Tu nu-mi esti nimic decât o-ntâmplare
Pe care am uitat-o-ntr-un noiembrie gri;
Tu esti, probabil, o lectie oarecare
Ne-nvățată la timp, dar pe care o știi
C-a rămas neculeasă, nerodită,
Roasă-n inimă strâmbă și albită-n cuvinte
Și de spun o poveste, și de o fi adormită,
Tu râmâi doar un gând de luare aminte
Și atat.
Tu mi-ai fost, într-o vreme, o umblare prin minte,
Scotocind prin cotloane, deși sunt la vedere,
Mie, acum, nu imi pasa daca prinzi in cuvinte
Zbateri moi sau nuanțe care par doar repere
Într-o lume pestriță, intr-o lume amară,
Judecând după umbre ce le aduni împrejur,
Din păcate, mereu vei credea c-o s-apară
Vreun călău ce-o sa-ți caute jertfa pusă pe rug
Sau pe jug.
Am puterea sa plec, sa ma nasc inc-o dată,
Sa renunț și la oameni, la idei și cuvinte,
Am putere sa uit, dând povestilor roată
Înșirând alte umbre și lumini părăsite,
Vei vedea ca nu-mi pasa că-mi găsesti vină iar.
Nu-i asa ca durerea poartă lacrimi dosite
Și ca viața-i o vină? Altfel, mă întreb, de ce-o simt
Obosită?
Cand vei crede ca altul iți cam fură din viață,
Cand vei crede-n nimicuri care oricum n-ar conta,
Vei simți atentate care, puse-n balanță,
Nu vor da mângâiere, ci vor rupe din ea
Șiruri albe de gânduri, piatră seacă ce plânge
După omul din brațe, după omul ce moare
De atâta durere care-n suflet se strânge,
Nemișcării cerând, oarecum, îndurare
Într-un sărut.
Sărutu-i rece, îmbrățișarea ta de stancă mi-e străină!,
Pare a spune-ntr-un final absurd și-ncremenit;
Dă-mi drumul din strânsoare caci tu esti cel de vină
Că nu trăiesc doar clipa ci, poate, un infinit!
Sunt ochi ce cred povestea zidirii-nlănțuite,
Sunt inimi ce nu simt c-au meritat să tacă,
Ce ar fi vrut să bată-n emoții amețite
Și nu în veșnicie iubirea să o-mpartă
Absurd.
Morala am avea, de nu am fi cu toții
Prea diferiți în simțuri, percepții și trăiri,
Unii preferă o viață jucată-n ritmul sorții
Ca fluturii ce poartă-n aripi trăiri de o zi
Sau cei care ar duce-n nemuriri de piatră
Povesti care sa-nceapă și azi, si-ntotdeauna,
Nu ar conta ca piatra, pe alocuri, chiar se crapă,
In infinit si-ar duce și inima, și anii, și nu le-ar fi totuna
C-ar mai trăi o zi.
Nu mă omor după temele ce au la bază fotografii, dar am încercat și eu ….. piatra cu versul. Veți găsi în același tabel găzduit de Eddie, scrieri mai spectaculoase, tot în clubul celor 12 cuvinte. Aceasta a fost percepția mea -un infinit de o zi
Ai cântat chiar piatra-nlănțuită-n tăceri,
Aducând amintire viața trăită ieri.
Ai cântat infinitul simțirilor reci,
Adunate-n tăcerea ce merge în veci.
Ai cântat suferința ce merge-n trecut,
Ai cântat și cuvântul care-ți rămâne mut,
Căci în vorbă păstrezi doar simțirea de azi,
Care-ți e fericire și-n care te scalzi.
Un amestec ciudat de trecut și prezent,
Unde-aștepți viitorul cu zâmbet inocent.
Am cântat doar percepția unei zbateri de-o clipă
Am cântat doar iubirea ce nu vrea-nlănțuită
Am cântat și sărutul luat cu forța, cu vină
Am cântat nemurirea ce nu vrea ca să vină.
