..l-aștept pe Moș Crăciun:
Când lumea mi s-a scurs printre degete, nu eram acasă.
Când lumea s-a așezat pe pietre albe, vorbeam cu oameni dragi.
Niciunul nu a înțeles ce era în mine așa că nu m-am mai întors;
Am pribegit printre cuvinte. Ale altora, ale mele, ale noastre.
Sticleau la fel dar îmi zâmbeau reci, depărtându-mă.
-Ce faci?
-Am închis!
-Ce-ai închis?
-Am închis colivia, dar vezi că prin gratiile aurite se zăresc cuvinte-păsări, dacă-ți trebuiesc ia-le, caută cheia în tine, descifrează cifrul și scoate-le de acolo. Eu am obosit. Ma duc să- l astept pe Moș Crăciun.
-I-ai scris scrisoare?
-Nu. Ma citeste aici și stie ce am nevoie.
-Ce știe?
-Știe ca inventez lucruri, dar le simt pe cele reale și-mi aduce antidotul potrivit.
-Antidot?
-Da, pentru fiecare suspin.
-Și dacă greșește si-ți aduce antidot la fericire?
-N-are cum, măcar el va sti ce vreau.
-Si totuși ce vrei?
-Tu nu ești Mos Crăciun, asa că nu-ți spun! Află singur dacă vrei, așa e cel mai potrivit.
-Ei, ai prea multă tristețe, esti obositoare!
-DA? Hmm, ieri nu eram, dar ieri aveam zâmbetele la liber, azi s-au ascuns tot în colivie.
-Te voi ocoli, să știi!
-Știu, dar nu-i bai, am mai trecut prin asta, in plus nu-mi plac avertismentele, și nu spune că nu rămâi cu un mare semn de întrebare. Aveai și tu tivite în cuvinte o mare de întrebări; incă unul in plus nici nu se mai bagă de seamă.
-Erai mai amuzantă, vezi peste tot conspirații, mai bine cere-i moșului …. liniște interioară!
-Nicidecum, m-am linștit demult, dar am vrut să văd cine mai vede asta și CUM mă vede. Acum du-te, fac biscuiți cu vanilie și dulceață de căpșuni. Mă reprofilez, măcar pentru o perioadă. Si nu, nu mai bate la ușă. Nu mai deschid….. pentru o vreme. E timp de rugăciune, tăceri și regăsire. Sunt sub lupă suficient, în restul timpului; viata fiecaruia are o lupă la intrare, dar e o aprobare tacită a contractului cu ea. Refuz, însă, telescopul din casa celui nepoftit, neinvitat, nedorit. Nu e cazul tău, dar trebuia să amintesc asta!
RAMAS BUN! Plec spre Moș Crăciun!
*recunosc că soțul m-a somat să schimb titlul.
Sa te regasesc cu drag, Adriana! Sa regasesc un zimbet cit o lume! Pup cu drag.
Exact, Mala! Ai intuit perfect! Vreau să revin cu optimism, zâmbet și incredere. A fost multă agitație toamna asta, și acasă, și in suflet, si chiar pe aici..
Pe curand!
Doamne ajuta!
Nu mai pune titluri din astea ca sperii omu’ 🙂 Chiar inainte de inchide compul, mi-a sariit si somnul….Bine ca am citit postarea si nu m-am rezumat la titlu …..
Scuză-mă, Eddie, dar chiar mi-aș dori o pauză. Am acumulat amărăciuni de care trebuie să mă descotorosesc. Si, sa stii, azi, pentru trei ore, am inchis blogul cu totul. Doar ca nu am fost lăsată să fac gesturi radicale , și nici nu e sănătos. Tu, in schimb, esti adorabil și declar public ca imi esti tare aproape de suflet! Seară faină, fug la somn!
Si tocmai cand revenisem si eu dupa o despartire lunguta! Drumuri bune, multa liniste si te astept! Chiar de va dura ceva vreme, am sa te caut pana o sa apari! Sa-ti aduca Mosul ce-ti doresti cel mai mult.Salutari calde si lui Mihai! Noapte buna!
Am scris in ultima vreme de zici că mai vreau sa adun material pentru o carte, măcar una virtuala. M-am necăjit in niste nepotriviri, in cuvinte pe care ușor le poti transfera, ca din intamplare, pe alte bloguri, asa ca incă n-am dispărut total, dar mă pregtesc s-o fac, sau măcar sa scriu curat, fara batai de inima. Mosul va fi darnic, ca de aia e Mos și Craciun pe deasupra, și multumim pentru salutari si vorbe bune. Le intoarcem inzecit. A fost la noi acasa ca pe front, teatru de actiuni, pregatiri, trairi și…epuizare placuta. Lui îi prieste, eu, insă, mă retrag pentru a renaste. Pe curand!
