Carmine, locul unde Cenușăreasa a schimbat finalul poveștii alegând pantoful potivit:
„-Lume, lume, stăm a vă anunța pe toți, că în ținutul Carmine regele și regina vor da un bal în cinstea prințului Stiletto și așteptăm pe toată lumea la palat!
Ținutul Carmine nu era un loc obișnuit, era locul cel mai frumos de pe pământ, unde îndeletnicirea de bază a tuturor era confecționarea de pantofi. Cei care nu făceau pantofi ajutau la obținerea materiilor prime, cum e pielea naturală și de calitate, de exemplu, alții confecționau cutiile în care stăteau pantofii, în siguranță; mai erau și cei responsabili cu vopseluri, căptușeli, accesorii, câțiva îi inventariau și îi prezentau lumii, iar unii doar îi cumpărau. Era decretată o lege că niciun om, indiferent de rang social, nu avea voie să poarte altceva, chiar dacă vorbeam de botine, ghete, sandale, cizme sau pantofi de toate genurile si culorile. Ba, puteai să dai comandă, în funcție de ce fantezie aveai, de primeai condur unicat. La palat se țineau, însă, evidența și planurile pentru fiecare model.
Toate femeile erau fericite și bine dispuse. Chiar și în casa Cenușăresei, cea cu porumbițe prietene, și soră cu turturelele, erau grămezi de pantofi damă în dulapurile celor două surori vitrege. Ținute sub cheie, evident; deși biata Cenușăreasa oricum nu-i putea purta, căci nicio pereche nu i s-ar fi potrivit. Și, la ce visa ea, ar fi surghiunit-o maștera, pe veci, lângă cenușă, dacă i-ar fi bănuit gândul. Tocuri fine, tălpi roșii, piele neagră lăcuită, vârf ascuțit erau caracteristicile pantofilor pe care-i dorea și în care se visa o mica regină- Red Queen! Doar că nu-i văzuse nicăieri, îi concepuse ea în minte.
Mai avea preferați și alții la care nici nu îndrăznea să se gândească căci îi era interzisă orice purtare a vreunui pantof cu toc. Paradoxal, erau din colecția „Îndrăznește”.
Multe colecții se scoseseră, modele diverse, cu toc sau fără, ghete sau platforme, sandale sau cizme, dar NUMAI o pereche de pantofi era sub cheie și despre aceea nimeni nu știa ceva.
Toata lumea cunoștea, însă, faptul că Cenușăreasa era persecutată de surorile vitrege care îi aruncaseră, sfidător, niște balerini. Aceasta îi adora, însă, căci erau dintr-o piele moale si de calitate cum erau toate produsele Carmine. Ordinul era ordin, așa că, deși nu îi era permis să poarte tocuri, măcar avea niște încălțări precum mănușile de catifea, moi și comode, singurul răsfăț al vieții ei.
Tot la linte și curățat de cenușă o lăsaseră și când s-au gătit pentru petrecere, și și-au luat, fiecare, cel mai luxos model de pantofi și, cu dispreț, i-au interzis să apară la bal.
Dar povestea nu ar fi poveste dacă prințul Stiletto nu ar fi urmărit prin sărbătoarea de la palat să-și găsească jumătatea, însă pretențiile lui de designer principal al brandului, erau împletite în mai multe cerințe: să aibă pantofi impecabili, să-i placă munca de echipă și să fie frumoasă, dacă se putea. Oricum, până la urmă, evenimentul era perfect pentru a afla ce preferă să încalțe supușii și frumoasele regatului, dar și mamele sau doicile lor. Verificau și trăinicia produselor, căci dansul era cel mai potrivit mod de a arăta asta. Așa că nu ar fi fost o pierdere dacă nu găsea ce voia.
Balul începuse de multișor, dar cum era doar prima seară, numără vreo câteva purtătoare de model Jackie Kennedy, vreo două cu gleznele ascunse în ghete biker, vreo câteva îndrăznețe în sandale decupate și zumzăia plăcut la vederea unor cizme red.
