Bucuriile mele au umbre de trecut.
Îmi dozez cuvintele,
Le mut din dreapta în stânga,
Le scad, le adun, le cos pe margine.
Nu găsesc decât o nepotrivire:
Momentul în care am descoperit
Că nu pot fi decât un om pe drumul meu;
Că la intersecția cuvintelor pompoase
Am dat de gropi adânci
Și nu le-am mai putut trece.
Am lasat, însă, aparențele la schimb.
Și recunostinta pe piedestal.
Știam ca mereu voi fi legată de începuturi
Și de declarații auzite de toți,
Dar nimic nu mai era la fel.
Trei anotimpuri au fost suficiente.
A înflorit, a roșit și a pălit. Totul.
Nimeni nu era de vină.
Drumul tău era sclipitor,
Al meu cum mi-l doream;
Semnul intersecției,
Ce părea că unește, inițial,
Arăta diferențele.
În bordurile drumului meu
Păstrez amănunte,
Nu le mai pot căra cu mine, mereu,
Deși știu că mi-au fost lumină.
Nu schimb nimic,
Nici pe mine, nici pe tine.
Nici, măcar, strada pe care merg.
Adun doar kilometri
Și oboseala cuvântului pitit
În zâmbete de complezență.
Sunt recunoscatoare și atât.
Poți aprecia un om fără să-l porti în suflet.
Simt că e timpul să se vadă asta.
Și chiar nepotrivirea poate să se observe,
Căci nu e nimic rău în a fi diferit,
A nu mai iubi aceiași oameni, aceleași lucruri,
A trece dincolo de constrângeri,
A trece dincolo de aparențe istovitoare,
E realitate firească.
Am obosit
Și tu știi asta.
Opt anotimpuri de ceață.
Prea mult gri!
De azi, cuvintele vor căuta
Eliberarea de tine.
Și, brusc, îmi dispar
Umbrele.
Uneori, o victorie amară
Eliberează începuturi.
A fost rândul meu, azi..
ps…..nepotrivirilor mele, bun rămas!
