Ce poartă aşteaptă s-o deschidă cineva?
Ce ştie ea de vechi sau nu, ori poate da?
Ce simte cel ce atinge clanţa vieţii trecătoare?
Ce doruri prinde lemnu-ntre zăvoare?
Ce gând rămâne afară, dar trece peste poartă?
Cine e acel ce vine, cine e acel ce pleacă?
Cine de mine-ntreabă, bătând din poartă-n poartă,
Spunând în faţa porţii, la care te smereşti:
Te plac asa cum eşti!
Ca în poveşti!
portița lumii de basm pe care fiecare dintre noi o poartă în suflet, unde ne refugiem când realitatea nu ne e de-ajuns….
Cu siguranţă eu am multe astfel de porţi deschise spre locuri unde m-as simti mai bine decat in realitate. Deocamdată, insă, deschid portile blogurilor pe care le citesc şi porti de carte. E mai la indemână, nu?
Mi s-a facut dor de cineva, citind.
Cineva care-a batut la multe porti… Si intr-o zi am deschis eu.
Tu deschizi multora, Hapi, cel puţin porţile bucuriilor simple şi ale frumosului, cu siguranţă. Eu iţi mulţumesc că imi deschizi şi mie poarta de multe ori. Te imbratisez cu drag.
Ce versuri deosebite, îmi plac mult.
Păpădie, simplitatea ta o caut mereu. Mulţumesc..
Mi-ai adus aminte de un citat „Uneori ne uităm atât de mult la usa inchisa incat nu o mai vedem pe cea care s-a deschis”.
…da, dar cand poarta esti chiar tu, parca te și bucuri cand o poti inchide sau deschide in functie de cel care vrea sa-ti calce pragul. Tie iți multumesc, mereu intri cu gand bun și, mai ales, ma surprinzi…mereu.
Frumoase întrebări ce se încheie jucăuș.