Regina mamă optase pentru unii galbeni, din colecția care purta numele fiului său, prințul Stiletto. Era mulțumit, dar nu-i bătea inima prea tare. Recunoștea că îi era gândul la modelul pe care tocmai îl crease, dar de care nu știa nimeni și care se aflau în seiful lui. Îi numise pantofi Stiletto Red Queen.
Surorile țopăiau fericite că prințul le-a remarcat și își ridicau, chiar prea indecent, rochițele, să li se vadă pantofiorii din colecția ce-i purta numele. Una alesese nude, alta unii multicolori. Maștera parcă se îmbunase doar privind spre roșul pantofilor, care îi aduceau aminte de tinerețe.
Doar că, ușa se deschise și, într-o rochie de bal, magică, apăru o fată deosebită. Părea a fi Cenușăreasa, dacă nu ar fi crezut-o toți, în zdrențe, acasă. Nu știau, surorile, că zâna cea bună a îmbrăcat-o în cele mai bune lucruri și cu vrăji nemăsurate o adusese la bal, dar cu aceeași conditie: „Bate de miezul nopții, hopa acasă că devii zdrențuita din mijlocul balului..!” Rochia îi acoperea pantofii și prințul era neliniștit, orbit de frumusețea ei, că nu putea vedea și cu ce era încălțată. Evident ca o luă la dans și bineînțeles că ea, la miezul nopții, dispărea. A doua zi la fel. Nu știa dacă îl enerva mai tare fuga asta sau faptul că nu-i vedea picioarele și pantofii. Puse, așadar, smoală, și când aceasta fugi din nou, rămase acolo un pantof….cu tălpi roșii.
Cum ar fi fost asta posibil nu știa?! Se duse repede la seif și văzu, în siguranță, perechea pe care el o crease.
„-Vreau să găsesc fata, altfel sunt în pericol toate tradițiile noastre; ori avem concurență sau vreun trădător, ori mi-am găsit jumătatea care să gândească, exact, ca mine!”
Și a purces în cautarea ei. A trecut și pe la casa negustorului, dar surorile nu știau despre ce vorbește prințul care le ceruse să îi aducă toate modelele de pantofi pe care le aveau.
-Astea sunt toate?
-Da, astea sunt!
-Niciun alt model nu mai aveți? Nu, dar ne-am mai dori, însă nu a ajuns tata să trimită comanda, deși am auzit că, astfel, în trei zile îi avem, și mai stim că la noi se fac toate mărimile,de la 34 la 40 și cu prețuri accesibile, deci îi vom lua pe toți, mai ales pe cei de la ofertă.
-Mai aveți pe cineva în casă?, întrebă prințul, care cunoștea toate amănuntele astea prea bine, dar care nu amintea, deloc, de pantoful pe care-l ținea la piept.
Surorile nu recunoscură că mai exista și Cenușăreasa, dar turturele îl tot înțepau și-l îndrumară spre locul unde era ascunsă biata fata.
-Arată-mi și tu ce porți în picioare!
-Sigur nu mai ai alții?, o iscodi el privind, neîncrezător, spre balerini, căci tare îi era familiar chipul din fața lui.
Atunci, îsi spuse Cenușăreasa că nu mai are nimic de pierdut: ori rămâne cu cenușa pe pantofi, ori se ridică din ea și, poate, prințul o va accepta măcar ca designer dacă nu și ca soție, doar aveau viziuni la fel, căci ce coincidență era să-i fi cerut zânei bune o astfel de pereche…
Scoase pantoful de sub fustele ei răpciugoase și, sub privirile pofticioase ale surorilor care nu-și închipuiau că exista și așa ceva, se îndreptă spre prinț: „Fie ce o fi, ori mă alungă din împarăție, ori îmi dă o șansă!”
-Zi drept, cum ai furat patentul?
-Nu l-am furat, Măria Ta, l-am visat într-o seară și i-am dat zânei bune modelul, să-l facă!
