Mi-am pus candela la vise. Am lăsat-o arzând și am fugit spre lumi palpabile. I-am pus ulei bun, parfumat și mirositor și m-am prefăcut ca sunt bine dacă plec și eu puțin. Puțin mai mult.
Mi-am uitat doi căței in casă și deși m-am intors după 12 ore, nu stricaseră nimic, nu făcuseră nicio pățanie, știți voi de care și, culmea, nici nu se grăbeau să iasă ținând cont de cât așteptaseră să mă întorc. Ei erau ocupați cu pupăceala, cu alintul și cu dovezile lor de iubire dar și de bucurie, a revederii, evident. Parca lipsisem un an. E drept ca nu-i las niciodata inchisi atat de mult, e periculos și pentru ei și pentru noi.
Unde am fost? Spre oameni buni, cu oameni buni și spre povești noi. Mai intai am facut un drum lung in afara Brasovului. L-am numit drumul fuiorului. Nu conduc eu niciodata, dar pentru ca imi pusesem in candela viselor si dorinta aceasta, am urcat eu la volan. Cenușiul de afara părea ca iși arunca mantia de argint și ca acapareaza ceruri despre care parca nu stiam. Părea totul ca o mare cu valuri încremenite într-o vrajă care s-ar declansa la o formula abracadabrantă. Dar, ce să vezi, în depărtări, se zărea Piatra Mare și ca intr-un fenomen inexplicabil, din incremenirea aceea maiestuoasa, o dâră de lumină se distanța făcând ca totul să aibă o margine de aur dumnezeiesc.
Lumina mă fascina și deși conduceam spre nicăieri, lumea de cer imi era cand gri, cand aurita, depinde cum și unde priveai. Piatra Mare iși imbracase strai alb și se ascunsese sub fuior de nori, dar nu e deloc vreo metafora aducatoare de imagini artistice, ci chiar deasupra muntelui, un abur auriu, intortocheat și strans pe alocuri, alungit ca intr-un corn al abundentei, iși torcea firul de lumina și-l imprastia peste tot. Nu am poze, dar cea lăsata e doar o tușă din alte vremuri.
Pe drum, cate un soim, care adunat de aripi, care zburand razant deasupra solului, după prada fără șanse de supravietuire, ne dadea binete, iar noi îi salutam cu grija, din mersul molcom al masinii.
Cu cat mă apropiam, cu atat ascultam taceri de paduri pierdute și triste ce-și asteapta degeaba mantie alba și protectoare. Firul de lumina se subtia din ce in ce mai tare, iar fuiorul parea ca se transformase in lana curata din soare divin.
Imi adusesem aminte de candela mea și stiam ca asta e raspunsul pe care-l primesc neasteptat. Visele se indeplinesc daca crezi in ele. Mereu le-am cazut in grad, numindu-le intamplari, pentru ca, patita prea des și nestiind ce sa cer pentru mine, mă bucuram cand primeam orice avea aspect de vis implinit. Implinire era dar nu a visului.
Acum, aveam in fata ochilor candela lui Dumnezeu, care-mi lumina calea și-mi spunea ca merit mai mult doar daca incerc mai mult, cred mai mult și am incredere in mine.
Am condus cu grija, bucuroasa ca mi-am tors eu gandurile dar s-a tors și fuiorul cerului. Asa am ajuns eu in casa de oameni buni, cu o sarbatorita fabuloasa, unde veselia si iubirea iși gasiseră cuib în fiecare dintre cei prezenți. Printre gânduri-elefanți, nu mă întrebați de ce le numesc astfel, am gasit iar ceea ce stiu ca am inceput în acest an…BUCURIA, însă nu-mi închipuiam că ea avea sa se întregească doar aruncându-mi un ochi pe fb, acasă, in miez de noapte.
Oameni-prieteni, parcă niciodată nu mi-a fost mai dor de voi ca acum. Stiți cat va multumesc, nu? Si nu uitati, eu sunt cea castigată, în rest mă duc din nou să aprind candela viselor și dorințelor, deși, nu știu de ce, dar deja mie îmi par împlinite.
Mă regăsesc în spusele tale, om drag sufletului meu. Gânduri bune aștern pe drumul împlinirilor tale.
