Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Orice Romeo are Julieta lui

                                                Victor și Bianca

 

bi

Când am fost la mama, la țară, dacă tot am adulmecat și prins în nări arome de neuitat, am adunat și povești scurte, cu zâmbete ce se vor păstra peste timp, cât să-mi bucur inima și să adun toată  simplitatea vieții, așteptând să vi le împărtășesc  și vouă cu drag.
Cand vărul mamei era mic, avea la rându-i un tovarăș de joacă, văr primar cu el, deși cum toți în sat sunt rude prin încrucisare, îngemănare, cuscrenie și cumetrie,  nu m-ar fi mirat să-i spună văru’, doar așa de sanchi-balama, că poate si se potriveste, deci vă rog nu-l tratati doar ca pe  un amănunt introductiv ci ca pe  ceva de care cu siguranță știți cu toții.
Asa, și cum spuneam, în zilele lor de joacă, că tot omul mare a fost mic odată și a avut astfel de îndeletniciri, printre picioarele lor se împleticea cu tânguiri caline și-un pisic.

-Auzi, cum îl cheamă pe pisicul tău?, se trezi întrebând neposesorul de pisici prin ogradă, ca deh și el făcea parte dintre cei pentru care animalul trebuie sa dea lapte, brânză, carne, ouă și să ne trebuiasca musai, ca doar șoarecii din pod se puteau starpi și cu pisica vecinei;

-Victor!, răspunde sec vărul lui Nicu..

-Fain nume!, și trecu repede la îndeletnicirile care le uneau clipele, dar păstrând în minte muzicalitatea acelor litere pisicești.

Mai trec câțiva ani și de fiecare dată cand întreba ce nume are pisicul nou pe care-l vedea în bătătura băiatului ce devenea adolescent și mai apoi tânăr domn, primea același răspuns – Victor-, semn că pisicile veneau și plecau dar numele era același, astfel încât  Victor i se părea potrivit mai mult mâțelor decât oamenilor și mereu zâmbea când auzea pe unul că-l chema astfel.
Mulți ani au trecut până ca mama sa accepte în curtea sa și pisici, nu doar ca ajutor la prins șoareci, ci și ca animale de companie. Bineînțeles ca a fost tot motan și, în spiritul vremurilor deloc apuse, pisicul și-a primit numele amintit. Victor al nostru era un pisoi blând, afectuos care a cucerit-o pe mama din prima clipa. Nu fura, nu se tânguia, nu deranja, și dormea uneori la picioarele mamei, mai ales în zilele ei nu prea bune, când simțurile lui îi spuneau ca ar fi bine să stea acolo. Se comporta ca și când știa exact ce trebuie să facă să-i intre în grații coanei mari, și prefera sa doarma pe preșul de la intrare decat sa zgreaptane a neplacere si s-o faca pe mama sa se incrunte nefiresc. Cand il gasea acolo, cuminte, nici nu statea pe ganduri și era mai mult decat convinsa ca iși va face culcus prin apropierea ei. Noi ne miram de grija aia apăruta, brusc, in comportamentul mamei, și cand zicea sa îi cumparam bobite pentru animalute am stiut ca in sfarsit si mama s-a domesticit.
Doar că, de data asta,  lui Victor al nostru nu i-a fost suficientă doar iubirea mamei și, după un timp, a adus după el și o consoartă. Subțire, fină, delicată, albișoară cu pete roșcalii, domnișoara se dovedea a fi o neliniștită, doritoare de zbenguială, furăcioasă și plângăcioasă, genul pe care o dai afară pe ușă și intră pe geam, o damă dornică de lume nouă, deloc liniștită, precum era Victoraș. Ce nume credeți ca a primit Măria Sa Felina? Da, ați ghicit! Cum cuplul momentului, de atunci, era Victor Slav și Bianca Drăgușanu, mâța noastră cu aere aristrocrate nu se putea numi decat Bianca. Bianca-pisică…….are aere de prințesă, mai ales după ce a poposit in conacul soră-mii, pentru o vreme, la Brasov, unde i s-a agățat de toate perdelele delicate și a reușit să streseze din plin veterana casei, pe Negruța cea ce are venerabila vârsta de 17 ani. Nici măcar sterilizatul nu a facut-o sa lase pretențiile de felină aristocrata, desi era o maidaneza oarecare, dar una care nu concepea ca ea sa nu fie in centrul atentiei tuturor. Mi se părea ireal, comportamentul amândurora.
Multă vreme pisicii au fost adevărații mondeni ai unui sat simplu din Bărăgan, iar Victor și Bianca cei reali uitați și detronați de două mâțe care-și tolerau fiecare slăbiciunile, rămânând împreună chiar dacă potrivirile lor erau la fel de nepotrivite, într-un mod uimitor.  Mama o tolereaza greu pe Bianca, nu se impaca și se sicaneaza reciproc, intr-un joc de care, nu stiu de ce cred asta, dar mama are uneori nevoie. Noroc ca-i harnica si vanator de soi, astfel incat firea sa agitata sa mai aduca si ceva foloase nu doar miorlăituri insistente și furturi de carnati din farfurie și sa nu fie exilata din împărăție la fiecare boacănă mai de soi.
 O vreme,însă, au devenit parte dintr-o  întâmplare pisiceasca aducătoare de zâmbet si bună dispozitie. Nu știu de ce cred, insa, ca peste ceva vreme, alt Victor va sta pe gardul mamei, mieunând a poveste repetabilă, caci nimeni nu-și va pune intrebarea – „Bre, cum il cheamă pe pisicul asta? – El va fi Victor, indiferent daca-i tarcat, tuciuriu sau cu vreun semn in frunte. Ehehe, vedem noi…

3 gânduri despre „Orice Romeo are Julieta lui

    1. Pisicile sunt prima mea dragoste, câinii m-au făcut, însă, să înțeleg că-ți oate bate inima mai tare..nu doar pentru oameni. Sunt fascinanți. Până la aproape 40 de ani, nu am avut câini. Acum nu concep viața fără ei. Pisici, acum, nu mai am, inca mă vindec după cea bătrânică plecată in vară de tot. Dar e timp să intregim …gasca. O zi bună, Ioana!

Comentariile sunt închise