerul de afară, dar şi de emoţia unei zile pe care o simt a fi aşa cum sunt eu acum: discretă şi simplă. Nu am nevoie de artificii, de efuziune de sentimente, nu mă văd decât mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt, ce am fost şi voi fi, cu toate bunele şi relele din mine. Îi mulţumesc că îmi permite să fiu, să mă iubesc, să mă cert, să mă împac cu mine şi să pot fi un om mai bun pentru puţinii din jurul meu. La fel vă mulţumesc şi vouă cei ce  faceţi ca lumea cuvintelor mele, acest înşiră-te mărgăritare, să nu se acopere de praf, fie el din cel stelar.

43 de gânduri despre „Fata vorbelor cu praf

  1. Ani multi, cu sanatate, bucurii si impliniri alaturi de cei dragi sufletului tau! 🙂 Ai merita cuvinte mult mai frumoase, dar stii ca esti apreciata si iubita… De multe ori aici, pentru ca tu iti insiri margaritarele atat de frumos, eu nu imi mai gasesc vorbele, le ratacesc pe undeva…

    1. ..e prea frumos ce-mi spui, dar până şi eu recunosc că am fost surprinsă plăcut de incărcătura cuvintelor voastre dăruite mie in zi de sărbătoare şi tare mulţumesc. ”Gândurile” tale sunt magice şi pline, iar câtă vreme le rătăceşti şi aici mă simt onorată. Mulţumesc şi un an mai bun să ai, că tot suntem la inceputul lui.

  2. Nu știu să meșteșugesc cuvintele așa cum o faci tu, dar, în cuvinte simple îți spun că, e o mare bucurie pentru mine să te cunosc. Citindu-ți scrierile, uneori am plâns și-am râs, alteori m-am înfiorat regăsindu-mă printre rânduri și, de fiecare dată, m-am simțit și eu acoperită cu praf de stele. Te pup cu drag si îți doresc să…nu te pierzi niciodată

    1. ..acum eu sper să nu mă mai pierd. Si stii de ce? Pentru că m-am pierdut in trecut, pentru că m-am rătăcit in lucruri ce m-au risipit şi dezrădăcinat şi, poate, am influenţat astfel şi alţi oameni. Timpul, şi nu numai, m-a ajutat să-mi recapăt forţa, sensibilitatea şi să mă intregească cumva. Pierzând oameni, am câştigat experienţe şi multe amintiri au iesit la iveală de au avut nevoie sa le domolesc focul scriind despre ele. Unele sunt incă ascunse. Tie iţi mulţumesc pentru că mi-ai dat curaj, acum ceva vreme, pe google plus, cu o replică: ” Te citesc de multă vreme, din umbră, şi tare-mi plac poveştile tale.” Aşa că te imbrăţişez pentru toate acestea şi pentru că îmi esti aproape, şi pentru multe, multe altele ce le descopăr cu tine, prin tine, pe fb. Te pup, Dana!

  3. Adriana, Cerul sa ni te tina sanatoasa si iubita, langa cei dragi tie, si in real si in virtual. Sufletul fie-ti mangaiat mereu de bine si de bucurie. La multi ani.

    1. Irina, draga mea, tare-ţi mulţumesc şi deşi răspunsul meu vine târziu, căci niste nenorocite de migrene mi-au invadat ceafa şi tâmplele trei zile in sir, fii sigură că recunoştinţa mea e nemăsurată. Fata mea colorată mă bucur ca te-am găsit pe aici!

      1. Hehehe! Da, aşa o să îţi rămân, probabil, multă vreme în amintire! Ne leagă un prag peste ani şi o simţire aproape geamănă. Bine ne-am găsit! 🙂

      2. …cu adevărat, şi abia astept sa te descopăr mai mult. Multe obstacole am avut eu cu virtualul asta de o vreme: ba laptop kaput, ba durei aiurea, ba timp ioc. Te pup..

  4. La mulţi ani Adriana! Şi să reuşeşti să te bucuri de fiecare clipă de viaţă. Alături de Mihai şi de toate animăluţele tale dragi. Curând cred că vei adopta măcar un bursuc, un pui de urs şi un mic râs. Zic şi eu! 🙂 Că veveriţe ai în curte!

