Ploaia mă îndeamnă la aranjat de idei. Iau vreo două, cât mă țin degetele și dărnicia, și le arunc într-un vârtej mare, mare de tot. Nu mă mir că se rătăcesc printre alte cuvinte, doar sunt ale mele și acelea; caut, însă, o sită, un ciur, o strecurătoare, ceva cu folos și de folos. Cine știe, poate așa reușesc să mai scot ceva la suprafață.
În tot timpul ăsta, apa curge șiroaie pe geamurile mele largi. Brașovul are aer de poveste și pare într-o fierbere mare. Aburi ies dinspre pădure, ca dintr-o cană mare de ceai, din aceea de porțelan fin cu margini aurite și model ca o dantelă de bumbac, din colecțiile mele desperecheate, adunate din târguri de vechituri de la oameni-poveste. Mi-e atât de dragă imaginea de afară, încât uit de ideile de dinainte și mă grăbesc să fac vreo două poze. Mă trezesc, însă, tastând toate acestea în litere fosforescente care-mi par licurici aprinzători de licăr ghiduș, într-un nou text.
De trei ani fac asta, de trei ani adun forfotă interioară, adun stări și senzații, adun imagini pe care le transpun în cuvinte. Torn peste apă călduță, din bucuria pe care o primesc cu fiecare contopire armonioasă, într-un ceai al cuvintelor. Sunt un ceainic de porțelan, un ceainic ușor încălzit de povești noi. Îmi plac poveștile, dar îmi plac și oamenii. Oamenii-ceai, oamenii-cafea, oamenii-licori, care se lasă băuți și scufundați în litere noi dar cu tente vechi. Oamenii care-mi dăruiesc întâmplările lor și istorioarele despre vieți și idealuri, despre iubiri și stele rătăcite în magii neîmplinite. Iar eu, ceainicul, așez frunzele acelea tămăduitoare în povești care să vindece suflete. Și nu vă mirați dacă gustați din vorbele-mi de-o șchioapă și simțiți arome fine de lavandă. E ceaiul vieții. E ceaiul blogului meu.
Îmi imaginez oameni care își trec inima prin licoarea cuvintelor înșirate, mărgăritar cu mărgăritar. Unii vor sorbi bucuria și vor râde în final, altii vor gusta nefericirea dintre cuvinte și vor lăcrima. Sigur vor crede că am infuzat mai mult de trei minute ceva ceai negru Assam Mokalbari, care chiar ar prinde tentă amăruie dacă ar depăși intervalul. Voi râde, căci nu mi-au ghicit secretul. Pentru mine, ceaiul negru e ceai cu inspirații literare, sentiment pornit de undeva din samovare și autori ruși. Alții cred ca s-ar descurca din prima, doar umezindu-și buzele în lichidul cald al literelor mele.
Însă ceaiul blogului meu nu e negru, nici alb, ci e ceai de plante. Are miros de lavandă și gustul aromat al povestilor spuse seara. Toți știți că scriu a aducere aminte, că prin fiecare provocare primită am vindecat răni pe care nimeni și nimic nu reușise a mi le ameliora. Scrisul mi-a adus liniște și curaj, bucurie și împlinire, m-a purtat pe drumuri uitate, uscate, aride pe care le-am udat cu apă vie din cuvinte magice. Am reușit să capăt o lume. Din ceașca de ceai a cuvintelor povestite m-am adăpat și eu și alții.
Se știe că lavanda este o plantă recunoscută, mai ales, pentru aroma ei deosebit de plăcută şi culorile încântătoare (bleu, mov, violet, alb) ale florilor sale. Este de origine mediteraneeană, dar în prezent este cultivată pe întreg mapamondul, cu precădere în SUA, Australia şi Europa sudică. Mie îmi aduce aminte de Provence, altă dragoste a mea, despre care vă tot vorbesc eu, mereu.
Ceaiul de lavandă, lavender blossoms, este, înainte de toate, un important factor generator al stării de relaxare, fapt datorat, în primul rând, aromei sale blânde şi delicate. Un studiu al secţiei de medicină din cadrul Universităţii statului Maryland (SUA) arată că inhalarea mirosului de lavandă poate încetini activitatea sistemului nervos, favorizând astfel apariţia relaxării. Acest efect ajută în lupta împotriva unor afecţiuni cum ar fi anxietatea, insomnia, stresul şi depresia.
Lucrurile cu care m-am luptat mereu și cărora le-am găsit leac într-o curgere de litere, litere prietene, litere vindecătoare exact ca un ceai pe care eu, ceainicul poveștilor îl picur în căușuri de porțelan pe care să le gustați cu inima și nu numai.