Fericit, prințul îi spune ca ea e cea care îi va fi parteneră de creație, dar nu suflă o vorbă despre vreo eventuală căsătorie. Ce nu știa prințul, e că fata noastră nu voia să se mărite cu orice preț; voia un job bun, voia să poarte cei mai chic pantofi care se găseau în și la Carmine.
Trecuse o vreme de când era musafir în palat și de când cu ajutorul unui pantof Carmine își câștigase independența. Fiecare zi era o bucurie, încălțată elegant, cu mintea plină de idei, se apucă de creat cea mai frumoasă lume, lumea pantofilor, mai frumoasă chiar și decât basmele care ne spun că „gândul bun și curat lasă inima să se vadă pe chip”. I se vedea pe față mulțumirea că putea face ce vrea și purta ce visase. Era parte din visul Stiletto Red Queen.
Era parte din lumea Carmine, cea care aducea zâmbet pe fața femeilor printr-un model de pantofi, și perfecționă și sistemul de comandă în care obțineai pantofii mai repede, doar printr-un cont, o bifare a unui produs, „cu wishlist şi compară”, dar și un formular cu ajutorul căruia îi trimitea direct acasă. Magazin pantofi Carmine Shoes, căci așa se numea acum, le făcuseră fericite până și pe surorile vitrege, care știau că astfel vor fi răsfățate mereu, și nu mai era necesar nici să-și taie vreun călcâi, nici vârful degetelor, căci în pagina produsului găseau, acum, şi un ghid de măsurare a tălpii, pentru a se asigura, toți, că pantofii le vor veni perfect. Se convingeau, astfel, că bucuriile pot apărea și prin lucruri simple. Iar dacă ești mulțumit cu tine, îți poți întâlni și prințul potrivit, poate cu un nume compatibil cu al tău.
Cenușăreasa, avea în plan să aplice, unor pantofi albi, spre călcâi, un model cu turturele. Prințul, fără să-i spună, făcuse la fel. Era evident: degeaba ar schimba ei destine, dacă destinul tot împreună i-ar aduce. De data asta a facut-o un pantof Carmine, dar mâine poate îl poți împlini pe al tău doar crezând în tine și în lucrurile care îți vin în întâmpinare.
Nu știu de ce, însă, amândoi voiau să includă pantoful cu turturele în colecția celor pentru nuntă. Hmm, curios…”
Ps. Un lucru mai vreau a spune. Am fost și Cenușăreasă, aleasă de cel mai bun prinț din lume chiar pe o stradă, într-un loc numit Temelia, dar și „soră/prietenă/fiică vitregă, femeie singură”, și orice personaj vreți voi să amintesc, dar mereu în rolurile mele am ales cu sufletul chiar și răul. Alegeți cu sufletul, răsfoind site-ul Carmine, și seduceți-vă prințul, iar dacă nu, măcar sunteți bine încălțată! Chic, românesc, natural!
-Iubito, trezește-te! Nu știu cât porți la picior: 39 sau 40?, mă iscodi, ușor, prințul meu.-Și chiar e adevărat că pantofii ăștia sunt fabricați în România de 13 ani și doar din piele naturală? Dacă da, au tot respectul meu!
–
– Chiar da! Dar taci, șșșșt, mi-am reamintit basmul, mai stau, însă, puțin în el. Sunt atâția pantofi acolo…-Știu, dar uite cu ce te aștept:sursa: youtube
Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 5.
Draga mea, tu scrii o carte frumoasă cu orice prilej. Ești o încântare. 🙂
..iar tu omul care imi e drag celulă cu celulă, copil nebun și frumos, liber și indrăgostit! Ai un fel deschis de a fi care imi imbunează fiecare trecere. Mulțumesc, Em.