Se pare ca nu te-am mai prins…Abia astept sa revii!
..ba sunt aici, inca sunt și multumesc nespus pentru semnele lăsate…
…fără acțiuni radicale, Adriana! Știu că sufletește ai obosit, îți cunosc zbaterile, am înotat clipă de clipă alături de tine în vâltoarea amărăciunii, deznădejdii și dezamăgirii. Poate n-ar strica o clipă de liniște după strădania de a face față avalanșelor de trăiri din ultima vreme. Timpul va așterne praf magic peste dureri și le va vindeca. Știu că te poți reinventa. Știu că te poți renaște. Și mai știu că oamenii vor fi tot timpul la fel și vei retrăi iarăsi, și iarăsi aceleași povești. Hai să zâmbim, vrei? Ești atât de frumoasă când zâmbești…
”Când te scuturi de zăpadă,
Nu știi cât ești de frumoasă
Ochii-s verzi, zăpada-i albă,
Și se face cald in casă.”
Hai, pe curând! Îți trimit o îmbrățișare mare, mare de tot în care pun și toată prețuirea mea.
Tu ar trebui să fi citit doar cu atenție, că in rest esti singura care stie ce e in mine, de o vreme. NU E NIMIC RADICAL, CI VORBA CRISTINEI, PIUA DOAR. Hai că a luat-o tableta razna. Deci..verde-stop și de la capăt. Vreau să nu mai văd prin jur lucruri care mă revoltă și care le simt nedrepte, atât. Uneori dai mult și nu primești nimic, alteori e bine sa nu te astepti la nimic, indiferent cum e, nu poți sa pui doar texte care te sugrumă. Plus că am cititori care nu fac diferența între trăirile mele și fantezie. Scriu ghinda, dar câți citesc texte lungi? deși Mihai îmi spune că sunt nedreaptă și că măcar atât am constant, oameni care mă citesc. Scriu despre crăciunițe, îmi tai avântul găsind idei preluate, suntem la liber ca la supermarket și tot eu risc sa devin ridicolă, asa că ma intorc la lucruri simple, ma incarc cu frumos și imi indrept atentia spre sarbatori și familie. Multumesc mereu ca imi esti aproape. Maine s-ar putea sa gasesti aici textul pe care sufletul meu il asteapta. Sau poate nu. Habar nu am.
Inteleg atat de bine… In ultima vreme am simtit ca esti in ceva dileme, ca sa zic asa.
Astept sa revii „cu optimism, zâmbet și incredere”. Imbratisari, draga Adriana! 🙂
Ei, tu chiar înțelegi perfect, ținând cont de pauzele tale. Dacă inițial am vrut să mă joc într-o frază gen „Rămas bun, plec spre Moș Crăciun”, am realizat că nu asta simțeam și că faptul că ieri pentru câteva ore mi-am pus blogul pe privat, ca semn de pauză și relaționare nouă cu mine însămi, trebuie să îmi dau altceva de făcut. Si asta nu inseamnă, decât rupere de ce imi provoacă supărare, lucruri despre care nu prea pot vorbi pe larg, și regăsire în bucurii simple. Să scriu pe blog, dar căutând în mine fărâma aia de optimism și plăcere, pentru că de scris cam am chef, de o vreme, am în draft o grămadă de chestii, dar induc lumea în eroare, pentru că nu au o notă optimistă, iar eu nu sunt prost dispusă deloc, doar dezamăgită de mine și nu numai. Și cam atât. Plus că s-ar putea să nu-mi iasă cu detașarea asta…prea mult. Vedem. Ție iți mulțumesc mereu. Ți-aduci aminte? M-ai trecut în blogrollul tău când puțini vedeau ceea ce intuiai tu că pot fi. Si asta pentru mine e magie, încă. Si uite, poate de asta trebuia să-mi amintesc azi, ca să redevin…mai senină.
O retragere în reculegere și liniștire, totdeauna este utilă. Probabil că mulți dintre noi o fac, într-un fel sau altul. Eu, spre exemplu, doar am rărit aparițiile prin virtual, și forțat cumva de împrejurări, dar și spre liniștirea mea interioară.
Te aștept să revii cu forțe proaspete.
Și nu uita, ești una dintre persoanele pentru care intru mereu pe aici, căci îmi ești dragă și îmi aduci doza de frumos și de neașteptat.
