Încolonați pornim spre lumi de gheață,
Alunecăm ușor din neființă,
Ni se crestează-n creștet o speranță
Și povestim încet de o biruință.
Ard lumânări, ard cuiburi cu lumină
Se scurg dureri și se coboară vești,
Trec trei măicuțe, parcă-s trei icoane,
Iar busuiocul prinde-n el… povești.
Ni-s coapte dorurile toate,
Ne este viața măsurată-n gând,
Suntem soldați de plumb fără armate,
Și ne luptăm cu morile de vânt.
Vorbim dar parca nu-nțelegem,
Rostim cuvinte, dar se aud silabe,
Ne rătăcim prin lume, fără să alegem
Cărarea potrivită-n libertate.
Încolonați sperăm că mutăm munții,
Că alungăm ce nu ne e de ajuns,
Dar ne trezim c-avem în dreptul frunții
Dovada adevărului ascuns.
Promitem ”răzbunări” și ”revoluții”;
Jurăm să ne schimbăm întâi pe noi,
Sfârșim, în schimb, fiindu-le recruții
Unor meschine interese de război.
Războiul lumilor alese,
Războiul celui ce-și alege cartea,
Suntem striviți încet de interese
Și, culmea, cel Dintâi le ține partea.
Pe stradă trec, din nou vreo trei măicuțe,
Nu știu nici de războaie sau străini,
În piept au tricolor de româncuțe,
Și busuioc, anafură și vin.
Frumos și adevărat: cel mai greu e să ne schimbăm pe noi. O zi bună îți doresc, ca mulțumire pentru versuri. 🙂
N-am avut timp- culmea nu am timp pentru ce îmi place, dar asta e-, să revin pe aici, dar mulțumesc pentru semn și gânduri. Și apropo de ce spui, eu nu mai reușesc sa schimb mare lucru. Zic din gură că da, dar faptic…nu. Dar poate altii sunt mai vrednici.
Frumoasă poezie, cu multe cuiburi de lumină. Toate cele bune !
Eu aș spune că e o altă poezioară în care strig lucruri .. de care mulți nu mai au nevoie. Mulțumesc mult pentru aprecieri, semn și vă doresc numai bine!
Cum spuneam, o poezie frumoasă, cu multe cuiburi de lumină, o poezie inspirată, frumos gândită și exprimată, o poezie din viața reală care luminează în și printre versuri…Poza este inspiratoare, minunată și ea. O după amiază plăcută !
…acum mi-am citit comentariul și cred ca oboseala ultimelor mele două luni mă ajunge. Eu eram singura care „își blama” opera, nu aștepta o astfel de completare desi multumesc pentru el. Sunt mereu stangace cand scriu astfel de poezioare pe care multi dintre noi le consideră naive, desuete și depăsite. Dar mereu mă voi bucura de ele. Asta am vrut a spune. Va doresc sa aveti numai bucurii!
Devine desuet să spun că n-ar trebui să ne pierdem speranța. Încă mai avem oameni capabili să mute munții din loc, dar atâta timp cât interesele meschine primează nu vor fi lăsați să iasă în față. Vom găsi totdeauna alinare în rugăciunile măicuțelor, în busuioc, anafură și tricolor. Dumnezeu să fie cu noi!
Nu știu care sunt soluțiile, nici nu mai caut, uneori nu gasesc nici pentru mine, in probleme minore. „E ușor a scrie versuri” când, de fapt, nici eu nu știu dacă tind în a le vedea frumusetea sau a le crede cu adevărat, prea începe dezamăgirea …cu mine însămi.