Copilăroasă da, copil nu prea . 😀
🙂
Cenușăreaso, bună sursă de a-ți procura încălțări ai mai găsit. Mersi de pont! Povestea ta are un final fericit, așa cum ar trebui să fie și în realitate toate poveștile, dar păcat că nu sfârșesc toate cu… „au trăit fericți până la adânci bătrâneți”. Adorm fericită că știu de unde îmi voi procura următoarea pereche de pantofi chic, iar când îi voi purta… să vezi cum răsare prințul de unde nu te aștepți. 🙂
Tu mi-ai dăruit cândva gând de încredere. L-as putea numi pantoful „îndrăznește”, soțul meu chiar mi-a fost prinț căutător, iar poveștile mi se așează pe degete tocmai că-mi plac provocările inedite. Sper să atragă și curioșii, și fetele dornice de lucruri chic, dar și de prinți cuminți, cu nume potrivite. Am cam bătut campii in comentariu, dar sunt rupta de oboseala.
Sora mea sa stii ca m.ai facut curioasa si voi accesa siteul Carmine…Cenusareasa am fost toata viata dar intr-un tarziu mi-am gasit si printul…..asa ca mai am nevoie de pantofi cu talpa rosie!
..tu ți-ai pierdut pantoful in discoteca, ti-ai luat prințul și sunteți de profesie…nași.
Cred că au și pantofi de nașă pe aici, și incă deosebiți.
Cenușa succesului, adică din cauză că succesul îi tare arzător, nu? 🙂
..sau poate o fi cenușa aia de aseară, din mine, când am vrut a renunța. E ca un carusel totul, iar eu amețesc prea repede. Deh, om slab..
Chiar mă gândeam că trebuie să-mi cumpăr nişte pantofi de primăvară. Şi hop-ţop, dau de articolul tău! Chiar azi merg la o lansare de carte şi dincolo de întrebarea aia „cu ce mă îmbrac?”, e una şi mai enervantă legată tocmai de încălţarea adecvată ţinutei… Ştii vorba aia, să te simţi bine în pantofii tăi… La figurat, mă simt bine, la propriu însă, e jale mare. Nimic nu mai merge, nimic nu-mi mai place. Nu duc lipsă de prinţi, doar cu pantofii am o problemă. Cu hainele rezolvarea e întotdeauna mai uşoară, dar cu încălţămintea mereu mă zbat în ultimul moment. Foarte chic pantofii cu talpă roşie! Am început să mă gândesc cu le-ar sta bine, şi cum s-ar asorta cu diverse ţinute din garderoba proprie… Minunat, evident! Aşa că, o să-i caut! Şi mi-a mai adus ceva fain articolul tău. O melodie superbă cu care o să dau bună dimineaţa prietenilor de pe Facebook! Şi-o să le zic şi de pantofii tăi roşii, care poartă cenuşa succesului… O zi faină să ai!
A meritat să rescriu povestea pentru pantofii cu tălpile roșii, dar și pentru melodia asta. N-a meritat pentru o mică amărăciiune constatată aseară și care nu m-a lăsat nici să dorm. Esti mult prea generoasă cu mine, dar cei de la Carmine merita asta..
O noua zi o noua ispita ,,Carmine..si la cat de frumos ai descris-o…cu siguranta multe doamne vor dori… “Cenușa succesului… de pe pantofii cu tălpile roșii”
Arderile noastre zilnice in tot felul de nimicuri și griji chiar se pot depune imaginar pe astfel de pantofi. Sunt atatea modele ca putem spune printului nostru ca sunt si oferte și atunci putem reface stocuri. Barbatul meu e cel mai fericit ca sunt…românesti, prinț fixist! Mulțumesc din nou pentru vizita!
M-a uns pe suflet povestea ta reinterpretată…Era și timpul unei Cenușărese moderne. Un scenariu de film perfect. Mă bucur că ai descoperit piesa aceasta superbă, o ascult de ceva timp și chiar mă mir că nu ți-am recomandat-o.
…nu, la prietena noastra comuna, nu mai intru de ceva vreme caci mă agresa cumva fara sa vrea, ci doar din vina interpretarii mele subiective, cu alte cuvinte refuz sa citesc ce nu-mi place, caci acolo am descoperit piesa, aseara. Singurul lucru care m-a binedispus după o zi…proasta. Cat despre reinterpretare, trebuia pastrat conceptul, cu final diferit. Prefer un om cu picioarele pe pamant, cum eu nu am fost mereu..
