Acest text, (din care asez doar fragmente razlete) e acum pe Catchy. Dacă-l citiți, fără modestie, veți aseza in suflet doruri și parfum cu iz de copilărie.
Acum mulți ani, într-un ianuarie nemilos, cu câteva zile înainte de ziua mea de naștere, într-un timp în care parcă se reinventaseră zăpezile de altadată, bunica mea pleca la îngeri. Greu am ajuns în satul ăla buzoian și greu am trecut peste momentul acela dureros, dar cel mai ciudat lucru pentru mine a fost faptul că am stat 40 de zile, acolo. Zece cu a mea familie, iar treizeci doar eu cu tataie, departe de confortul apartamentului meu, departe de tabieturile cu care eram obișnuită, departe de oraș şi tot ce cuprinde el. Totul era diferit. Aș putea vorbi la nesfârșit de întunericul dimineţii, dar şi al serii care, însă, cuprindea prea mult din ceea ce știam eu ca înseamnă zi.
Pe tataia îl chema Ion. Pe mamaia, Ioana. Doi oameni cu destine împletite strâns, mi se parea mie…..(click pe link)
Din 2014, nici tataia nu mai e. Mi-au rămas icoane în biserica sfințită a copilariei mele. Am rămas cu gânduri și recunoștința imensă și i-am mulțumit lui Dumnezeu că i-am putut avea mult în viața mea ……
E ianuarie iar, e Sfântul Ion, iar candela mea arde pentru bătrânii mei dragi, și, ciudat, îmi pare că în aer se împrăștie arome de lemn ars, de nucă şi gutui coapte în jar, amintiri dragi din acele 30 de zile cu răsfățuri simple. În mine, în schimb, simt amestec de tămâie şi busuioc, de leuştean uscat pe sobă, de miros de copilărie pierdută şi de cetină de brad uitată într-un colţ de camera, ca un ultim semn ca sărbatorile de iarnă se încheie de Sfântul Ion. Azi am despodobit bradul și mi-am împodobit amintirile cu gând de mamaie și tataie, de Ionii mei dragi.
Nu mai zic nimic…
..tacerile spun multe. Multumesc.
Om drag, sunt sigura ca mamaia si tataia te privesc de sus si zambesc. Textul asta mi-a amintit atatea despre ai mei, mi-a nascut si o lacrima… Eu, din fericire, inca mai am 3 – 2 mamai si 1 tataie (Ionel), celalalt tataie nu mai e de mult… si tare mi-e dor de el (uneori il visez…)
De la o vreme trisez putin. Am scris textul asta nici nu mai stiu cand, i-am adaugat gandul Ionilor de azi pentru ca mama tocmai ce mi-a spus ca a fost la biserica si a facut tot felul in amintirea lor. M-a induiosat bucuria ei și am vrut sa-mi amintesc de ei asa cum stiam eu ca pot. Tare-ți multumesc, talentata mea. Si mai sunt fericita ca o iubesti pe gargarita mea. Sa-ti traiasca sanatosi bunicii, ca de cei adormiti, uite avem grija prin rugaciuni…mai altfel.
Si eu mai scriu texte in avans… cand ma loveste inspiratia sau gandurile. Si mai stii ce cred – ca zicala aia „cine n-are bunici sa-si cumpere” e adevarata si-n acelasi timp nu, nu ai cum sa cumperi asa ceva, nici nu se gaseste pe toate drumurile! Multumesc pentru aprecieri 🙂 Cat despre garga, cum sa n-o iubesti!
Gând cald spre Ionii tăi dragi! Doamne, câte comori ne ascund amintirile despre ei…
..exact asta am descoprit azi. As face icoane de povesti din fapte simple ca buna ziua. Te imbratisez, potecuta! Multumesc!
Bunicii s-au dus, poate spre locuri mai bune, dar povestile cu și despre ei ne rămân în suflet, ca pentru a ne lumina calea. De acolo de unde sunt cred că îți citesc vorbele așternute aici și-ți trimit încurajări de a continua, înmulțind amintirile atât de dragi. 🙂
..cred ca as scoate povesti magice si din datul la porci sau gaini. Au avut farmecul lor, desi chiar acum spunea mama ce zloata si frig e. Numai gandul ca-i musai sa bagi pe foc și uiti de povesti fermecate. Traiul la tara e …greu și doar putin idilic. Multumesc, Dana.
…O poveste plina de simtire, profunda si frumos mirositoare a bunicilor romani de altadata, copilarie impletita cu vorbe de duh, maini calde si moi, zambet blajin si un indemn la o sezatoare cu bunici si nepoti la gura sobei, cu turte calde pe plita, cu nuci si vin fiert in camera cu geamuri mici si gutui pe masa, iar Danut cu cele mai lungi mustati din lume, tarcat si portocaliu cu ochii verzi, in poala calda a bunicii…in rola asteptand cate vreo 2 ore sa se coaca poale-n brau moldovinesti, cu branza pusa de bunica la putina si in tot acest timp, toti nepotii eram ochi si urechi la cele ce citea bunica in Ceaslov…Pace sufletului lor Adriana draga, ca tare mult ne-au mai iubit si tare mult am suferit dupa bunica mea draga…aceeasi parere de rau si aceeasi tristete ma cuprinde dupa 26 de ani de absenta, iar acum si tataiuca meu mi-a rupt inima…Iti multumesc pentru emotiile intense si pentru tot ce faci pentru noi…O imbratisare sincera..
