Argint viu

Gândul nopţii adormite,

Prins de – un bulgăre de humă,

Stă pitit în umbre mute,

Adunând argint de lună

Tristă, ca-n revistă.

 

Vise calde zboară-n lume

Din culcuşuri, pe hoţeşte,

Coborând în râu cu spume

Patima se răcoreşte,

Sub argint aurit, de gând potolit.

 

Mă adorm, din nou, pe seară,

Coborând pe un fir de plumb,

Din pătrimea norocoasă

Mi-am croit un coif şi-un scut.

Argintate cu nisip din ape.

 

Mi-am pus platoşă de stele,

Mi-am scris numele pe-un pliu,

Pe un umăr de nuiele,

Strecurat-am argint viu,

De pe streșini de cer, giuvaer.

 

Talisman de vrăjitoare

Şi vreo trei cuvinte-n plus.

Nimic n-o să mă doboare!-

Socoteam că-i de ajuns,

Să nu cer, tribut stingher.

 

Duhul nopţii un urlet scoase,

Iar în somn părea că-i viu,

Dar coşmarul dispăruse

Iute, ca argintul viu,

Cât să cern, vise ghem.

 

Lumea-mi cade din luceferi

Se agață argintat

Iar din scrieri efemere

Pare că m-am inspirat

El titan, eu amalgam.

 

Nicio vorba de prin noapte

N-are gură, dar ecoul

Sună-n răsărit cu șoapte,

Făcând iute pe eroul

Cu argint împodobit.

 

„Argint viu” mi-e teoremă –

Dispar vise-n dimineti!

Lăsând uneori dilemă:

Au fost premoniții? Vești?

Sau doar fum,  gând nebun?

 

As dormi prin baldachine

Sau tinuta-n brate calde,

Asa stiu că n-o să vină

Coșmar sec, purtat prin noapte.

Prefer vise imprecise.

 

Te salut, lume! Noapte bună!