Te îmbrățișez cu drag! 🙂
..tu, păpădie, sa capeti mai repede decat mine aripi de incredere si siguranta de sine. Anul asta l-am inceput cu Bucurie și vreau sa o trimit mai departe!
Om drag, anul acesta se întrezărește și la mine bucuria și împlinirea.
..ohhh, imi salta sufletul! Asa te vreau! Doamne ajuta!
Tu ești bucuria mea, Adriana! Fiecare articol de-al tău îmi încarcă sufletul cu o imensă stare de bine. Absența și tăcerea ta îmi provoacă durere. Să ții mereu aprinsă candela viselor și dorințelor. Nu lăsa nici măcar dezamăgirea de moment să o stingă, de multe ori un licăr e de ajuns pentru a reaprinde vâlvătaia. Dumnezeu să te ocrotească, Adriana!
..ar trebui sa-ti spun și eu tie asta! Eu simt ca ma aprind uneori din patimile tale, din bucuria ta, efervescenta si cautarile tale și tare as vrea sa crezi ca tu și printr-o cautare exagerata reusesti sa construiesti, pentru ca gasesti ceea ce alti nici cu gandul n-ar gandi. Esti incredibila, și nu stiu cum, doamne, iartă-mă, nu vezi asta si in momentele delicate. Eu nu mai vreau sa fac pauze mari și cum perioada este tare incarcata, uite cum vorbesc eu de aniversarea prietenei mele si drumul catre ea, intr-o incarcatura fix ca sufletul ei ca un fuior divin. Te pup, Nico!
Parca m-am plimbat si eu prin acele locuri, asa m-am simtit citind aceste randuri
Bine ai venit cu gand bun, mami! Ma bucura semnul tau. Am fost pe graba, dar tare voiam sa spun lumii senzatia culeasa dintr-un drum obisnuit, intr-o zi oarecare. Numai bine iți doresc!
Fuiorul tau din cer mi-a luminat si mie seara!
Multumesc din suflet, Adriana!
Cu mult drag! 🙂
Port și acum in suflet si pe retina fuiorul adevarat al bunicii. Apoi fusul acela care se invartea ca un titirez. Port cu mine lucruri pe care le vad pe cer, in nori sau pe varfuri de munte și juri ca o mamaie dintr-o stea impleteste lina divina si-mi asculta mie dorintele. Multumesc mult, Suzana, pentru gandul tau catre mine!
Lumina aceea se pare că nu-i doar pe cer, ci și în sufletul tău.
Lasă aprinsă candela viselor, căci multe dintr ele se vor împlinite! 🙂
Asa voi face, Mugur! In plus, chiar am nevoie mai mult ca altadata. Am cateva planuri care sper sa aiba parte de lumina curata! Multumesc!
Aşa cum am mai zis, atunci când visurile devin realităţi ştim că „cineva acolo sus ne iubeşte”. La mulţi ani cu cât mai multe visuri împlinite! 🙂
TIE IȚI MULTUMESC INZECIT. M-ai făcut tare fericita. Poate sunt iubita mai mult decat merit, dar e posibil ca asta sa fie lectia mea!
Eşti iubită pentru că meriţi! … fără nici o lecţie… 🙂
Cuminţi şi educaţi căţeii tăi!
…uneori, sau doar unul nu il am cum trebuie, dar acela nu ramane in casa mai mult de doua ore, e imprevizibil.
„And the smoke rose slowly, slowly,
Through the tranquil air of morning,
First a single line of darkness,
Then a denser, bluer vapor,
Then a snow-white cloud unfolding,
Like the tree-tops of the forest,
Ever rising, rising, rising,
Till it touched the top of heaven,
Till it broke against the heaven,
And rolled outward all around it.” (Longfellow, „The Song of Hiawatha”)
..ce asocieri ai facut! Mult prea elevate pentru una ca mine. Multumesc..
La multi ani, Adriana, sper sa te citesc cu drag si peste 50 ani, dorinte implinite si multe bucurii sa-ti coloreze zilele. Iti doresc din toata inima sa ai parte de tot ceea ce e important pentru tine. Calda imbratisare!
Sper sa nu mă opresc din scris, acum ca am descoperit ceea ce imi aduce bucurie. Multumesc, Mihaela, pentru ceea ce îmi esti și esti!