Mi-am înnodat uitarea cu șapte noduri roșii,
Mi-am pus zăbrele de argint pe visuri arămii,
Am tras zavorul, am răsucit iar cheia,
Și-am zăpăcit cu totul epopeea,
Din care am furat, cândva,
Prologul.
Am cules stele. Le-am dat drumu-n pace,
Am răsuflat, oftând, din carapace,
Sperând că-mi poartă gândurile-n Cer.
Am dat iar roată și-am legat mister,
Dar tu plecasei cu ale mele noduri
Să vinzi Prologul.
Te-am prins în ecuația din carte,
Erai un personaj și nu stăteai deoparte,
Nu voiai Carul Mare si nici eternitatea,
Dar îți plăcea mai mult celebritatea,
Și iar m-ai pus să schimb, cumva, pe grabă,
Din nou, Prologul.
Ei, te întreb, acum, în ceas de seară,
Când personajul episodic stă să moară,
Nu vrei să legăm ițe și idei mai bune
Și-o carte nouă să semnăm c-un nume
Mai potrivit trăirii? Hai sa facem pact,
Să trecem de Prolog, la primul act.
Mie mi-a plăcut prologul și aștept să treci la primul act. Promit să stau cuminte și să repir în ritmul versurilor.
…deja e scris, „bărcuțele de hârtie” duc vestea, Vineri pun ganduri carusel și vreau sa nu mai treacă timp între actele mele creative, sa nu uit ca ritmul, care m-a epuizat din 1 martie, poate fi păstrat și cu alte semne, mai suave, mai pline, mai aproape de inimi.