Ca un balon de săpun e viaţa mea,
Aparent, se pare,
Pe un butoi de pulbere poate sta
Chiar şi-o zi oarecare.
Pe coji de banană calc uneori,
Prin drame ce nu-s ale mele,
Îmi bat la poartă, adeseori,
Veşti ce mă poartă prin ele.
Nu deschid tuturor, chiar nu pot,
Nu am nici măcar sonerie;
Nu există la uşă niciun buton:
Hotărât, nu vreau simfonie!
Nici balcon nu am şi sufăr puţin
Că nu pot fi şi eu Julietă,
Cântăcioşi aş avea, iar Romeo din plin
Dar mai bine, c-aş fi desuetă.
Ce ziceam? Că nu am
Oareşce sonerie la poartă?
Păi ding-dongul meu face ”ham”,
Am o ”bandă” de câini în ogradă.
Am un câine, cam mare, ce se crede actor
Şi-a făcut în pădure culcuş,
Are beteală de frunze decor,
Şi ca scenă o bancă cu pluş
Mai am unul răguşit şi nervos,
Babuin sau maimuţă îi spunem,
Bebeluşă-i de fapt, dar cu ochi fioroşi:
Ei, mă rog, să-i lăsăm un renume!
C-un baton din ceva cauciuc colorat
Păcălesc o lupoaică frumoasă,
Ea ne latră şi fuge neîncetat.
Soneria noastră luxoasă!
Ce vedeţi pe masă nu-i o pisică!
Chiar de ştiţi că nu stau căţeii defel;
Deşi scărpinat oarecum pe burtică,
Poate fi şi motan, căţel sau purcel.
Haita-i mare, recunosc, vinovată
Şi de aţi crezut că ăştia-s toţi,
Dezamăgirea de vă e deja instalată,
Mai sunt doi rătăciţi, de socoţi!
O ‘‘bălaie’‘ de fată, o maidaneză,
Ce se crede regină într-un palat,
E, de fapt, o dulce tomberoneză,
Dar cu aere de câine stilat.
Cel din urmă lăsat e un hâtru de ”câne”,
Un bătrân cu ochi umezi, duioşi,
Abandon a fost, într-o vreme, al său nume-
Lup cu ştaif ce ne face sa fim bucuroşi.
Soneriile noastre nu latră întruna,
Nici deodată, căci sunt educaţi,
Iară azi sunt toţi pentru stăpâna
Parodie de vers, ne iertaţi!
Sa ne fie aventura sclipicioasa mai mult,
Am cedat și-am adus ajutoare,
Doi motani roșcalii, jucării ca de pluș,
Ne înghesuie prin dormitoare.
Le-am dat nume alese, de condiment
Scorțișoara și Ghimbir noi le-om spune,
Nu ne lasa, defel, sa-i atingem prea mult
Dar ne lasa sa le zicem pe nume.
Sper că vă place ”gluma” mea de poezioară naivă şi fără nicio valoare în afară de aceea de a vă prezenta menajeria mea şi de a cuprinde cuvintele duzinei de cuvinte care sunt: balon, baton, burtica, balaie , butoi, balcon, bat, banana, babuin, beteala, banda, buton din cadrul clubului celor 12 cuvinte. În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări, poate mai literare. Recunosc, mă simt ca în vacanţă cu soarele de afară. Cât priveşte animăluţele din casa noastră, toate au venit după ce alţii le-au aruncat cât colo. Nu pot spune că e uşor cu atâtea, dar ştiu că măcar pentru ele pot face ceva în plus. Si mi-e suficient. Între timp, am devenit şi ‘‘năşică” de căţel, singurul meu merit fiind acela de a fi găsit, peste noapte, numele potrivit: Bruno. În final vă mai las o fotografie ce pe mine mă distrează mereu. Apare şi singurul motan rămas, Silver, ce de o vreme, s-a autoexilat în bucătărie din motiv de lup bătrân.
De-aş putea, aş răspunde în versuri, să-ţi scriu despre Zara şi Lupu’ şi Toto şi toţi. Dar nu ştiu a suna armonios cuvintele din coadă, aşa că mă rezum la proză – săracă – şi-ţi scriu că îmi place mult minunata ta arcă.
Şi observ, bucurându-mă discret, că Vienela pare să vină tare din urmă. 🙂
Şi mai scriu doar atât: să fii fericită în fiecare clipă.
Diana, sa nu te auda ai mei, ca e jale! Inca nu s-au acomodat pe deplin cu ideea, desi se joaca amandoi cu Bruno. :))) Toata ziua am auzit „menajerie”, gradina zoologica”… si nu doar de la ei, ci si de la sora mea. :)))
..asta nu va dispărea, se va amplifica. Eu şi acum am probleme cu primitul oamenilor in vizita: unii se stramba, alţii mor de frica, alţii ne privesc cu îngăduinţă gen ”vai, săracii” şi doar puţini accepta. Nu-mi pasă. Eu nu pun pe nimeni in situatii dificile, imi leg cateii cand vine cineva, cu lesele in locuri ferite, nu-i las sa sara pe om şi alegem impreuna cine va fi dezlegat. E greu, dar sunt in joc de prea multă vreme. Ah şi inca ceva: numărul 4 la animale e ideal. Ce trece de acest număr îngreuneaza, noi suntem 7, prea mult pentru doi oameni care nu sunt acasa mereu.