Te aștept cu drag! 🙂
După cum spun, e posibil să nu plec prea mult și prea departe. Mai sunt vreo 15 zile pană la Craciun. Mai degrabă vreau să plec spre o Adriana mai relaxată și mai detasată. Ieri, cand am lăsat versurile la tine, nu cred ca ai vazut vreun semn de încordare și astapentru că în raport cu tine eu redevin zen. Ei, aici e buba. Vreau să îmi îndrept atenția doar spre lucruri și oameni care îmi pot aduce această stare. Și voi reuși. Singură mi-am provocat dezamăgirile, singură ies. Cat despre ceea ce cautăm și găsim noi aici, in bucatile noastre de frumos, știi doar că eu caut poteci, muguri, străduțe, cuvinte în zeamă, oameni Hapi, copaci cu vise și fărîme de suflet. Doar că…o detașare nu strică. Mulțumesc, Mugur. Sa nu te miri că mâine pot fi aici, inseamnă ca am gasit ce am pierdut mai repede decat credeam. Sper.
Dacă vrei să rămâi într-un cerc restrâns, ai această posibilitate, astfel încât să te viziteze doar cei pe care ți-i dorești tu.
Îți doresc să te regăsești și să găsești ceea ce cauți!
Mulțumesc!
..da, stiu. Nu e tocmai o alegere potrivita mie. De asta am si spus ca 3 ore atat am avut gandul asta, l-am alungat și am cautat ceva constructiv care sa ma faca sa rescriu lucruri macar mai optimiste, sau măcar cateva de acest gen, desi am facut-o și pana acum, dar nu preponderent. Nu mă mai suport mofluză, vreau să am reactii ca cele pe care le las cand vin in vizita la tine…senine.
Reacțiile acestea le poți avea mereu, dar numai de tine depinde.
Eu nu spuneam să-ți ștergi blogul, ci doar să-l treci „în privat”, astfel încât doar tu vei hotărâ cine să intre. Deținând controlul asupra celor care citesc, vei putea scrie cu mai mare deschidere, mai liniștită. Asta îți poate aduce starea de bine pa care o cauți.
Dar este doar mo părere. Tu știi mai bine ce anume ți se potrivește.
..sigur, am inteles perfect de prima data, dar la felul meu de a fi ar fi la fel cu a-l inchide, doar „m-ai vazut pe fb” cat de extrovertita sunt. N-am cenzura in scris, ci doar o stare pasagera de a nu scrie deloc cu umor, ca nici pesimista nu sunt, chiar daca pun titluri gen revistelor de can can. Am realizat asta aseara, ca textul e jucaus, nostalgic dar titlu te baga in sperieti, iar intentia mea nu a fost asta. Deja imi e mai bine, semn ca terapia functioneaza. Aveam nevoie de suflu nou, de cautare a altor lucruri, ramasesem blocata pe ceva, despre care nu pot aminti aici, desi in blogosfera a avut loc. Gata, punct și de la capăt
Mă bucur că-ți este deja mai bine!
Să-ți fie ziua frumoasă! 🙂
Vezi? Uneori plecările pot fi scurte, tocmai ca ai destinația atat de aproape, in suflet lângă oameni dragi. Multumesc, Mugur! Zi faină să ai!
Hei! Fără gesturi radicale! Totuși, înțeleg nevoia de o pauză… și eu am nevoie de ea uneori. Să sperăm că Moșul va fi darnic și bun!
Evident că nu fac gesturi radicale, deşi am avut un astfel de impuls, dezamăgită fiind de anumite poveşti pe care le am gestionat destul de greu, pe aici. Prea se inspiră unii fără niciun regret, in loc să şi creeze propriul stil. Iar dacă mi se pare doar, atunci plec să l astept pe Mos Craciun şi sa mă încarc cu lucruri pozitive, să mi plimb căţeii mai mult, să citesc şi să scriu dar într o formă mai relaxantă. Sunt prea sumbră acum şi nu mă plac deloc. O zi faină şi mulţumesc pentru că chiar şi dinspre tine vine Moş Crăciun. Pe curând.
Oh, știu cum e 🙁 lasă, după ce vine Moșu’ va fi bine 🙂
..da, mă folosesc de timpul acesta in care pot gasi resurse in orice fleac..
e un fel de piua, da? asta nu anuleaza jocul, dimpotriva, ii da vigoare, iar jocul ramane pentru o secunda in plan secund (!)
