M-am aflat mereu la cârma vieţii mele dar nu ştiu cum n-am reuşit, mereu, să ţin drumul bun sau, măcar, interesant. Mai totdeauna am avut obsesia omului sărac. De când mă ştiu. Nu-mi dau seama de unde mi se trăgea, căci nu pot spune că soarta nu fusese generoasă cu mine, cel puţin pe la vreo 20 de ani. Nu-mi era frică de boală, bătrâneţe, nefericire şi multe alte rele, dar gândul că aş putea să nu-mi port de grijă suficient, încât să îmi număr paralele din batistuţă ca pe nişte daruri ce ar putea dispărea definitiv, îmi dădea fiori pe şira spinării. Credeţi că am scăpat de asta? Nu. Am avut o perioadă în care soarta marca, într-un mod frust, ceea ce eu visam a nu se întâmpla vreodată. Ca un arcaş bine antrenat mă nimerise în plinul sau mai bine zis în golul din buzunare. Nicio zi nu mai era sigură şi caruselul în care mă trezisem, peste noapte, din greşeli proprii şi din care aveam să ies greu, mă ameţise cu totul.
Culmea e că lumea începuse să mi se descopere altfel. O senzaţie sacră şi de neatins şi, sincer, cuvintele acestea aproape că îmi fuseseră necunoscute până atunci. Îmi căram în orele mele de muncă şi timpul liber, şi cel ocupat, si cel pentru som. O corvoadă. Nu-mi plăcea ce fac. Eram nepricepută; o lipsă crasă de talent,iar tot ce reuşeam să duc la bun sfârşit era cu triplu de efort. Şi totuşi, într-o zi, de pe scara stabilităţii am căzut de era să-mi rup picioarele. Nu mi le-am rupt, dar mi-am frânt coloana lucrurilor ştiute, obişnuite. Multe am învăţat în perioada aceea. Cum eram izgonită din crama bunăstării, obsesia sărăciei mă invadase în toate celulele mele. Şi am învăţat să o stăpânesc. La început timid, orgolios, umilită în toate ungherele mele despre care nu aflasem până atunci, apoi cu greşeli disperate ce numai situaţia aceea deosebită ţi le poate da, ca mai apoi să prinzi a te gospodări şi a trăi în cu totul alte repere.
Am învăţat despre lucruri elementare pe care ar fi trebuit sa le fi cunoscut deja până atunci şi am reuşit, într-un final, să descopăr că totul se vindecă, chiar dacă peste tine nu dă nici o comoară, nici lozul câştigător şi nici chiar jobul aducător de linişte. Vindecarea a venit din echilibru, din iubire, din ordine şi organizare, din înţelegere şi împăcare, din alegeri mai bune şi chiar din răbdare. Cuţitul ameninţător, ce tăiase în mine ca într-o carne macră răni nevindecabile de om necredincios, se tocise şi se rătăcise. Pentru o perioadă, am trăit ciudat, învăţând să şi primesc, dar şi să pescuiesc peştele bunăstării mele spirituale, făcându-mă să mă ruşinez de lipsa mea de credinţă şi încredere, dar şi de rătăcirile mele.
Acum, trecerea timpului adaugă obsesii noi, nesiguranţe plăpânde, frici pasagere, dar cum doar moartea e pentru totdeauna, câtă vreme stă în puterea mea să-mi aştern covorul vieţii, voi încerca să mă îndoiesc mai puţin şi să cred mai mult.
De câte ori un om tânăr, despre care ştiam ceva din zborul lui, se înalţă către îngeri, aşa cum aveam să aflu aseară, cu durere, nu pot să nu mă gândesc la sentimente efemere care m-au stăpânit vreodată şi care acum par atât de insignifiante.
Si tot acum, mi-aduc aminte de unul din bancurile ce i se potrivesc sotului meu care vede frumosul şi binele în orice face, şi pentru care orice lucru trebuie să aibă happy end, chiar dacă l-am mai pus cu ceva timp in urmă tot într-un articol-semn:
” -Nu vă supăraţi, pot returna această carte?
-Da, dar ce hibă are?
-Nu-mi place sfârşitul!”
