Moment de duminică cu iubire frățească

De câte ori vorbesc cu sora mea la telefon lumea mea se liniștește. Am trecut prin multe împreună și vom mai trece dacă Dumnezeu ne îngăduie, cu sănătate și voie  bună în suflet. Stăm și pălăvrăgim ca în bancul ăla cu babele care au stat la închisoare o viață și tot mai vorbesc la poartă despre una-alta după ce au fost eliberate, deși noi părem mai mult două rândunici cocoțate pe coarda vieții, aceeași coardă, doar că la o mână distanță.

Eu simt cu adevărat eliberare după fiecare conversație cu ea. Vă veți mira dar nu vorbim des, de vreo câțiva ani și chiar ne vedem rar deși stăm aproape una de alta. Poate și de asta, prea ne suntem mereu la îndemână.Ne-am intoxicat prea mulți ani una pe alta cu tot felul de amănunte mai mult sau mai puțin plăcute încât și oftatul uneia știam ce gând conține. Treptat ne-am scuturat de prea multul din noi, de orice stres provocat de factori externi și ne-am păstrat pentru duminici cu vorbe, pentru vindecare prin cuvinte și terapie de soră. Ne-am apropiat printr-o depărtare anatomică și ne-am creat o lume fără reguli, fără limite impuse, singurele lucruri trasate fiind respectul față de personalitatea celeilalte. Cumva simt că lipsindu-ne de acea atingere permanentă, ne-am salvat și ne-am adunat în frățească dorință. E ca o gură puternică de oxigen fiecare sporovăială dulce cu ea, deși de multe ori am impresia că tot se joacă cu mine și mintea mea, desenându-i mustăți și ochelari roșii, râzând de problemele mele închipuite.

Ea e monumentul meu de ambiție și un ghid perfect către inimi de mame. V-am mai spus eu cândva că unii copii știu limba mamelor pe care o descifreaza perfect în fiecare nu, da, în fiecare șovăire și fiecare suspin.  E specialistă în rezolvare de probleme „de mamă„ și mereu mă încred în soluțiile pe care le găsește, uneori miraculos. Poate fi o enciclopedie de rețete adevărate de fericire scurtă și intensă, de bunătate și perseverență, o revistă glamour cu povești perfecte despre frumosul ambiental, cu intuiție excelentă despre oameni și un consultant în nutriție fenomenal, dar din acela care ne vorbește despre hrana sufletului. Azi îi spuneam că nu pot urî pe nimeni, nici pe cel care, cu voia sau fără voia mea, mă urăște și că nu știu dacă ar crede unii asta, dar pentru că am avut prea mult urât pe buze cândva, am ales sa vorbesc despre ei cu apreciere sau să nu vorbesc deloc. Poate și de aceea discuțiile noastre sunt extrem de frumoase și constructive. Alegând să vorbim despre noi, despre familie, despre planuri de care râde Dumnezeu des, despre câte în lună și în stele, de multe ori mi se pare că aud o muzică a sufletului meu pereche dăruit mie pentru a ști că nu sunt singură pe lumea aceasta. Muzica asta o continuă soțul meu, într-o simetrie ciudată de vocale și consoane, ca într-o pecetluire știută și eu recunosc, mișcată, că am propriul disc pe care pot să-l ascult de câte ori vreau.

Și atunci cum să nu vindeci arsuri de gând zvelt cu apă vie de vorbă primită la țanc încât te miri cum din minte tocmai au dispărut subit vreo trei alegeri nepotrivite?! Cum să nu îți vezi de viața ta, neintoxicând pe nimeni cu amănunte care oricum nu vor face altceva decât să se evapore sub aburi de zi viitoare? Azi mi-am băut cafea cu ciripituri de soră bună, miloasa, nașă de profesie, cum o necăjim noi, căci nu e om să nu fie în impas de a fi cununat sau de a-și dori botez pentru copilul adus pe lume, ca ea să nu sară imediat din locul ei binecuvântat; azi a fost o zi obișnuită, din multele zile obișnuite în care mi-am primi sărutul pe frunte chiar dacă ea nu era lângă mine faptic.

Azi aleg să scriu despre unul dintre aceste momente, aparent nesemnificativ, pe care sigur îl trăiți si voi mereu, subliniind faptul că, deși este un alt clișeu, orice lucru simplu, dar liniștitor, aducător de confort sufletesc, este temelia vieții. Poți construi, mai apoi, orice dorești știind că, sub acoperișul unei lumi largi, ai si tu acoperiș cu țigle roșii mângâiat de raze de soare și spălat de ploi, unde Dumnezeu va poposi mereu să lase semne de trecere.

Poate de aceea prin geamurile din pod văd eu stele căzătoare și unele ce lucesc mai tare, văd pasari ce trec grabite și crengi care bat morse pentru rătăciții cerului. Mă întind cuminte și-mi strig poveștile și închipuirile sub negură de nori sau sub albastru de noapte rătăcită. Azi povestea nu a fost despre sora mea, ci despre un moment de duminică cu iubire frățească.

Mi-ești inimă și suflet, mi-ești..geamănă de gânduri, te port în fiecare lucru și iți simt zbaterile zilnice, te zidesc în poveștile copilăriei și îți șoptesc pentru a nu știu câta oară..te iubesc, sora mea! Asa..fără motiv anume, ba chiar pentru specialul din tine într-o zi obișnuită.