Exact, Cris, piua. Păcat că nu mi a trecut prin minte acest lucru, deşi am vrut să scriu în titlu mai mult. Am nevoie să mi recapăt umorul, acum nu simt decât apăsare.
cunosc senzatia… mie insa mi se intampla invers, adica insistand mai mult in ale scrisului (atunci cand reusesc sa-mi fac timp pentru bloguletul meu, desigur – hmm, asta imi miroase a scuza, ca prea o folosesc des)
Si hai să fiu cinstită, sunt aici, la 8 dimineața, deci nu am chef să plec definitiv sau partial. Aproape că nu contează ce voi face. Poate mi-am strigat mie, azi noapte, ca e cazul să-mi repar greșelile acolo unde sunt de reparat, să mă vindec unde e încă buba, să rad că am cam uitat și să primesc ajutor chiar de la voi prin aceste semne. Să nu mă mai risipesc în povești care nu mă privesc, să nu mă mai supăr dacă vad oameni care se inspiră voit sau nu..din ce scriu, să nu mai imi pese de asta, să mă bucur de cuvinte doar. Eu chiar am fost activă in ultima vreme pe aici și nu numai, scrisul mă vindecă, deci nu renunț, ci vreau să renunț la starea pe care o am datorită unor relaționări greșite. Mulțumesc mult pentru trecere.
Iti doresc sa gasesti linistea de care ai nevoie si sa te intorci cu forte noi si zambete sugubete. Imi va fi dor de tine!
..exact de zambete șugubețe e vorba, prea m-am luat in serios! Pup, ingerasii care au deja aceste zambete!
Te aşteptăm cu drag! Să ne aduci zâmbete largi şi voie bună! Te îmbrăţişez, Adriana!
Soțul meu m-a rugat sa schimb titlul pentru ca prima variantă era ”Rămas bun, plec spre Moș Crăciun!” , dar eu nu și nu. Se pare ca lucrurile reale mă strigă prea tare, dar exact asta mi-as dori sa readuc in texte mai multa voie bună,Nu stiu de ce, insa, cred că zambete…hmmm, poate, dar voia bună mai la anul. Te imbratisez si eu, potecuță. Cu drag!
„Cuget deci exist” ar fi dictonul care ți s-ar potrivi acum. Cugetă, Adriană, pentru că de existat, exiști oricum în sufletul multora! Am citit „Puzzle cu Vasile” de Katia Nanu.
O carte despre libertatea și demnitatea unei femei în raport cu ea și în raport cu cei în mijlocul cărora este nevoită să trăiască, o carte despre căutare și introspecție, despre acel joc de puzzle ce este viața, despre unicitate și normalitate.
Tu ești unică, așa cum unic este fiecare. Ni se pare doar că ne vedem unul în celălalt, de multe ori chiar ne dorim să -i fim asemenea. Rămânem noi.
Tot în această carte este abordată tema coliviei.Toți avem uneori impresia că suntem închiși într-o colivie, dar puțini dintre noi îi încearcă ușa, o ușă care defapt nici nu a fost încuiată vreodată.
Nu te încuia de una singură! Lasă ușa deschisă! Vine Crăciunul care în primul rând înseamnă iubire, curățenie, lumină.
Îți îmbrățișez sufletul curat și frumos!
Nu, departe de mine să rămân și eu în colivie. Poate doar ceea ce se vede sau ce vrea să vadă fiecare în cuvintele rămase în ea. Eu mă duc spre Mos Craciun și realitate, spre mama care e acasa, spre gând bun și regăsire. Mă scutur de nepotriviri și nu pot face asta altfel. Mă duc spre tastatură și deja am in draft povesti mai pline de culoare. Restul sunt trăiri care, probabil, pentru o vreme mă vor mai bântui puțin. Apoi vor trece, la fel cum au trecut și altele. Sigur, vor lăsa semne și stiu că aici am gresit pentru că unele semne ar fi putut să nu existe. Dar e si asta o lectie și o accept. Insă asa cum mi-am provocat dureri asa le și voi vindeca. Da, am omis ceva, cu adevărat: ușa. M-am gândit la gratii, dar nu la usă. Am sa meditez la asta. Cand stateam la etajul 9 și ziceam, nemetaforic vorbind, că inchid ușa pentru toți, sora mea spunea că intra pe geam cu pompierii. De acolo știu, și nu numai, ca pe cei care te iubesc și te acceptă nu-i poți îngrădi. Aparent, poate, dar nu in lucruri definitive. Nici nu-mi plac lucrurile definitive. Nu fac altceva decat sa le incalc, dar despre asta am tot scris in ultima vreme. Sunt bine, dar sunt mai bine ca ieri, și mult mai bine ca alaltăieri, iar probabil mâine, deja, voi zambi și mai mult. CRED, sper.
Tu bucură-te de tot ce ai obținut. Te felicit inca o dată și-ți doresc numai bine. L-am văzut ieri pe Nicu Despa la tv si am inteles mai mult din ce imi povesteai. Chiar si cu ajutorul lui mă simt mai bine, măcar puțin. Mulțumesc pentru tot!