Timpul trece grăbit ca și când vacanțele nu sunt deloc în granițele lui, nedându-le mai mult răgaz să se aștearnă în hamace și să-și poarte lumea prin locuri unde notiunea asta n-ar exista. El are un catastif mare și, ca într-un bilanț închipuit, notează tot: „Și tu ai avut la fel, și tu, și tu…da, da…chiar și tu!” Simți că la tine nu a ajuns, că săptămâna pare înghețată și așezată între bariere, când, de fapt, ai fi vrut ceva pe care să scrie…NELIMITAT.
Voi aveți ticuri verbale? Eu am. Folosesc prea mult „măi, frate” și cuvinte precum „tainic, știut, neștiut, șoptit”. Zi de zi, mă omoara expresia „Ziua cârtiței”. Zi de zi. Pentru că da, asta simt deseori. Aplaud lumea care parcă trăiește de zece ori într-o viață, complex și interesant, când a mea pare că se repetă; iar când fac curățenie după căței, senzația se acutizează. Lor nici că le pasă. Animale care să-și dorească să stea numai în casă, eu nu am mai văzut. Mereu aud: „Ce bine că aveti curte! Au patrupedele voastre unde sa stea!” Da, adevărat, doar că vor afară dacă stăm și noi acolo; dacă nu, pensiune completă, frate, cu tot ce înseamnă atentie, „coteț” mare, casă, bobițe bune, pat și fotolii. Da, pare mai atractiv. Da, de ce sa stea blănița lor pe pământ și ciment, când în pat e mai bine? Si dă-i, Adriano, și fă pe Cenușăreasa, învârtindu-te în cercul vieții tale. Bine, am avut un răgaz pentru mine, dar o migrenă cumplită de care nu pot scăpa decat cu niste pastile minune m-a intors la realitate. Sper, însă, să evadez, așa ca la carte. Acum ceva vreme făcusem planuri complexe, dar tulburări noi mă înregimentează în suceli specifice familiei mele.
Mai am, așadar, o grămadă de vorbe de care nu scap. Toate-s la liber, dar eu parcă fac uz de ele și, uneori, simt că îi molipsesc și pe alții. Mi-am propus să le scot din vocabular, deci cred că o reinventare de vară nu ar strica. Chiar și în scris. Deja, am o pușculiță, făcută de Mihai, în care trebuie să cotizez de câte ori voi folosi stereotipurile mele. Taxa e 1 leu și, deja, de azi, are 10 lei adunați, semn că tare harnică sunt. Ups, tocmai mă amendez singura, caci, mai sus, iar am folosit cuvântul „frate”. Bine, mă mai penalizează pentru câteva expresii pe care n-are rost să le las aici și simt că iese, rapid, de o sticlă de vin bun, pe care s-o bea în cinstea îmblânzirii vocabularului meu.
Ați observat sau nu, mi-am mutat blogul. Da, pe domeniu propriu, „adrianatirnoveanu.ro”, cu acelasi titlu: „înșiră-te mărgăritare”. Faza e că de când m-am mutat – nu e o saptamana – problemele curg. Nu mai spun, că dacă copiez linkul apare altă denumire, cea inițială de „Mărgăritarele Povestitoarei” pe care o înregistrase cel care mi-a oferit găzduirea blogului. În plus, sunt ca la alba-neagra, când se poate comenta, când mi se spune că „nothing found”, ca și când mi-as fi șters postarea. Mă simt ca la doctor, când te duci acolo și, ajunsa, problema dispare, incat omul te priveste, ca printr-un filtru ales, cu mila si ingaduinta, de parcă ești, de fapt, in zona inchipuirilor și ai chef de probleme. Dacă eu le-am descoperit singura, undeva pe la 1 noaptea, când m-am hotarat sa las comentarii și acolo, unde nu apucasem s-o fac din motive de depresie ce-mi încețoșa mintea și ochii, am, însă, discutii intregi purtate și cu cei care imi apreciau articolele și care, timp de o zi, nu au putut-o face la niciun articol, dar și exemplul „potecutei alias blogului poteci de dor” care mi-a lasat semn la o postare de cu o zi înainte, iar la cea in curs..nu-i dadea decat nothing found!” Deci ați înțeles? La una o lăsa, la cea în curs NU. CIUDAT.