Știți că oamenii îmi spun Povestitoarea. Că am odăi așezate în file de basm pulsat, pornit din lucruri concrete, că țin șezători de gând în șura bunicilor, că adun oamenii în iatace cu vorbe. Azi vă adun pe toți, din nou, în camera din față să vă alegeți și voi ceaiul sau aroma potrivită cuvintelor voastre. Și ce dacă nu aveți blog, aveți vorbe de dăruit, pe care știu că mi le-ați lăsat deseori și mie.
Sunt ceainic de porțelan, cu ceai de lavandă vindecătoare din cuvinte înșirate. Simțiți asta, nu?
Eu sunt oamă-cafea, dar mă tentează tare un ceai de lavandă. Mă fascinează culoarea lavandei, câmpiile mov, întinse și fragede, delicate, aproape ireale. Trebuie să fie delicios de bun un ceai de lavandă făcut de tine. Bolborosind povești…. așa, ca-ntr-o magie cu iz de Brașov. 🙂
Si sa trecem la intregirea confesiunii. Spuneam ca am scris textul asta pe repede inainte, am vrut eu sa dovedesc ca un subiect asa generos se poate aborda și in felul meu. Aici Maya ar fi fost maestra, cate ar mai fi povestit ea de mare, nisip, inimă, de ceai, de iubire, de blogul ei care ar putea fi simbolul ceaiului oricare sortiment, ca ea l-ar face vizibil in cateva randuri. Si ghici conexiunea? Movul nostru din discutiile de ieri. Nu-i asa ca inspiratiile vin din atingeri magice? Si da, sunt om cafea, dar să nu mai spui la nimeni.
Nu. Secretul tău e în siguranță. 😀
Da, Maya mă fascinează și pe mine. Eu nu sunt o băutoare de ceai, cumva îl asociez cu boala, e aiurea. Știu. Poate pentru că nu îmi place nici zahăr, nici lapte în băuturile mele… nu știu. Dar când o citesc mă apucă o poftă de exoticul ei… 🙂
..cafeaua o mai beau cu zahar, uneori, dar ceaiul nu, dar cand aud de povesti cu ceai și cubulete de zahar cat sa dai in diabet..și ritualuri …magice, mă ia cu palpitatii de ..curiozitate..
Mmmmm, la ora asta merge perfect cu ceai de lavanda cu povestea ta… Desi nu sunt bautoare de ceai, culmea, am unul chiar de lavanda. E preferatul meu. 🙂
Oana, tu ești fata zâmbet. De o vreme, te citesc de pe telefon. Stii ce inseamnă pentru mine să citesc de pe telefon? Inseamnă că-s cocotata in pat, inconjurata de trei catei care vor să las cititul și sa-i mangai. Dacă mă văd râzând, devin și mai curioși.
Cu tine as imparti o cafea cu mare drag, as merge pe mana ta cu ce sortiment ai dori tu, ca tot e pe alese aici, dar faptul ca ai ales lavanda și ca te-ai oprit sa-mi lasi mie un comentariu, sa stii ca m-ai cucerit definitiv. Iau asta ca pe un semn …al strădaniei mele, de aseara, de a scrie un text pe repede inainte. Si uite..rasplata. Tare multumesc, zi faină ca e cu soare azi..
Adriana, îți mulțumesc mult! Trebuie să spun că, înainte de a aprecia ceaiul, am apreciat textul, m-am delectat întâi cu savoarea lui. Abia după aia mi-am făcut un ceai… ?
Cât despre cafea, oricând cu mare drag. Nu știu dacă ai văzut, dar noi ne-am întâlnit deja și a fost atât de fain, încât ne-am propus să recidivăm în septembrie, la o cafea (bloggeri și cititori). M-aș bucura mult să vii.
Trei căței? Acum îmi vine să pornesc spre tine! ?
Sigur, aprofundez propunerea ta cu tot dragul.
Da, trei catei …in pat, pana se adoarme, ca apoi incepe risipirea, care pe unde. Am insa 6. Nu in casa, totuși. Cam multi, cat sa pun musafirii pe fuga. Putini inteleg, chiar si pt mine au devenit prea multi, dar cum mila si compasiunea pt abandonatii ăștia maturi m-a cotropit, acum fac reguli sa convietuim linistit ..cu toții.
Saptamana buna, eu sunt in urma cu toate..
🙂 Mi-e imposibil să nu observ că lavanda este preferata doamnelor în materie de ceaiuri. Probabil sunt cam neliniştite dânsele, aşa în general vorbind…
Cât despre scriitorii ruşi de care aminteşti, m-am chinuit să îi citesc. Nu sunt pe sufletul meu. O singură carte mi-a plăcut şi aia SF, Picnic la marginea drumului îi spune!
