Acum ceva vreme am făcut recomandări pentru bloguri care ar merita citite. Nu am făcut precizare că ar fi cele mai bune sau cele mai nu știu cum, dar cum cititorii mei sunt mai mult de pe fb, iar pe bloguri, spre rușinea mea nu intru atât de des pe cât aș dori -spre pierderea mea, se pare- cred ca merită să afle și ce surprize plăcute poți trăi citind cuvintele altora care au aceeasi pasiune ca mine: cuvântul.
Cândva, m-am trezit în niște exerciții de imaginație, spontane și haioase, care m-au umplut de bucurie. Îmi plac enorm momentele când las pe alte bloguri, sau in comentarii pe fb, semne ad-hoc, fără nicio strădanie, doar dintr-un impuls din acela generat de plăcerea de a scoate un gând propriu, nealterat de prea multă gândire, gen ”mai binele e dușmanul binelui”.
„ Aberații pe o temă dată”, de joi, e provocarea pe care am gasit-o pe blogul „cartea cu desene”, și uite ca nu s-a supărat dacă am lăsat semn și în altă zi., iar temele de azi sunt:
Varianta mea:
”Mașina de făcut pâine învârte în gol de vreo oră, m-am plictisit de ea. Îmi pun o cafea cu spumă de lapte și mă așez în fotoliu plușat așteptând să…:
-Ce cauți aici, mă rog?!, mă întrebă unul mic și lucios;
-Cum ce caut? Sunt în bucătăria mea, fac pâine, adică…nu eu, eu aștept!
Mă uit în jur: o cuvă metalică, argintie, cu pereții blindați bine de cristale Svarowsky-Doamne, cât le urăsc!- mă ținea captivă. Se rotea încet, încetișor, când la dreapta, când spre stânga, să nu amețim! În fața acestor pereți, alții, ca de plasă, lăsau să se întrevadă niște siluete sticloase care mă priveau dincolo de ochiurile acelea metalice. Doar unul ce părea șeful lor îmi punea întrebări inutile. Zici ca era din Ku KLUX KLAN, pentru că avea o mantie și un coif, tot argintii, ce nu lăsau să se vadă nimic din el.
-Dă-ne rețeta! Hai, dă-ne rețeta! Crezi că te-am ales degeaba dintre pământeni? Dă-ne rețeta și zi repede ce înseamnă cuvântul semințe?
-Dau eu să îngaim două vorbe, când șeful extratereștrilor mă anunță că timpul meu a expirat;
-Adică, sunt expirată sau cum?
-Tot ce ai trăit aici vei uita într-o secunda, iar daca nu o vei face te vei trezi in bucătărie cu pisica in brațe gândindu-te că ai nimerit pe Planeta Mașinii de Pâine, pe care ai uitat sa o programezi cum trebuie!
-Și rețeta, semințele?
-Ți le-am luat deja! Prin hipnoză.
-Și atunci de ce m-ați mai furat?
-Păi, doar aici te puteam hipnotiza, dar gata, vei uita tot!
M-am trezit, in brațe nu imi era pisica, că nu mai am din iulie una, dar Toto, cățelul tomberonez, mă lingea de zor. In casă mirosea a pâine, iar un plic cu seminte de susan ..era împrăștiat pe jos!
Ai naibii extraterestri!”
Ei, dar credeați că numai aici am lăsat eu semn personal? Nu! Cum spuneam, am mai găsit o provocare:
2. “Ai prins pestisorul auriu. Ce-ai de povestit?”
Varianta mea, bineînțeles. Nu n-am prins peștișorul auriu, dar am prins bucurie in suflet gândindu-mă la asta:
„Mereu am urat faza cu pestisorul auriu. Peștele nu-mi e prieten, ne tolerăm, ca să zic așa! Mi se trage de cand un prieten drag avea idei fixe cu vindecarea omului de depresie prin metode naturale, ducându-l în natura.
Doar că, el m-a dus la pescuit, iar eu am uitat să mai ies din cort. M-au trezit niste viermișori vii și mișcători care voiau să se instaleze toți în părul meu. N-am urlat, n-am țipat, dar m-am uitat toată ziua după peștișorul auriu care să mă teleporteze înapoi acasa. N-a fost chip. Am rămas acolo îmbuibându-mă cu porumb și cartofi copți, in semn de protest.
Dar, în fine, că nu despre povești pescărești o fi vorba aici, dar cum despre dorințe împlinite nici atât, despre povești cu ei nici vorbă, pot spune doar că am primit unul sub formă de pandativ. Dar cand am vazut eu câte belele i-a adus unul asemănător Drăgușencei -sa nu mă intrebați cine e, ca nu vă cred- pe cand era in amoruri nehotărâte între doi crai, doar răsucind cu degetele auriul, m-am gandit sa il fac cadou unuia din zodia Pestelui, să scap de el.