Ei, vă imaginați că asa atitudine, de ingaduință, cu politete și explicatii cărora nu le găsesc cusur, am primit și de la cei cărora le-am semnalat problemele; asa că m-am multumit cu un zambet de plastic și cu regretul ca am lasat munca de doi ani, pe wordpress, să se ducă pe apa sâmbetei, pentru cai verzi pe pereți. Tocmai de asta am păstrat și tema veche a blogului, caci știu sa verific niste setari care sa-mi spuna daca s-a strecurat vreo eroare prin site. Totul pare încremenit, dar eu sunt ca în operația reușită, pacientul mort. Oricum, dacă vă arată că urmăresc blogurile voastre e că am acelasi mail ca pe celalalt. Am ales și optiunea să redirectionez blogul vechi spre linkul nou, dar nu știu nimic despre blogroll, prezentare nouă sau dacă voi trebuie să-l urmăriți pe acesta, in curs. Mă edific pe parcurs, desi simt că nu mai sunt usor de gasit.
A plouat, s-a vânturat lumea, s-au măsurat puțin dimensiunile și mă uit cum bate la ușă o săptămână nouă. Nouă și ofertantă. De care voi profita din plin. Am o căniță, verde fistic, în care am pus niște biletele cu lucruri „de făcut”. Sunt fericită că am vorbit cu prietena mea, Nicoleta, căreia îi dedicasem „se vede alb peste munți” și mă bucur că măcar o ușoară alinare pot aduce problemelor sale. Însa, „alb peste munți” încă se mai vede, prin alte părți, iar eu, desi mi-am pus ochelari de soare, tot zăresc și simt bruma aia de îngrijorare. Traiti-vă clipele dându-le nesfârșire măcar în suflet. Vă pot spune mulți dintre oamenii buni din jur cum există și ne-posibilitatea asta, când timpul devine nelimitat, dar in ceruri. O simt în durerile lor și în amintiri ce au margini zimțate.
Mi-e foame, frate! Hai că aici doar am vrut să vă veselesc. Nu pun leul, dar nici nu mănânc nimic, caci mi s-a spus că am devenit …supraponderală. De necrezut, nu? Dar despre asta alta data! Acum mă duc să-mi mănânc unghiile de ciuda și să mă uit la meci. Ah, și încă ceva: nu mai am telefon! Deloc. De ce? Iac-așa!
Acest text cuprinde cuvinte din cadrul duzinei de cuvinte, iar in tabelul găzduit de Eddie, găsiți interpretări diferite! Va invit!
…și mai zici să nu-ți mai mulțumesc de fiecare dată!?! Am început să citesc fără să bănuiesc măcar o clipă că vei aminti și de mine aici…Știi că și eu sunt fericită de câte ori vorbim, chiar și atunci când cerul e căzut peste mine…ai tu darul acel divin de a-mi alina tristețile …Astăzi am plâns mult, am recitit „se vede alb peste munți”…acum sunt aici, în „căsuța „ta și deja mi-e mult mai bine. Dacă tot te muți, sper că nu faci vreo mișcare greșită și să-ți pierzi sau rătăcești poveștile, n-am mai reușit să le printez pe cele din ultima perioadă…
Nu, nu mă mai mut, indiferent daca voi vorbi singura pe aici sau voi pati altele. Voi face o copie de siguranta blogului. Cat despre tine, orice semn nou de la tine, aici sau pe fb, inseamna bucurie și semn ca poti infrunta si ziua de maine.
Am și eu ticuri de care încerc să scap. Bună treaba cu penalizarea de 1 leu. Visam și eu să-mi iau un domeniu propriu dar m-ai cam speriat. Eu țin migrena sub control cu Imigran. În crize, că altfel nu mă ajută nimic.
