-Cum te cheamă?
-Mă cheamă Floare
şi stau în casa de pe vale!
-Esti pământeană, pari diafană,
de zici că eşti dintr-o icoană!,
o iscodea un ghimpe hâtru
cu buze albe de hârtie;
-Sunt smulsă dintr-o colivie
şi par străină
în lumină;
sunt trestie printre cuvinte,
dar sunt cuminte,
de dascăl bun
am eu în jur!
-Nu-s rău, să ştii, şi dac-ai vrea
să îmi fii floare, floarea mea,
un colier de rouă nouă
şi-un văl de boare
cu răcoare
ţi-aş dărui
sau aş muri
însângerat..
..că m-ai uitat!
Aşa vorbea floarea cu spinul,
în ora de iubire stea,
încinşi mai rău ca o curea
pe trupul vreunei domnişoare;
sorbind, pahar după pahar,
vreo două cupe ..de nectar..
…amar,
se dovedi pe seară,
căci ghimpele cam plictisit,
crai mare, adus din Bărăgan,
vânjos şi un picuţ golan,
s-a arătat cam obosit
şi s-a pitit.
De fapt, stătea la pândă,
voind în mreje să le prindă
şi să bifeze în tabel
noi cuceriri. Ghimpe rebel!
Dar cum stătea semeţ şi-nfipt,
pus pe vorbit şi cucerit,
nu ştiu cum, dară, s-a trezit
niţel cosit.
Floarea suavă şi senină
zâmbea spre soare, amorţită :
-Oh, cât de mult am fost iubită,
de-acuma pot să m-ofilesc,
căci eu alt spin nu mai doresc!
Lăsat-o Dumnezeu o seară
să-şi dreagă dorul pe o geană
şi peste noapte l-a-nflorit
pe Liliac, băiat dorit:
-Te cheamă Floare, nu-i aşa?
-Nu vrei să fii iubita mea?
Ea de emoţie roşi
spre florile liliachii;
uită de Ghimpe şi-orice spin,
se unduia frumos şi lin,
îşi coborî corola toată,
foşnea duios, amorezată
de-un june prim, cum nu visa.
-Da, vreau sa fiu iubita ta!
Morală am, nu prea subtilă:
decât să te priveşti cu milă,
să crezi că eşti bună de-un ghimpe,
mai bine aştepţi şi iei aminte,
căci nici nu ştii de unde apare
o floare a ta, rătăcitoare,
junele tău cel înflorit
şi-atunci e timpul de iubit;
căci decât număr în tabel
de cuceriri de fel de fel,
mai bine să-nfloreşti în timp
cu cel mai potrivit iubit!
Poezioara mea e scrisă pentru duzina de cuvinte a clubului celor 12 cuvinte. Impusele de astă dată sunt: val, curea, dascal, ora, tabel, floare, rau, lumina, trestie, colier, pahar, hartie. În tabelul lui Eddie găsiţi toţi participanţii la joaca noastră săptămânală.
Sunt super versurile tale, si cu morala… fabula in toata regula! 🙂
..am rămas în cap cu ”oda gâştei” de pe fb şi nu m-am putut desprinde de acest gen. Mă bucur ca-ţi place, n-am intrat pe net de vineri şi e cumva la repezeală totul, de teamă că nu mă incadrez in timpul jocurilor găzduite de Eddie.
Mitul”prințului frumos călare pe un cal alb” așteptat de domnișoare,în variantă florală!Ce drăguț!Plină de ingeniozitate,ca de obicei,Adriana!
..cum ai ”tradus” tu, Nico, jucăria mea! Te imbratisez cu drag..
Să nu întrebi, căci n-am cum să răspund. De ce? Cum? Nu știu nici eu. Versurile tale m-au dus cu un an și ceva în urmă, la începuturile gândului din cuvânt, la solfegii și la rostogoliri de înțelesuri. Și parcă am retrăit acele zile frenetice.
Mulțumesc!
…pe FB, coincidenţă cu ce spui sau nu, am pus o poezie cu morală, să nu-i spun fabulă că e prea mult, scrisă pentru ”gând din cuvânt” şi de la ea m-am inspirat pentru asta. Magic, nu?
Nu știu ce să mai cred, nu știu dacă există coincidențe sau nu, căci în acele zile de început de februarie a apărut din neștiut Irealia, în încercarea de a-și recupera toate materialele scrise cândva pe blog. A fost o plăcută surpriză, să pot să mai schimb câteva cuvinte cu ea! Coincidență? Mai degrabă i-aș spune comunicare extrasenzorială.
Uneori mi-e ciudă pe voi, cei care comunicați și pe FB, dar altminteri îmi iau singur seama, căci de mine ar depinde să am sau nu un cont activ pe acolo. Rămân însă doar aici, cu blogurile, căci și așa abia dacă fac față.
de-atâta poftă de iubire
o floarea alese în neștire
un ghimpe.
noroc că el a fost cosit
făcându-i loc altui iubit
mai potrivit. 🙂
alegem ghimpi, alegem spini
sa ne iubim,
dar cand vedem ca sângerăm prea tare
ne indreptam mai bine catre-o floare
şi uite asa povestea potrivită
cu sens este tivită
Mulţumesc..
Alegem spini
Ne par frumosi
In inflorirea lor
Dar cand ne mai dezmeticim
Sau doar usor ne ofilim
Ghimpii ne dor.
..ne dor trăirile pierdute
iluzii prinse-n ghimpi străini
ne lăsăm poate amăgite
chiar daca stim c-o sa iubim
și de are spini sau ni se pare
sortitul nostru …ca o floare!
Esti surprinzatoare, te tot vad si pe alte bloguri la fel de efervescenta! Te felicit!
Multumesc! am perioade in care reusesc sa ies din carapace si altele in care nu am chef nici de mine, in care stau cat mai ascunsa, ca oricare dintre noi, cred. 🙂
…știu cum e. Acum, m-as face invizibila vreo 3 luni
😀 Sa nu faci asta, trece, toate trec, mai devreme sau mai tarziu… Sa ai o zi asa cum ti-o doresti! 🙂
poetul azi are dreptate/ le stiu din experienta toate 😀
Daca as fi avut atunci mintea de-o am acusi, sigur i-as fi spus ghimpelui pe unde-i calea. Dar nu, la ora aia, ghimpele era tot ce credeam ca exista. Si l-am lasat sa ma raneasca…
Chiar crezi că n-am fost toate așa?
Mai ieri un spin le ușa mea
Îmi tot vorbea verzi și uscate
Și le primeam…nemestecate.
Târziu, când Dumnezeu a vrut
Mi-a pus în cale om de lut
Să-l plămâdesc chiar și prin flori
Să-mi pună vietii vii culori!
Te pup, Cristina! Mulți spini au lăsat semne si in mine, dar cineva spunea ca cicatricile nu dor niciodata..