Mulţumim, Diana. CUVÂNTUL ”BURTICĂ” din duzina mea de cuvinte a fost factorul declanşator pentru aceasta joacă de vorbe. Nu mă vedeam scriind nimic cu acest cuvant. Si m-am gandit, brusc, la Toto, care de cand e tuns sta cu burtica in sus. De aici veselia mea in versuri, pe care m-am rugat să o primiţi ca atare. Asta e scopul tuturor, Diana, să fim fericiţi cu ce avem, cu ce ne place şi cum ne place! La fel iţi doresc! Şi mulţumesc mult pentru tot, şi pentru Zoe a noastră!
I-as putea numi si pe ai mei sonerii vii, dar numai pentru ca tin loc de ceas desteptator si pentru ca au invatat sa fuga la usa cand se aude interfonul. Urmeaza sa ii invatat sa deschida usa daca suna om bun. :))))
Mi-au placut maxim versurile tale! Poate nu sunt ceea ce altii ar numi literatura, insa mie mi-au dat o stare de bine incredibila. E atata veselie in aceasta pagina! Si atata frumusete!
Te pupam, nasica! :))
Mi-ar plăcea ca blogurile sa aiba asa nişte stelute clasificatoare. Eu l-as numi blog de trecere simplă, pe care să-l ocolească cei ce caută lucruri elevate. Am deopotrivă articole pline cu talc, dar şi joacă naivă care binedispune, fix ca aceste versificări. Am sa-ţi spun că noi le-am format bioritmul animăluţelor noastre şi niciuna nu se trezeste inainte de ora oficiala, care nu o voi spune aici, că mă ruşinez. Succes in noua ta aventură, Vienela!
Mi-a placut poeziora ta 🙂 E vesela si m-a binedispus.Cat despre fotografii , sunt superbe ca si personajele surprinse.
Nu am stiut ca pe motan il cheama Silver 🙂
„Haita” ta este una deosebita : Bobita si Toto sunt haiosi, Zara si Lupu Baiatul sunt superbi, Izzi si Alma sunt doua negrese lucioase, iar Silver este o minoritate ce da si mai multa culoare arcei tale.
Nu stiu cum va descurcati cu atata iubire in casa 🙂
Eddie, i-ai descris perfect, asa cum am incercat şi eu prin cuvintele impuse de clubul nostru şi care de data asta mi-au dat de furca, pana sa-mi vină ideea cu soneriile vii. Ne descurcam in masura in care te descurci şi tu: foarte bine! Să-ţi trăiască şi ai tăi, îi salutăm cu drag! De tine, nici nu mai spun!
Gasca mea functioneaza ca o sonorie blanoasa, inclusiv motanul reactioneaza la interfon 🙂 singurii tacuti sunt pestii 🙂 dar isi cer si ei „drepturile ” ori de cate ori ciineva se apropie de acvariu 🙂
…eu nu glumesc cand spun ca nu am sonerie, dar cum vad om la poarta sau aud pasi..se dezlănţuie alarma. Noroc ca e o strada liniştită!
Extraordinara ultima fotografie! Cum ai reusit sa-i fotografiezi ca eu nu reusesc sa-i prind pe toti cei patru nepoti ai mei! 🙂
Sunteti grozavi! 🙂
I-am certat atunci şi s-au refugiat repede pe fotoliu. In timp ce mă prefăceam a fi supărată am reuşit să-i surprind. Mor după poza aceasta, mai ales ca, de cand a venit lupuşorul bătrân, pisicul nu prea mai iese din bârlogul lui. Pupici nepoţilor!
Cred ca mi-ar plăcea la tine in curte 😊. Eu credeam ca sunt singura care se ferește sa nu calce in noroace 😄. Am avut trei câini si-mi părea mult pentru curtea mea destul de micăz Acum am rămas cu unul, mare zurbagiu, drăgălaș tare si un jucăuș fără pereche, plus o găina super tare si un cocos mai Tâmpițel. Cum am mai spus, curtea noastră este restaurantul păsărilor din cartier, al pisicuțelor care ne miorlăie la balcon, cocoțate-n copac pentru a nu fi smotocite de „dulăul” nostru.
Îmi place poezia ta, îmi plac poeziile tale pentru ca-mi dau o stare de bine si o energie buna. Chiar de nu comentez mereu, nu înseamnă decât ca nu am văzut sau ” am dat doar o tura” pe Facebook si atât. Prefer sa nu fiu dependentă de on-line.
Mulțumesc pentru energia buna si pentru versurile
minunate 🤗✨🌹