Si pantofii, cei cu talpile roșii sunt pe inima mea.., dincolo de reclama
Adevărul este că smoala dă bine peste talpa roşie! 🙂
Frumoasă reinterpretare a poveştii! Multă baftă!
..stii povestea aia pe care o spuneam eu despre Mihai și șoarecele viu prins cu clei? Ei bine, a pus soțul meu cât sa nu sufere bietul șoarece și nici sa-l „deterioreze”. Povestea spune ca era smoală cat sa nu deterioreze nimic din pantoful puternic, frumos, dar fin, fix ca in demonstratia mea …cu șoarecele. Dar, na, exact ca in concluzia mea, fiecaruia îi ramane gandul potrivit …
Succes și tie!
Eu întotdeauna ţin cu Jerry!
Îmi aduc aminte de povestea cu cleiul! 🙂
O metoda originala de poveste 🙂 Caci orice femeie se simte regina intr-o pereche de pantofi stilati si comozi!!!
Da, Anto, pe langa astia alesi de mine in poze, pe site sunt multi, sunt unii curcubeu …o minune, iar altii nude..super eleganti. Multumesc din nou pentru impresiile tale.
Interesante lucruri , prezentate frumos si convingator!
Uneori la astfel de texte te straduiesti mai mult decat pentru cele care curg din tine. Stiu ca se vede asta, și stiu ca mi-as dori sa nu se vada, sa vina la fel. De aici nevoia mea de a incerca și altceva. Cine spune ca e simplu, se inseala. De asta mulțumesc penntru sustinere, caci stiu ca omul simte zbaterea mea. Int-o zi, va curge firesc, dar acum mă bucur ca pot fi convingătoare, măcar. Noroc ca au ei produse care conving pe loc. Si made in Romania. Multumesc mult pentru semn.
Se vede că ești o scriitoare cu talent, care își pune amprenta distinctivă pe fiecare articol! Nu pot decât să mă înclin și să sper că vei lua nota maximă, iar eu să iau măcar un toc de pantof. 😉
Tine de gusturi, cred, Petru. Noi doi avem o predispoziție pentru lucrurile…ample. In cazul meu nu e mereu un lucru bun, dar mi-am propus sa raman eu, fara influente din jur, indiferent ce inseamna asta. Citisem interviul cu Ioana-spune, și zicea că dacă nu-ți doresti să castigi, nu vei avea niciodata stofa de superblogger. Deja mă inscrisesem. Nu, nu am stofa de superblogger, dar imi plac provocarile noi și le voi aprecia mereu stradaniile si meritele celor care stiu cum sa faca un subiect…altfel. Succes, Petru!
Iar m-ai purtat în ţinuturi de basm, într-o lume din care mi-am luat porţia de bine şi frumos. Mulţumesc!
…a fost putin mai greu pentru mine, m-am incapatanat in ideea asta. Initial am vrut sa mai revin o data in punctul de unde „m-a cules” sotul, caci eu chiar am avut povestea inceputului nostru, poveste de Cennusareasa. Apoi m-am razgândit, din respect pentru poveste. Mie mi-a plăcut Cenușăreasa, am vazut și musicallurile, și filmele animate sau nu, tot. Ma bucur de semn, mai mult decat cele pe care mi le lasi cand nu sunt in sb. Sunt …, n-am cuvinte, multumesc, potecuță..
M-a impresionat povestea ta !!!!
..și tu pe mine, pentru că ai făcut efortul sa te loghezi și să lasi semn, uneori și prietenii buni uita sa faca asta, de aceea multumesc mult pentru aprecieri. Zi buna.
ador prezentarea ta si pantofii stiletto 🙂
Chiar sunt frumoși pantofii, și mai sunt și din piele, și românesti!
ce fain ! nu m-aş fi gândit niciodată la o poveste atât de frumoasa despre pantofi. Felicitari !
