Pretinsa viaţă, pretinsul timp
se-ntrepătrund prin minţi durute
ce nu simt trecerea spre mâine,
dar ştiu să stea doar în trecut
cu revolvere lângă tâmpla ta,
a lui şi a orişicui simţea altfel.
-Eu vreau să trec!, i-am zis,
privind-o în ochii tulburaţi,
şi-apoi plecaţi
spre caldarâm de teamă
că am să văd nesiguranţa
şi razbunări firave în ei.
Mi-a făcut loc automat,
dar mâini nesigure,
înţepenite pe trăgaci,
au tras în gol cartuşul vieţii
lăsată într-o zi de vară,
într-o poveste adormită
si cam mârşavă pentru ea.
Jura că se răzbună-n timp,
pretinsul timp.
Jura că se răzbună-n viaţă,
pretinsa viaţă,
chiar de ar fi să îşi consume
şi clipa, şi secunda, şi minutul
pentru o viaţă ce o uitase
s-o traiască
de grija celei ce-o lăsase
nerăzbunată.
Pretinsul timp, pretinsa viaţă
se risipiră-n gol neplânse.
Dureri mai vii, dureri ascunse,
se adânceau în grote mari de suflet trist,
răzbunător.
Cumva, beția vorbelor trecutepurta doar aburii amăgiriipeste povești ce n-or să-nceapăcu „a fost odată”;Și-ncet, în realismul clipei, al viețiice a fost și o să vină,poate-o vedea și o rază de luminădivină.Va-nchide ochii, inima și carteași va șopti încet…… „ Așa e, poate, soarta!”
Beție și realism e tema fixa din jocul celor 12 cuvinte, pe care eu o onorez cam târzior. În tabelul lui Eddie veți găsi și alți participanți.
Un prea lung comentariu mi-e în minte,
Așa că eu crezui că e cuminte
Să scriu la mine, în ograda mea.
Dar, e răspuns la poezia ta!
http://incercarideginduri.wordpress.com/2015/09/04/comentariu-pentru-adriana/
…sunt onorată și cu un mare zâmbet pe chip! Să ai o zi faină, îmi amintesti mereu de ce e musai sa stau mai mult pe blog.
Eu mă simt cel mai onorat,
Că versul meu te-a încântat!
În fața ta eu mă înclin,
Iar zâmbetul îmi e deplin.
Nu este musai, e-o-ntâmplare
Că gura noastră e cam mare
Și tot vorbim aici, pe blog,
Lăsându-ne timpul zălog!
Să ai un sfârșit de săptămână frumos! Și cu folos pentru suflet!
Așa sa fie, Mugur! Pe curand!
🙂
Mi-era dor de o anumită filozofie de viaţă… ce răzbate din versurile tale. Acum m-am liniştit asigurându-mă că ai revenit şi voi regăsi aici pe pagina cu mărgăritare poveşti frumoase, versuri, concluzii pertinente din viaţa de zi cu zi, încurajări şi multă căldură sufletească. 🙂
..mă străduiesc să-mi găsesc timp pentru tot ce mi-am promis să duc la bun sfârșit. Încerc să revin cu povestea despre orfelinat. Eu mă bucur că te am aproape si nu mă lasi sa renunț, nici nu știi cat a contat…trasul tău de mâneca! Te pup, curcubeul meu!
… cu drag, şi o să te mai trag de mânecă atunci când va fi cazul, dar dacă nu o să poţi, să nu mă bagi în seamă… 🙂
Mie-mi pari tot mai tristă pe FB și nu am avut curajul s-o spun acolo. Nu lăsa poveștile să te copleșească. Ești o luptătoare și știi asta.
..nu-s trista. Iar asta e o scriere veche pe care am adaptat-o pentru clubul celor 12 cuvinte, pe care am simțit ca l-am neglijat. Nimic personal..
Sunt, in schimb, preocupata, implicata, am lipsit de pe fb o luna, tocmai sa ma ocup de multitudinea de lucruri apărute in ultima vreme. Si cu animăluțele mele in jur, chiar nu am cum sa stau prea serioasa. Mulțumesc, Albinuța mea dragă!
E bine ca ne mai „auzim”.
Desi e complicata explicatia, sunt deja cativa ani pe parcursul carora m-am tot
distantat de ideea: „asa e, poate, soarta”. Nu imi place ideea unei relatii biunivoce
intre un om si un destin.
Oricum, sper ca esti bine si iti urez sa va realizati proiectele voastre!
Un weekend asa cum iti doresti!
Mulțumesc, Suzana. Am emoții pentru următoarea acțiune la orfelinat. Cat despre …asa e, poate, soarta…..cred ca am prostul obicei de a simplifica lucrurile pe care nu le inteleg mereu. Mai am timp, insa, sa aprofundez…
Numai bine iți doresc…