    1. Radu, eu ţie iţi doresc sănătate şi mulţumesc pentru urari, şi de aici şi de pe fb. De adoptat râşi, bursuci şi alte lighioane ..poate doar de pluş că menajeria e full. Cu puiul de urs se rezolva, incă mai rătăcesc urşii prin Brasov, cine ştie?

  5. E fata cu ochi mari de ciocolată
    ascunşi de o candoare franţuzească,
    am întâlnit-o la un vers, pe stradă,
    ţinând în braţe lumea într-o ceaşcă.
    În ochii ei, fecioare galaxii
    dansează sarabande-namorate,
    minuni pe cerul nopţilor târzii,
    poveşti cu tâlc, de stele atârnate.
    Şi-mi spune despre cei ades căzuţi
    cum îi alină cu un ceai de bine,
    reconstruindu-le din paşii lor pierduţi
    puterea ca nicicând să nu se-ncline.
    Şi-mi cântă despre cei îngenuncheaţi
    pe inimi, ca pe sfânta rugăciune,
    strângând la piept îngeri însinguraţi
    şi dăruind iubirii un alt nume.
    E fata cu ochi mari de papadie
    ce face versuri albe din zăpadă
    si-mi ninge ca-n divina comedie
    carari spre raiul meu de altădată.

    La Mulți Ani, Adriana!!! Să nu te schimbi niciodată! 🙂

    1. Mi-as dori să schimb, dacă e ceva de schimbat, doar în bine. Cum spuneam şi pe blogul tău mulţumesc că vezi in mine ceea ce, poate, nici eu nu văd totdeauna. Mulţumesc de urari, pentru dedicatie, pentru postarea de pe blogul tau, şi nu in ultimul rand pentru că mă inspiri mereu. Nu stiu de unde ai apărut in viaţa mea, dar mulţumesc Cerului pentru asta.

      De sunt eu fata aceasta dintre cuvinte vii,
      Cu ochi de păpădie şi chiar de ciocolată,
      Te rog aţine-i calea şi spune-i că o ştii
      Dintr-o poveste veche sau dintr-o nouă şoaptă.
      Va picura din ceaiul cu tei liniştitor,
      Şi-n palmă îţi va pune un ban de turtă dulce,
      Te va ruga să-i dai, în schimb, un deget de lichior
      Cu gust de portocală şi aromă ce iţi curge
      Din sufletul tău plin, ce întregeşte totul:
      Şi gustul, şi mirosul, şi freamătul din nări,
      Căci minunat nu este cel ce sfinţeşte locul,
      Ci cel ce crede-n stele şi-n ale lor culori.
      Pot eu să fiu oricum, nu are importanţă,
      De cel ce mă citeşte mă ţine la distanţă
      Şi-mi caută pricină, şi taie în cuvinte,
      Şi pierde gust, aromă, şi nu mai tine minte
      Nimic din ce e-al lui şi ce îl reprezintă!
      Asa că eu mă-nclin, îmi prind ceaşca de toartă,
      Te chem din nou la masă şi-n ale mele roluri,
      Voi şti că-n ochii tăi vor face roată-roată,
      Vor creşte şi-or părea o lume de simboluri.

  6. Cuvinte aşteptând supuse a ţese
    Imagini blânde, file din poveste ,
    O mână înşirând mărgăritare
    Ne-mbogaţeşte viaţa cu visare.
    Un suflet mare în care încape
    Şi poezie, şi poveşti, şi şoapte,
    Un om frumos cu graiul dulce
    Tărâm de basm mereu ne-aduce.

    1. Nu ştiu de-s mică sau de-s mare,
      dar ştiu c-ador cuvântul scris
      din suflete ce strâng cu-ardoare
      povestea focului nestins;
      şi strâng de zor slovă cu slovă,
      le scriu timid pe foi volante
      şi uite cum in a ta strofă
      găsesc povestea viitoare.

      iţi mulţumesc pentru dedicaţia ta specială, pentru faptul că un pic din timpul tău mi-a fost dăruit şi mie, că vorbele tale s-au şezat in versuri pentru mine şi iţi doresc sa fii fericită mereu, cu cei dragi alături.