..exact ce spuneam mai sus; chestie de rabdare, e nevoie de ceva sa treci prin text, dar tu esti veselia mea de om, tu știi mereu ce sa zici, cum sa o spui. Multumesc, Cristina..
Am cam pierdut firul povestii, dar m-am super-informat asupra calitatii pantofilor Carmine mai bine decât de pe site. 🙂
Niste Cenusarese la voi, de mi-e teama ca pe zbanghia mea o trimit sponsorii în povestea „Frumoasa din padurea adormita”! :)))
Succes, Adriana!
Prea buna editia asta. Eu m-am complicat putin, dar a curs din taste si i-am zis „no, rămâi asa dacă asta vrei”. Ce mai conta, e o poveste in plus. Am obsesia cu „neschimbatul povestilor”. Nu le vreau schimbate, imi plac asa..
Succes, Dani! Dar tu ai, oricum! Esti inedită mereu!
Spun veteranii ca editiile de primavara sunt de încalzire! :)))) Asa ca… ne vedem la toamna!
Nu știu dacă mai încerc vreodată acest lucru, dar vom vedea. 16 probe ..nu-s putine. DA, fată de 25 e cu mult mai putin, dar anul asta e o editie de primăvară mai…lunguta, se pare.
Da! Doua,trei articole în plus. Ne descurcam noi, nu-i asa? 🙂
Eu incerc, dar pierd enuziasm pe drum. La voi vad ca e, și asta imi da de gandit.
Trebuie sa-ti dea imbold! Sper sa-ti dea! 🙂
da, nu te mai pot contrazice, e un pas spre ..bucurie interioara. Asta-mi lipsea. Mulțumesc,Dani
Povestea super, produsul super, dar un linck de unde sa comandam nu ne dai 🙂 ?
Sunt trei linkuri in text, dar asta e abilitate și mie imi plac oamenii care stiu ce vor. Am retinut, te voi recomanda celor care au nevoie de tine. Pe mine mă ia cu friguri.
http://www.carmineshoes.ro/
La prima ora, dupa buna dimineata soare, am intrat pe net . Noroc cu telefoanele destepte. Si am intrat direct in basm;). Un basm actual si acum. Scris modern cu culoare si stil. Stilul povestitoarei. Omul potrivit apare cand e timpul si e cel care te aude chiar si cand iti soptesti trairile. Cat despre pantofi sunt superbi. Sunt lucrati cu drag si profesionalism. Felicitari, Adriana
Era o reclamă cu „tu schimbi povestea”. Si Mihai al meu intreba mereu: „Dar de ce? Mie imi plac asa cum sunt”. Si l-am ascultat, asa cum era si proba, de fapt, firul acelasi, final cum dorim. Eu am vrut final de om pe picioarele lui și incaltat perfect.
Mulțumesc, gutuie. Tie si telefonului destept.
Anumite povesti nu trebuie schimbate. Intelept omul tau.:) Si bine ca l-ai ascultat.
🙂
Eu cred ca daca ai fi scris povestea si din momentul inceputului nostru, cand purtai sandale roz mov, si te am cautat 3 luni, dupa, de zici ca disparusei cu tot cu telefon, cu piedicile puse de „vitregii” nosri și itii iesea tare frumos, dar ma bucur ca nu ai schimbat povestea ci finalul in care tot pe tine te vad „creatoare de frumos” incaltata mereu cu cei mai frumosi pantofi pentru cele mai frumoase picioare, Si nu, nu citez din cantec, desi ti l-am daruit cu drag. Stiu ca te-ai suparat tare la acest articol, poate si din vina mea, sper sa nu iti port decat noroc.
Sunt ok acum, e tot ce conteaza.
Gasit un nou magazin dar si o piesa pe care am adaugat-o imediat in lista de pe youtube, multam fain! 🙂
…cred ca multi au fost de acord cu tine, e unul dintre cele mai accesate articole. Uimitor. Cat despre piesă, o ador. Mulțumesc pentru semn..