Câtă vreme suntem sănătoşi şi în viaţă, restul se rezolvă. Că rămân dureri, doruri sau cicatricile unor vremuri tulburi, nici nu mai contează, toate fac parte din noi. Azi am un gând bun pentru toţi oamenii cunoscuţi, aflaţi în floarea vârstei, cărora Dumnezeu, din motive doar de el ştiute, a ales să le continue viaţa în Ceruri. Dumnezeu să-i odihnească!
Ştiu că e o postare atipică, dar viaţa e plină de bune şi rele. Am avut o ”duzină de cuvinte”, nişte anagrame: ”crama, carma, marca, macar, macra, caram, arcas, crasa, scara, caras, sacra, sarac” cu care n-am reuşit să fac mai mult decat ce vedeti. Poate doar în tabelul găzduit de Eddie, pentru clubul celor 12 cuvinte, să găsiţi lucruri mai vesele. Eu sunt ok, fiţi şi voi!
N
Aceasta este o Duzină de admirație pe care ți-o dedic.
Tu, Adriana, faci parte dintre fericiții ce-au descoperit la timp care sunt valorile reale ale vieții. Înțeleaptă și senină pe de-a întregul, lași ca din carma ta să se împrăștie în jur liniște și bine, făcându-i pe mulți să -și afle menirea sacră în a urca scara spre Dumnezeu, în a primi ce i se dă cu rost, fără invidia că pentru unii se toarnă „seu în carne macră”, în timp ce tu rămâi veșnicul sărac.Cărăm ce ni se dă, ne îmbătăm cu ce găsim în crama speranțelor, visând că măcar într-o zi ne va nimeri săgeata împlinirii trasă de-un arcaș talentat, oprind o zbatere inutilă de caras ajuns pe uscat. Un text, marca Adriana aflată la cârma înțelepciunii, purtându-ne pe mări de frumos.
Ai dat sens şi dulceaţă cuvintelor „cheie” şi ai scris cu sufletul pe tavă.
Cu fiecare nou articol mai așterni o tușă imaginii vieții tale trecute sau prezente, dar în același timp ne și plimbi printre cuvintele frumos îmbinate. Totul pare un colaj de gânduri și imagini, armonios alcătuit, în care te redescoperim de fiecare dată, dar mereu mai „altfel” .
cuvinte surprinzator de potrivite in contextul ales de tine si frici ascunse dezvaluite frumos, fara incrancenare. toti avem astfel de frici. la mine au aparut mult mai tarziu, odata cu copilul si painea ce trebuie sa i o pun pe masa. pana atunci nu prea mi am batut capul cu ce am sau ce ar trebui sa am. nici acum nu pot spune ca e accentul vietii mele pe „a avea”. frumos si sincer text.
Draga mea, oricate povesti s-ar spune, oricata fantasme am avea, viata fara sincope, fara suferinte, nu este posibila!
Acum fiecare vine cu filozofia lui. Eu zic ca suferinta si durerea sunt necesare, ca o minima contributie a fiecarui muritor, in fata caruia Domnul a pus sansa mantuirii prin Patimirile Fiului Sau!
Si cum oare sa ne regasim daca nu ne pierdem?
Mi-a placut la tine! 🙂
Ai pus punctul pe i, dragă Adriana. Vindecarea vine din echilibru, dragoste, împăcarea cu sine și cu ceilalți, înțelegere, răbdare . Mi-a plăcut articolul, fiecare cuvânt chiar își are locul și rostul lui, 🙂
parca-mi pare rau ca saptamana asta n-am apucat sa scriu pentru duzina. dar ma bucur sa te citesc pe tine, draga mea. imbratisez la tine.
câtă vreme iubești și ești iubită, ești un om bogat. să ții minte asta.
Trist !… cu gandul si sufletul plin de tristete…la Nicoleta!
..da, mi se rupe sufletul. Si observ ca periodic am astfel de vesti, dar cand e vorba de cineva atat de apropiat cum e ea, chiar nu stiu cum sa o ajut…
Nu știm ce ne aduce viața în cale, dar dacă păstrăm o măsură în toate cred că putem trece mai ușor peste provocări, iar dacă suntem înconjurați de iubire și înțelegere, chiar că ne e mult mai simplu. Nicoletei, putere!