Am descoperit ca nu cunosc niciunul, doar pe fosta sotie a sotului meu și cum ea nu e prin zonă, l-am dat și eu cu drag primului admirator de peștoaice.
Ehehe, ce de amintiri, în două cuvinte simple!
Apropo, voi ce ați face dacă ați călători sau v-ar fura un extraterestru? Dar cu peștișorul auriu..ce poveste ați ticlui?
Sper să vă fi plăcut incursiunile mele și mai las aici un catren inspirat tot de un articol minunat:
Să nu mai fim pietre,
Să fim doar gând bun,
Lăsând lumii zestre
O inimă-n pumn,
Cu albastru in slove
Cu vorbele vraci
Dăruind două strofe
Glăsiuiești și-apoi…taci!
Sunt printre noi oameni-lumină, oameni cu puteri de dăruire diafană, vrăjită, cu inimi descătușate, cu privire spre frumos, oameni care pot inspira, oameni care vibreaza pozitiv, care te încarcă magic, care șoptesc prin cuvintele lor despre lumi interioare fantastice. Căutați-i. Curând voi vorbi despre o altă fată cu praf de stele în cuvinte. Nici nu știți ce fluturi albaștri îi trec ei prin stomac și ce limbi poate vorbi. Azi las semn scurt, dar voi lungiți vraja. Merită!
E multa lumina in seara asta! Mi-au placut nespus povestile tale si blogurile prezentate. Jocurile frumoase fac lumea mai buna!
O seara minunata si multumesc!
Da, chiar eu sărisem peste duzina și provocarea cu nr 69, am recuperat, deși inainte scrisesem cu cuvintele jocului cu nr 70. As mai avea sa scriu despre „marea de alb”, dar cine știe? Pe mine mă inspira f tare jocurile noastre, deși, recunosc, nu citesc chiar fiecare abordare. Multumesc, Suzana!
Adriana, tare ma bucur ca am reusit sa-ti produc bucurie, sau entuziasm, sau cum i-ai spune tu…
Da-mi voie sa-ti multumesc pentru tot!
Te imbratisez cu mare drag!
O seara frumoasa!
Da, se simte entuziasmul și bucuria și tot ce am descoperit eu cu drag pe blogul tau, grabindu-mă sa impărtășesc și celorlalți cele găsite de mine. Eu ador jocurile ad-hoc, care nu-ți dau timp de gândit, prea mult. Stiu ca ar putea fi abordat subiectul si altfel sau cu mai multă căutare interioara, dar mai vedem pe parcurs daca la fel voi avea reactia sau voi astepta ideea satisfacatoare. M-am abonat pe mail la postarile tale, dat fiind faptul că eu sunt musafir chiar pe al meu, am timpul dusman serios, insa sper sa-mi fac mult mai mult de acum incolo. Eu iți multumesc și iți doresc sănătate și inspirație divina!
Doamne-ajuta Adriana!
Îți mulțumesc mult! Mă bucur că am descoperit ușa ta, că am intrat și că vorbind am realizat că de fapt vorbim aceeași limbă. Te îmbrățișez cu drag suflet frumos. 🙂
Si eu pe tine! Esti o bucurie și o oază de frumos și am observat ca multi gandesc astfel, dar cum cei care mă citesc vin de pe fb…mi-am zis sa le trimit și lor un semn catre tine.
Se pare că pe aici se vorbesc limbi străine, iar eu nu le-am descoperit pe toate.
Am auzit că peștișorul împlinește și vise!? Am visat că Adriana scrie mai mult. Crezi că mi-ar împlini visul?
Duminică de vis îți doresc! 🙂
Recunoaste ca din octombrie sunt chiar activa, cel putin pe blogul meu. Am scris mult mai mult decat pun eu aici, dar cum am facut greseala sa se creada ca totul trece prin mine ca o actiune prezenta, unele idei nu le mai asez aici pentru a nu crea confuzii ca traiesc vreo dramă și nu doar vreau sa dezbat un gand, desi o fac repetabil. De vis a fost duminica mea. Sanda, sora mea mi-a aratat inca o data ca stie și iși merita tot binele primit in viata asta. E formidabilă sora asta a mea! Si promit ca scriu.
Întâi să-l prind pe acel peștișor, apoi văd eu ce fac cu el. Depinde de cât e de mare pentru cratița mea. Că în promisiuni nu mai cred, mai ales dacă vin din partea unor ființe ”alunecoase”. 😉
Tu, printre noi, pari mereu cel care inca da sanse oamenilor, situațiilor, intamplarilor. Chiar ieri remarcam un comentariu in care ziceai ca speri sa fie doar o situatie pasagera si nu ceva impământenit. Nici nu știi cat admir echilibrul asta. Cred ca daca ai prinde pestisorul de au ..sigur l-ai oferi cuiva sa se foloseasca de dorintele lui. Seara faina sa ai, Petru!