Deci trebuie sa fii bine documentat pentru a te muta. Eu aveam linkul foarte lung, insiratemargaritarebyadrianatirnoveanu.wordpress.com, parea un nume desprins din povestile acelea cu copilul cazut in fantana care a murit ca a avut numele prea lung. In superblog am simtit cel mai tare nepotrivirea. Doar ca, problema cu comentatul nu a fost pasagera, a fost două zile lșa rand, prima data mi s-a intamplat mie, a doua oara potecutei, iar oamenii spuneau ca totul se invarte și nu permite inscriera comentariului sau aprecierilor, ca, brusc, sa functioneze, fara sa fac vreo schimbare. Am semnalat problemele și mi s-a spus sec..serverul functioneaza. Multumesc pentru numele medicamentului, azi nu m-am ridicat din pat. Acum mi-am revenit scriind aceste randuri.
Nu stiu de cand ai domeniu propriu pentru ca din blogroll am ajuns direct aici (mi s-a parut ca e mai scurta „adresa” blogului, dar nu m-am prins). 🙂
Din textul tau am ramas, cu intentie, cu gandul la blanite. 🙂 Cum de ce stau in casa blanosii?! Pentru ca sunt foarte atasati de voi, nu vor sa va piarda din vedere o clipa! Minuni pe patru labute! Oh, da, stiu cum e cu ei in casa… Unora (dintre cei care nu au blanosi acasa) care trec pe la noi li se pare ca o tinem intr-o distractie! 🙂 Nu-i contrazic, desi as avea dreptate sa o fac; i-as pune in tema doar daca i-as auzi ca vor si ei sa aduca blanosi in casa. 🙂
Iti doresc sa ai o saptamana senina. <3
Cu blănoșii situația a cam scăpat de sub control. Dacă erau doi, era plin blogul de relatări haioase, sunt sigura, insa fiind multi și problemele apar pe măsura, chiar daca ma straduiesc sa tin tootul sub control. Dar n-as lua, acum, alte măsuri, i-as debusola aiurea, in functie de toanele si oboseala mea. M a multumesc cu faptul ca mai stau și afara, acum ca-i vara, mai ales cand nu suntem. Dar da, a avea catei presupune a avea grija mai mare de tine, de igiena, de curatenia ta, a lor, a curtii și in casa. Inca nu am gasit ajutor la toate acestea. Si vine vacanta oficiala, ca cea neoficiala s-a vrut un moment de respiro. Daca intri de pe blogroll, nu realizezi ca s-a schimbat ceva aici. Am redirectionat blogul vechi, iar tema n-am schimbat-o, din multe, multe motive. Habar nu am daca voi face asta, dar, oricum, prin septembrie sa am parte de atata timp liber pentru blog.
Adriana mea dragă, îmi pare rău că ai neplăceri cu domeniul, mai ales că e nou şi probabil aşteptările erau mari. Cred că îţi creează neplăceri dar ştii ceva? Ăsta să fie tăt necazu’ (vorba românului) acum şi de acum în următorii 50 de ani. Eu te „ameninţ” că de aici nu plec veci. Numai dacă mă dai afară cu mascaţii. Sunt ca blănoşii tăi cei casnici, nu ies afară fie soare, fie ploaie. Mai e o zi în care vreau să comentez şi „nothing found”. Aşa, şi? Citesc, las un semn că am fost, cu like, şi plec. Şi a doua zi mă întorc.
N-are cum să ne pună piedică o setare care nu funcţionează cum trebuie. N-are cum. Starea de bine pe care o simţim în căsuţa ta e mai puternică şi nu ne încurcă pe noi de o toană a unui server, „măi, frate”!. 😉
Ai grijă de tine!
Am citit aceste cuvinte de 10 ori. M-am dus la fiecare, raspunzand cu drag, iar te mai citeam o tura. Mai, frate, si dacă s-ar ivi furtuni pe blog nu mi-ar pasa, cata vreme am poteci cu dor care fac vraji de rearanjare a starii de bine. Fii sigura ca supararile mele au disparut și sper sa nu reapara problemutele, caci da, nu aveam eu cine stie ce asteptari-caci am facut schimbarea din necesitate, caci aveam linkul blogului prea lung-insa doream sa functioneze la fel ca pana acum, tinand cont ca tema e tot de la wordpress.