  7. Astăzi, de ziua ta, să te bucuri de tine, Adriana şi mâine să faci la fel, şi-apoi şi în celelalte zile de mâine, căci bucuria e un balsam pentru suflet! 🙂

    O zi luminoasă, caldă, plină de cuvinte-mărgăritare! 🙂

    1. Cuvinte-mărgăritar! Cum sună! Mulţumesc, Claudia. Bucurie în suflet aţi picurat şi voi acum şi mereu şi, poate, şi viaţa va picura mai multă văzând generozitatea voastra. Te imbrăţişez cu drag.

  8. Ani multi si multe margaritare de vise si bucurii sa ti se prinda in sirag! Abia cand vedem dramele altora invatam sa ne bucuram de nimicurile noastre de zi cu zi. Dar tot e bine ca invatam…

    1. Sigur, Adelină! Ieri spuneam cuiva că in loc sa traim, ne luăm cu viaţa si accelerăm aiurea fără să ne asigurăm, să ne bucurăm, sau sa conştientizăm că, uneori, mâinele nu mai exista. Dar cum trăiesc cu cel mai optimist om, iar acum mă adresez celei mai vesele bloggeriţe ar trebui sa pun de o horă a bucuriei, căci altfel ar fi nepotrivit raspunsul meu şi asa intarziat din motive de migrene. Mulţumesc frumos şi numai bine şi vouă!

  9. La mulţi ani, Adriana! Şi să fie aşa cum ţi-i doreşti, plini de zâmbete, de raze de soare, plini de iubire şi de împăcare sufletească! Şi printre toate acestea să se cuibărească neliniştea aceea căreia i se spune inspiraţie şi să desprăfuiască această cutie a cuvintelor ca să înmulţeşti zâmbetele din jurul tău. 🙂

    1. Voi ţine minte urarea ta şi, cred, că altceva trebuie sa desprăfuiesc şi să repar, dincolo de inspiraţie care e mereu cu mine: timp, logistică şi chiar sănătate. Si lasand negru pe alb poate imi rezolv intr-un final toate acestea, pentru că nu m-as lipsi pentru nimic in lume de zâmbetele şi cuvintele voastre. Mulţumesc, Carmen. Pentru tot. Si pentru poezelele ce mi le dăruieşti mereu.

  10. Ai primit atâtea urări, încât nu-mi rămâne mie decât una. Să se împlinească tot ce ți s-a dorit, tot ce îți dorești! Parcă aș mai vrea totuși să spun ceva. Niște cuvinte pe care le spun în gând la aniversarea unui suflet drag: Sărut mâna, mama lui Adriana, pentru că ați făcut ziua asta deosebită, aducând pe lume acest suflet sensibil , frumos, bun și talentat Fără el azi aș fi fost foarte săracă!
    Restul sentimentelor față de tine, draga mea Adriana, refuză să se așeze între cuvinte. Sunt doar zbaterea inimii mele. La mulți ani!

    1. Maria mea dragă, tu esti certitudinea că virtualul poate prinde nume propriu, imagine clară şi sentiment; tu ai făcut de atatea ori lumea sa se mişte şi emoţiile sa se descătuşeze din noi; tu ne-ai unit pe unii dintre noi in iubirea si pretuirea ce ti-o purtam incat azi mulţumescul meu intarziat e cat inima ta de mare. Doar la mama am mai găsit, poate, această căldură şi dragoste ce o degaji, iar vocea ta mi-a confirmat mereu asta. Îţi mulţumesc ca m-ai adunat din drumul meu rătăcitor şi m-ai aşezat la locul meu. Iţi doresc numai bine şi sănătate celor dragi, şi da, să avem vise împlinite că merităm.

  11. Asa cum tu te incarci de la noi cu energie si frumos, la fel facem si noi, cautand in cuvintele si povestile tale acel ceva desprins din suflet.
    La multi ani frumosi , multe rasarituri de soare si multe petreceri cu prieteni dragi iti doresc!