Sa ghicesti un om după un singur cuvant, asta numesc eu amprenta personala. „Tataiuca” și am stiut ca fb-ul și-a facut curaj, prin tine, sa lase semn ca a citit ceva care i-a rascolit amintiri. Ieri am aflat c de fapt „tataiuca” ti-era tata și nu bunic, cum am crezut eu, iar astfel, durerile desi nu merita comparatii intre ele se diferentiaza. Si spun asta pentru ca imediat se fac 8 ani de cand tata s-a dus iar eu simt ca a fost ieri. Durere vie. Cat despre lucrurile de atunci, ele vin sa intregeasca cu senzatii plăcute ceea ce traim acum. Eu nu sunt o nostalgica, stiu ca viata a fost grea pentru orice om care a trait in sat, dar mai stiu ca ne-au crescut ca noua sa ne fie mai usor. Poate ne e, poate nu, dar indiferent de asta, ei nu ne mai pleaca din suflet și mai trag si de haturi cu aceste amintiri sa nu uitam de unde ne tragem. Te imbratisez, Giulia, desi tare ciudat imi e sa-ti spun astfel. Dar e un nume tare frumos. Multumesc de popas. Sunt onorata.
Of, tu fata, tu… Si pe tatal meu tot Ion il chema… saru-mana de povestit…
..stii ca numele meu e Povestitoarea! Multumesc ca m-ai citit și pe chic elite, am vazut pe g+.., sa-i odihneasca pe toti Dumnezeu.
După ce se duc la cele sfinte parcă vrei din ce în ce mai mult să-i vezi, să-i auzi cum te bombănesc, să le faci toate hatârurile. Din nefericire nici bunicii mei nu mai sunt, ba pe unul dintre ei nici măcar nu l-am cunoscut, m-am născut la câteva zile după plecarea lui. Cu bunicii din partea mamei am câteva filmulețe, din când în când le vedem, cuprinși de nostalgie. Zăpada întotdeauna mă întristează pentru că bunica a murit acum patru ani căzută într-un troian. Să ne păstrăm nealterate amintirile cu ei, Adriana!
Povestea asta e rescrisa. A făcut parte din „30 de zile cu parfum de vant” și o am si stii tu unde. Am scos din ea un fragment si am crosetat alte amintiri din zilele alea petrecute intr-un mod pe care nu credeam ca-l voi cunoaste. Mamaia mea a fost omul simbol, omul care a contat pentru noi toti cel mai mult. Cat despre povestea cu bunica ta, imi pare nespus de rau. Iți mărturisesc ca mi-e teama de zapezile din Buzau-Braila. Mama mea s-a tarat anul trecut si acum doi ani prin tunele sub zapada. Imi sta inima. Multumesc, Nico!
M-ai facut sa plang cu randurile astea scrise atat de frumos ! Mi s-a facut asa un dor teribil de mamaia si tataiul meu 🙁
Da, dacă îi ai atunci nu ai nicio problema, un telefon, o vizita candva. Dacă nu-i ai, atunci stii ca ne raman astfel de amintiri, analogii care se descatuseaza in momente de acest gen, cum a fost Sf Ion. Ma bucur, insa, ca ti-a placut textul meu.
Nu, nu ii mai am de aproape 20 ani pe unii si din 2008 pe ultimii 🙁
A trebuit sa iau o pauza cand ti-am citit articolul… Iti multumesc!
Lucruri simple, prea simple as spune..dar care revin cand si cand. Eu multumesc. Mult.
Adriana,am plins cind ti-am citit articolul, 🙁 pling pentru bunicii tai care nu mai sint ,pentru parintii si bunica mea care au plecat la ceruri,nu credeam ca o sa apuc ziua cind o sa ramin singura fara ei,e atit de dureros… mi-ai rascolit amintirile …parca e o viata traita in alte timpuri…iti inteleg durerea si dorul dupa ei..asa e ,ei ne ramin in gind si in inima… tu ,fata frumoasa ,iti multumesc ca existi si ne incinti si ne rascolesti inimile,sa scrii mereu …iti citesc aproape toate povestile… 🙂 Duminica placuta in familie iti doresc !!
GREU M-AM REINTORS LA POSTAREA ASTA, DAR VIN SA TE IMBRATISEZ ȘI SA-TI MULTUMESC PENTRU FIECARE CUVANT PRIMIT. Ramanem fara ei și nu stim cum vom mai trai după, și uite ca traim cu amintiri, cu amăgiri, cu nostalgii și asocieri din povesti de o schioapa. Eu as vrea sa fii fericita, Maria, sa-ti vindeci ranile sufletului cumva..
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe Ionii tăi ! Şi dacă au aşa o nepoată, sigur au primit străluciri de stele.
Amin!
Multumesc, Cristina! Vreau să cred că văd ca pot fi și altfel decat credeam eu ca pot fi, pentru ca ei chiar credeau in mine, lucru care mie mi-a lipsit, pana acum ceva timp..