Diferiți, privim piatra care cânt-o poveste
Despre cine o simte sau doar cine-o priveste,
De vedem insa zbateri fără nicio iubire
Sau doar fugă intr-o piatră prinsă in nemurire
Nu depinde decat de un unghi potrivit
Pentru un ochi inca treaz sau doar unu-adormit!
Cineva azi, drag mie, mi-a spus ca raspunsurile pe care ni le dam noi doi, versificate, fac deliciul trecerii sale prin blogurile noastre. M-am simtit tare mandra de noi doi. Ca si cand avem o emblemă deja. Mie mi-a plăcut ideea si m-a bucurat.
Mă faci să mă retrag în proză, căci aceste comentarii/răspunsuri rimate nu sunt gândite special, ci așa îmi vin, cu ritm și ceva rimă uneori. Au, cum bine știi, spontaneitate. Și iar știi asta, este și o inspirație reciprocă.
Ai cântat zbaterea pietrei și al ei gând ascuns,
În cute-cristale, în adâncu-i pătruns,
Ai cântat și ideea din daltă scăpată,
Pătrunsă adânc în nervura de piatră.
Dacă ai face asta, mi-ai lua una din principalele mele bucurii. Spontan raspund si eu, si stii deja asta, chiar daca uneori revin greu pe blog, dar sunt prinsa-n fronturi largi. Eu ti-am destainuit acest lucru cu bucurie si mandrie. Ieri, pe fb, era apreciat un poem, pe care ti-l lasasem tie, candva, pe blog. De aici aprecierile noastre. Si acum retin momentul…spontan, de altfel.
Mi-este simplu să pun in poveste
Și ce a fost și ce cred ca mai este
Si-mpietrirea unui gând adormit
Si o clipă de vis chinuit
Si-o aripă-nlănțuită forțat
Un sărut doar în stâncă săpat!
Chapeau:) Atat pot spune. Ca de obicei ,scris cu sensibilitate si putere.
Daca prima intentie a fost aceea a unei iubiri pecetluita intr-o nemurire, brusc am inteles ca nu totdeauna iubirea sau potrivirea e vazuta la fel de cei doi. Poate unul și-ar fi dorit doar un sarut, o batere de aripi, iar celălalt un infinit de iubire. Concluzia mea e ca asta se poate obține la unison destul de greu. Dar si daca o gasesti. Oricum, ideea a fost de PERCEPTIE. Privim ceva și fiecare dintre noi trece prin filtru propriu, si e minunat sa impartasim asta. Dincolo de cuvintelre ce pot fi interpetate diferit, de orice om care citeste, nu e decat perceptia proprie la o imagine. Imagine care, surprinzător, fiecăruia dintre noi, cei participanți la joc, spune altceva..
Imagine și cuvânt, ambele sunt supuse percepției personale, cu atât mai mult cu cât cuvintele limbii noastre au atât de multe semnificații.
..exact. A fost formidabil cate intelesuri s-au dat acestei imagini de catre ceilalti participanti. Eu am fugit chiar prea departe, vazand o respingere, ca si cand iți e luat un sarut cu forta si vrei sa te retragi dar fix atunci te incremeneste timpul. Nu mereu …reusim sa avem propriile alegeri, ne trezim in povestea altuia destul de usor.
Minunata poezia, de aceeasi parere e si sotul meu.
Obișnuiesc sa îi citesc cu voce tare poeziile sotului meu, dacă nu are o reactie buna din prima, stiu ca ma reintorc la scris. Intr-o zi, la cea cu „Nu te iubesc eu, ci Dumnezeu” am facut o continuare ..de inca vreo două strofe. Sec, mi-a spus: ”Ai căsăpit poemul!”. Asa ca am lasat cele 6 versuri si atat. Nu stiu de ce, dar mi te imaginez citindu-i poezia și va multumesc pentru imaginea creata. LA MULTI ANI SOTULUI!