Multumesc, potecuta, pentru tot!
Timpul zboara pentru toti! Am vazut vineri pe starzi masinile care sufla si aspira frunzele uscata… Incepe sa se pregateasca de toamna si eu nici nu mi-am dat seama ca a fost vara! Azi sunt 15 grade si sta sa ploua! Dar vin in Romania ca sa invat sa nu ma mai plang!
Nu am timp nici de duzina caci am doua lucrari de facut, ca bunica e la scoala, 4 copii de ingrijit si multe altele si, daca nu scriu insemna si ca … am reusit sa dorm! Lucrul asta este deosebit pt mine! Sa aveti vacanta frumoasa si, cine stie, poate vin si pe la Brasov!!! 🙂
Credeam ca ai incheiat cu scoala, dar vad ca esti neobosita. Ma bucur sa stiu ca somnul ti-e mai prieten decat altadata. In rest, mă bucur de tot ce-mi spui. Am o vara, inca vara ciudata, dar realizez ca unele veri asa trebuiesc a fi. Concediu placut, Cita, fara evenimente, ci cu tihnă și bucurie!
Miao, succes în noua casă! Fără probleme tehnice şi de alt soi. 🙂
Sper să fi fost accidente de inceput, dar cum și Vavaly se plangea de cat de greu gestioneaza domeniul, nu poti sa nu te gandesti ca fudulia asta da cu virgula. Eu am facut-o din necesitate, adresa lunga a blogului de dinainte mi-a creat probleme de alt gen, iar mailurile primite de la diversi colaboratori, care acum dorm, imi sugerau schimbarea. In fine, multumesc mult și sper sa fie bine. Oamenii chiar s-au straduit, dar nu mă mira sa apara și ciudatenii, asta e viata.
Îmi face mare plăcere că te-am descoperit, draga mea. Eşti un om rătăcit prin sinceritate, ca şi mine, ca şi alţii dintre prietenii virtuali şi ador asta.Uite chestie, mai avem ceva comun – amândurora ne place Song 🙂 Hai că te pup, de pe meleaguri vrâncene!
Nu vreau sa uit Song-ul, cum nu vreau să uit multe lucruri care par demodate acum. E in legea firii, tinerii vibreaza la altele. Cat despre relatari, da ..imi place sa-mi inlocuiesc povestile cu intamplari care pot parea ale fiecaruia dintre noi. Te salut cu drag, Elena!
Ce frumoasa e muzica Song-ului. Imi placea la nebunie cum cantau.
Ai tot vorbit de blanosii tai si parca ii si vad cum va urmaresc peste tot.
Sper sa se rezolve si cu domeniul tau. Inceputul inerent este mai greut.
Mi-a placut ideea cu canita cu biletele. Eu mai imi fac listute, dar un vas poate sare mai bine in ochi… 😀
Zile frumoase de iulie sa ai, draga Adriana!
Listele am inceput a nu le mai respecta. Le scriu asa din obisnuinta, și cum magnetii de frigider nu-mi plac, deci nici biletele memento, m-am trezit cu un bol cu „must to do”. Le rup și pun altele. Si ca sa nu dea pe afară, musai trebuie sa duc la bun sfarsit lucrurile. Cat despre blanoși iți ofer o imagine…urcam scara spre dormitor facem trenuletul, noi doi și trei catei, ne razgandim, coboram noi, coboara si ei. Unul nu ramane in urma.
Iți doresc numai bine, Suzana!
Eu simt că voi aduna suficienti bănuți pentru pusculita, si ca te voi invita la un prosseco, in curand. Si nu, nu esti supraponderala, doar te-ai mai rotunjit putin. Dar vorba cuiva de mai sus: „asa, si?” Nu te speria, nu-mi fac un obicei sa las comentarii aici, dar vreau sa-ti dovedesc ca blogul functioneaza.
..functioneaza. Poate aduni, „măi frate”, banii pentru prosecco, dar tot nu scapi de cina in cinstea zilei de 5 iulie, chiar daca o mutam pe 6 iulie. Sa fie clar!