    1. Vavaly, tu esti un izvor de frumos şi putere, te admir şi iţi sunt mereu prin preajmă. Îţi mulţumesc pentru urări, dar şi pentru tot ce reuşeşti să dizloci în mine. Pupici.

    1. O prietenă dragă, lăsând un mesaj timpuriu pe fb, mă intreba dacă a reuşit sa fie prima cu urari. I-am răspuns, cu iubire, că oricum ar fi prima, dacă asta şi-ar dori, dar eu ştiam că prima urare de bine şi frumos mi-ai trimis-o tu de pe poteci cu dor. Tie iţi mulţumesc pentru candoarea, inocenţa şi normalitatea, hazul şi frumuseţea ce răzbate mereu din scrierile tale. Lucru rar..

    1. Mulţumesc, Andreea, şi-ţi trimit gânduri însorite de aici, de pe Tâmpa, din oraşul de smarald. Te imbrăţişez cu drag..

    1. Rox, partenera mea de dueluri simple in versuri naive (apropo, ador asta la noi) mulţumesc mult pentru tot şi chiar voi face totul sa fiu fericita! O viaţă am, nu?

  12. Nu te uita cum vremea trece, privește numai înainte, căci mai e timp, mai sunt cuvinte ce-și vor rostirea la ureche. Ai multe lucruri a ne spune, încă mulți ani de-aci-nainte, nu sărăcești scriind cuvinte, dar noi ne-mbogățim cu ele!
    Și poartă-ți timpul cu mândrie, căci n-a trecut fără de rost, multe povești ai cu „a fost” , dar și mai multe vor să vie.
    Ai ierni ce-au înflorit în geam, mai multe înc-or să-nflorească, primește dar, urarea noastră de „La mulți ani!” cu-o floare-n ram!
    http://l.yimg.com/us.yimg.com/i/mesg/emoticons7/53.gif
    http://l.yimg.com/us.yimg.com/i/mesg/emoticons7/54.gif

    1. ..mă uit cum trece vremea noastră
      dar o voi face cu credinţă
      că vom parcurge drumul ăsta
      şi-l presărăm cu biruinţă,
      chiar dacă multe am in coadă,
      şi rele, şi vreo două bune,
      voi mai pava şi altă stradă
      a vietii, şi-i voi da un nume;
      sau poate l-oi primi in dar
      şi anul ce-l adun acum,
      şiragul meu mărgăritar
      va avea nume cu parfum:
      parfum de-izbândă şi de viaţă,
      de vise simple împlinite,
      să port iubirea pe a mea faţă
      şi uneori, chiar în cuvinte.

      Îţi mulţumesc de-a ta urare,
      de gândul bun ce-l laşi mereu
      tu eşti un ”Mugur”, dar de floare,
      şi ai oricând respectul meu.

      …cu drag şi prietenie ..iţi multumesc.

      1. Cu ale tale vorbe dulci
        Mereu mă lași fără cuvinte!
        Măcar dacă m-aș învăța
        Să fiu cuminte!
        Dar tot mereu mă amăgești
        Și iar mă faci să comentez,
        Uitând cât de frumos vorbești .
        Și iar am să rămân mofluz,

  13. Eşti suflet de suflet şi nu ştiu cuvinte potrivite. La mulţi ani cu bucurii alături de blândul Mihai, de neamurile iubitoare şi de toţi prietenii dragi ţie. Te voi admira mereu nu doar pentru felul în care povesteşti ci şi pentru dragostea ta pentru animale. La mulţi ani şi să rămâi aşa cum eşti.

    1. Sunteţi in gândul meu mai des decat credeţi, pentru că puţinul cuvintelor noastre a fost multul sufletului meu, intrand in mine esenta generozităţii, dăruirii şi a frumuseţii interioare cu care sunteţi inzestrata. Mă bucur că, din când în când, găsesc semne de trecere şi vă mulţumesc pentru aprecieri şi gândurile bune.

  14. Vă mulţumesc tuturor pentru urări şi gândurile bune; sunt onorată şi fericită şi promit că revin pe seară când binevoieşte mister Timp să se aşeze şi pentru mine …spre relaxarea-mi. O zi faină să aveţi!

Comentariile sunt închise