…ploaia asta îmi macină forfotele înmugurite cu atâta întârziere. Se scad picurii care-și fac treaba lor de picuri. „Care ești măi, în plus? Du-te în văzduh! Caută-ți un nor și privește de acolo spectacolul! Nu cumva sa te rostogolești fără să fie neapărată nevoie de tine!”
Nici că le păsa! Îmi zdrobeau cuvintele și așteptările într-un ritm sacadat. Streșinile scoteau bulbuci de aglomerare. Burlanele vorbeau de nesupunere. Apele se adunau și se risipeau pe trotuare gri. Dacă s-ar aduna într-un loc aș ști că mi-aș găsi și eu, cândva, acumulate, mirările și ropotul trecerilor mele primăvăratice. Așa, le spală ploaia. Muzica plânsului din văzduh e aceeași, dar pare nouă. O păcăleală. Frunzele lucesc puternic ca niște talismane verzi, prețioase, fălindu-se în oglindiri cuminți.
Trop, trop, trop. Se războiesc pe acoperișul meu. O fanfaronadă inutilă! Ce, măi, vă credeți primii? Am mai văzut noi picuri și înaintea voastra! Dar ei fac hore, joaca sarbe, se razboiesc in lupte ploioase, izbandind sa spele urmele unui anotimp uscat și sec.
Ploaia asta imi macină forfote de păsări ce-și fac cuib. Singurele care se comporta de parca ploaia le-ar fi martor în munca lor de constructor neobosit. Apropo, dragilor! Ați tocmit și voi un arhitect sau vreun proiectant nou care sa va spuna ce materiale sa folosiți? Ups, parcă nu mai scriam articole publicitare. M-am defectat. Ah, voi aveti deja un arhitect primordial? Da? Pe cine? Pe EL? Mda, știam dar v-am tachinat puțin, dacă tot sunteți în curtea mea!
Ploaia asta îmi macină înțelesurile. Simplitatea se așază. Iertați-mă, ies pe stradă. De la geam spectacolul pare repetativ. Nu, nu-mi iau umbrela, nici pelerina de ploaie. Vreau sa fiu putin pasare, sa-mi fac cuib de speranțe. Vă zic curând dacă vor luci la fel ca frunzele de smarald. Dacă nu, inseamnă că n-am inteles nimic și …ploaia mi-a măcinat doar cuvintele.
Se plimbă iar câțiva stropi pe acoperișul meu, cică aduc o nouă primăvară. Dar asta veche ce are? Voi ce credeti? Mă păcălesc, nu-i asa? Repetativ. Mai bine îi dau drumul pe stradă. Cum cui? Apei de ploaie. Fac câteva bărcuțe colorate și le trimit, împreună, la vale. să se știe că sărbătoresc neprevăzutul și aroma de verde curat. Ei, totuși, una am păstrat-o, poate, curand, o fac trofeu, să nu uit că e primăvara mea …cu fiecare surpriză. La butoniera sufletului îmi păstrez, însă, frunze de smarald, să știu că apa spală și natura vindecă orice…..fantezie.
Minunat ai scris! E adevărat că ploaia spală multe, inclusiv tot ce se lăsase măcinat. 🙂
…a plouat in nestire. Cand esti prins in treburi statice, te entuziasmeaza și pasarea-cuib și frunzele-smarald și tropotita de pe acoperiș, dar și bărcuțele de hartie . Doamne, cate mai faceam! Ce simplu părea totul.
ploaia, ca și lacrimile spală. dar tu îmi pari supărată. sper că numai îmi pari și că numai ploaia rece de astăzi, din orașul nostru, e de vină.
altminteri, scrierea în registrul ăsta te prinde (sau mi-a plăcut mie mult, cine știe).
..exact ca tine, am prins niște vesti proaste in ochi, dar eu, personal, nu aveam supărări, ci gând de bărcuțe de hârtie și…altul simplu: „ai avut dreptate”. Acum trecem …la ce ne place cu adevărat sa facem, și-ți multumesc ca ai sesizat ceva …
Dar e de bine, numai in ceea ce ne priveste. Spre altii e gand cu rugaciune. Te imbratisez cu mare drag..
ai grijă de tine. eu ștersesem postarea cernită de joi așa că nu am apucat să mulțumesc, o fac acum pentru gândul tău. hai, lasă ploaia să curgă și scrie.
ai grijă de tine, de voi. acuși vin floriile cu flori în ochi. 🙂 și-n port.
..da, mi-am imaginat ca ai trecut pe alte tăceri, exact asa fac și eu, oricum nu pot face prea multe. Dar măcar gând de bărcuțe colorate sa am și de Florii speciale, care se anunță…într-un mare fel. Nu știu cum reușete omul meu să facă asta, dar viața capătă alt sens cu gândurile lui bune. Și să știi mereu ..că imi țin pesimismul în frâu, iar dacăă simți tristeți..vreodată..nu sunt ale mele, ci culese, caci ar fi păcat sa nu mă bucur de ce primesc de la viata.
O plimbare prin ploaie limpezeste sufletul si curata gandurile.
..mie mi-au cam inghetat gandurile. Nici să mă plimb in ploaie nu-s prea bună! Deh, prea m-am pitit multă vreme. O sti și ea ceva..
Ploaile de-asta și sunt lăsate, să spele. Cele rele să se ducă!
A, și uitam să zic: bine-ai revenit! În tine! 🙂
..că bine zici! Parcă am visat și cand m-am trezit..parcă fusese, parcă nu. Vrei o bărcuță, păpușăreaso? Sau mai bine o plimb pe Madame Fistic..că tot e rudă cu tine..
..să! Brașovul ăsta multe fumuri o fi avut de au venit picurii ăștia și parcă nu vor a pleca ușor..
Păi, să arunce Brașovul ăsta în foc ce știe el că arde mai frumos. 😉 Măcar, dacă iese fum, să fie urmare a unui foc de stat în jurul lui.
…da! Facem foc de tabără cu fum de povești și șezătoare la o cană cu vin. Apropo, de cate ori am facut foc de tabără,in viata asta a mea, ca-s mai mare ca tine, m-a plouat de m-a rupt.
Zilele ploioase, ca și cele senine, se completează recioroc și ne împrospătează în felul lor. Plus că ne inspiră, iar și iar.
..mie imi pplace ploaia. Sunt o ciudata. Cand vin caldurile mari ma ascund. Ploii i-as scrie in felurite chipuri, exact cum spui. E muza mea..
Sa lasam ploaia de cuvinte sa se asterne asa cum stii tu mai bine… si astept si tind si eu la o barcuta
..tu știi că ai o barcuta cu numele tau pe ea. La următoarea ploaie îi voi da drumul impreuna cu cea pe care o pastrez ..pentru vremuri cand am nevoie de raspuns. Acum..l-am primit pe cel cerut..
Frumos… tare frumos ai lasat sa curgă siroaie cuvintele ! Îmi place ploaia…. as vrea si eu o barcuta !!!!
Ai una, la mine, mereu, de 30 de ani. Dar cel mai tare mă bucur ca poti face tu unele pentru frumoșii tai, barcute cu iubire calda..