Câte răsuciri de cuvinte am primit în anii de dinaintea ta!
Unele au ricoșat, dintr-o greșeală absurdă, în ziduri groase de indiferență.
Atâta ne-iubire nu știam a mai fi existat în lumea asta,
Și mă purtam de parcă eram în tabăra potrivită
În care nu ne era permis dorul și dragul, și amețeala de o clipă, palidă pe la colțuri.
Nici mângâierea sau sărutul sincer, sau doar o strângere caldă de mână nu știam a le primi,
Poate, doar, ușor datoare timpului pierdut prin minute absurde, ce oricum treceau greu.
Nu mă simțeam deloc reduta viitorilor învingători. Eram pierdută de la început. Tot în ne-iubire.
Ma învârteam în loc, ca o morișcă de paie, luată de vântul destinului, pitită în cala viselor neîmplinite.
Îmi striveam speranța sub tocul pantofilor mei roșii, ăia ce mai au urma unui tăun pe tălpi.
Dar tu știai că dramatizam în scena mea favorită.
Că, de fapt, te așteptasem doar pe tine
Acolo, la Temelia concretului,
Să-mi fii untdelemn norocos
În lampa vieții mele
Și să mă vindeci de ne-iubire!
Ții minte ce-ti spuneam? ”Nu mă iubi acum!
Iubește-mă atunci când..!”
Azi e …atunci.
Azi sunt 11 porți de iubire deschise doar pentru noi.
Azi sunt, încă, Temelia ta.
Și înca îți spun, veșnic îndrăgostită:
„Nu mă iubi acum!
Iubește-mă atunci când…!”
Mi-am întâlnit soțul, pe 5 iulie 2005, într-un colț de Brașov, pe care localnicii îl numeau Temelia. Restul e poveste…vie!
Așa cum ați ghicit, aceasta e tot o duzină de cuvinte, din 5 iulie2015
Acea zi a fost de soare si vant de destin, o „clipa” care a avut puterea sa-mi schimbe viata. Acea „clipa” care sunt convins ca va dura o viata intreaga esti tu.
….Doamne, insensibila si neatenta sunt uneori! Cum de am sarit eu peste aceste comentarii! Stii ca esti om spectacol și ma bucur ca esti astfel!
Să nu închideți niciodată cele zece porți ale iubirii chiar dacă uneori se mai strecoară pe acolo vântul.
..vântul nu e neapărat de rau, racoreste stari de spirit…
…ești un fenomen, Adriana! Să dai răspuns unor mesaje după șapte luni…incredibil! Am recitit poemul cu mare drag și chiar mă miram, cum de nu ai lăsat niciun semn, tu care nu omiți niciodată să lași fiecăruia în parte măcar un cuvânt.
Cred ca asa a fost sa fie , pentru ca acum sa te poti bucura de dragostea adevarata si sa o poti aprecia la justa ei valoare. Sa fiti fericiti! 🙂
..cu siguranta. Am fost o capricioasa mai mereu, n-as fi avut rabdare sa pot vedea…ce urmeaza.
Deschide porțile iubirii pentru „Iubește-mă atuncea când…!” și lasă-te purtată-n taina firii acum, mereu, dar nu uita nicicând!
Asa voi face. Le mai primeneste Dragobetele. Nu-mi inchipui cum n-am raspuns eu …măcar in cateva zile. Dar asta e..
Providential loc…Temelia! Ma bucur pentru fericirea ta, pentru bucuriile voastre si admir mult ceea ce faceti impreuna. Sa fiti sanatosi, multa putere de munca va doresc si sa auzim numai de bine!
Da, multumim. Ne sustinem reciproc, el imi da ghiont sa scriu și sa nu renunt, eu nu trebuie sa fac asta pt ca e mereu cu gandul la urmatoarea actiune, urmatorul semen in ajutor. Acum pregatim costume nationale pt copii, de Florii..
Cumva, parcă mi-e hmm… nu teamă, nici jenă, mi-e ciudat să comentez, să nu tulbur şoapta asta-ntre doi oameni şi o singură inimă. Adriana, ştii cum mă simt? Ca şi cum aş fi tras cu urechea la discuţia a doi îndrăgostiţi în parc. Şi zâmbesc larg de drag deşi ştiu că nu-i frumos ce-am făcut. 🙂
Să trăiţi fiecare clipă cu bucurie! Să fiţi sănătoşi, să vă aveţi mereu unul pe celălalt, suflet lângă suflet. Şi… când va fi greu, când va apărea un obstacol în cale, mâna ta în mâna lui şi invers, va fi scut ce vă va apăra de orice.
Şi gata, am plecat pe vârfuri….
Citesc, uneori, în dreapta-stânga, că atunci când oamenii ajung la maturitate e desuet sa-și mai spuna cuvinte mari. Eu m-am ferit de vorbe spuse asa de dragul de a ne auzi, multa vreme; apoi am ajuns la cele scrise și, cumva, imi par firesti. Si tot eu vad atatea ne-iubiri mature, incat imi vine sa-i contrazic pe cei care cred ca iubirea se tace și as vrea sa le zic ca, spre deosebire de ei, eu le-as spune si pietrelor despre noi. Nu traim cu panselute si fluturasi, pe norișori ingamfati; ba, ne lovim de pietre si ziduri, de piedici și greutati, dar nu uitam o clipa, ca in acea zi, de 5 iulie, puteam sa trecem fara sa ne vedem, iar destinul ne-ar fi fost altul, garantat. Multumim, potecuta, avem grija de clipă, caci niciodata nu stim ce aduce acel mâine, asa ca AZI e cuvântul perfect.
http://www.adrianatirnoveanu.ro/2015/10/15/povestea-celui-mai-frumos-inceput/
Multi ani de relatie frumoasa in continuare. De fapt, nici nu cred ca e nevoie sa va urez eu asta. Daca si el te iubeste pe jumatate din cat pari a-l iubi tu, pentru voi chiar exista „pana la adanci batraneti”
Eu o iubesc mai mult decat poate ea scrie, dar să nu-i spui. Ramane secretul nostru, da? Sărut mâna pentru urări, multumim asemenea!
Hai ca la asa ceva nu mă asteptam, in miez de noapte. Cristina, multumim. Daca ai citit „povestea celui mai frumos inceput”, ai aflat ca avem o iubire matura. Mereu spun ca nu pot tine pasul cu sotul meu, dar ca măcar in scris sa fiu cu un unul inaintea lui. Uite, ca si aici imi ia …avantul. Dar nu regret, am asteptat toata viata asta. Sa dea Dumnezeu sa fie asa cum zici tu, altceva nu-mi doresc, decat sănătate și iubire, caci de restul se ocupă…viata cu al ei..„musai”. Te imbratisez, cu drag!