Stii, eu am fost sedusa saptamana asta de Blogalinitiative. Dacă voi scrieti de …multă vreme, eu am descoperit două campanii cu subiecte abordabile în multe feluri…doar acum. Aseara era ora 23 când m-am apucat să scriu acest articol. Bărbatul meu a spus s-o las baltă că nu voi reuși cu tot cu linkuri și poze sa ma incadrez până la 23.59.
Nu avusesem timp să atac rafturile din camera din față încât să încep documentarea și el era convins că voi renunța.
Ei bine, nu. Brașovul e cunoscut pentru ceainării. Eu sunt băutoare de cafea, dar am prietene care m-au invatat tehnici de a „înțelege” ceaiul și de a-l bea ca pe o poveste lichida. Apoi termenul de „camera din față” imi venea mănușă cu poveștile si versurile mele, și cum feisbuchiștii mei cititori imi spun ca povestile mele liniștesc ..am ales lavanda, insa nu neg faptul ca am ales stiind putin despre ea. Ai, insa, mare dreptate..as prefera-o și pentru că agitația e a doua mea natura. Cat despre ruși….prefer samovarele, dar nu puteam să nu îi amintesc și pe ei.
Una peste alta, la 23 50, aveam articolul înscris. Victorie garantata și bifat subiect fain.
Una din plantele mele preferate, atât pentru parfum cât și pentru beneficii, e lavanda, dar ceaiul din această plantă încă nu l-am gustat. Cred că a venit timpul… și da, se potrivește perfect cu vorbele tale frumoase așternute la fapt de seară în povești care ne adună pe aici. 🙂
Ma luasem cu treaba și uitasem de provocare și cum Mihai mi-a zis ca nu am cum sa scriu un articol, cu tot cu linkuri și poze in 45 de minute, m-am revoltat. Asa mi-am dat seama că lavanda e cea mai potrivita. Scriind mă liniștesc, mă vindec, mă adun și mă risipesc, port oameni și inspir altii prin cuvintele cu miros de vechi și nou, de lavanda. Eu descriere de blog nu as sti sa fac. Scriu și atat, și bine mi-a facut asta..
Mă duc să-mi fac un ceai!!!! Avem? Daca nu, cumpărăm din camera din față!
..nu-i asa ca blogul meu și „camera din față” …doar asa, gandindu-te doar la denumiri, au o notă comună? Avem și ceai, și blog-ceai, dar putem cumpara și unul de lavanda..
He, he, am savurat aburii de lavanda din vorbele tale, multumesc pentru recomandarea dintre randuri, de la un timp ma „aplec” asupra ceaiului la fel de mult ca asupra cafelutei.
…in Brasov sunt cateva ceainarii care nu doar ca sunt amplasate in asa fel incat uiti de ce te-ai dus acolo, privelistile fiind de vis, dar au darul de a avea oameni pasionati de ceai. Am aflat cate in luna și in stele despre ele. Dar imi place ideea asta ca desi sunt om-cafea, trebuie sa recunosc ca pentru blog prefer sa fiu un ceainic in care sa se infuzeze toate frunzele cuvintelor datatoare de senzatii..diverse, ca niste descoperiri gen…„parca-i bun” și ceaiul…
Bat câmpii, știu!
Uite aşa… încep să iubesc ideea de ceai. Nu pot rezista şi pace, devin dependentă de cuvintele tale, cred…
..știi, a început să-mi placa sa folosesc unele campanii ca un stimulent de a scrie ceva pe o temă fixa. Sunt surprinsa cate posibilitati sunt, iar daca eu sunt om-cafea, blogul meu evident ca nu putea fi decat ceai, iar ceaiul de lavanda …poate da dependenta…hahaha….și liniște! Te imbratisez, potecuță!
Balsam pentru suflet sunt cuvintele tale. Prefer cafeaua, dar acum ca mi-ai trezit ceva amintiri cu aromele tale, parca m-as aseza la un ceai . Zi senina sa ai
As vrea sa invat ca ceaiurile au daruri pe care le ofera ușor, noi sa vrem asta. De aici ideea mea cu blogul-ceai, că eu fără cafea nu pot trai. Si tu sa ai o saptamana cu realizari, și mai trage-mă de maneca de ai nevoie de mine in vreo campanie sau ceva. Cu stilul tau de a scrie..poți convinge si apele sa se mute in Sahara.
Multumesc ? Tu scrii muuuuult mai bine, te asigur !
..sărutmâna, esti generoasa tu cu mine….
Nu stiu daca beau 2 ceaiuri pe an, dar tu ma provoci. te pup:*
..draga mea, gărgărită, eu sunt om-cafea, dar cum provocarea primita era ce fel de licoare (ceai sau cafea) ar fi blogul tau, crede-mă că asa-l vad: lavanda vindecatoare.