Umbre, prinți, prințese și …povești noi din nisip
Umbrele de pe peretele alb, ca laptele din hârdăul bunicului meu, tremurau ca într-un teatru cu subînțelesuri domoale. Se ridicau moțuri de frunze și se asezau, într-un dans aparte, pe liniile firave ale crengilor din corcodușul cu fructe roșii și zemoase, țesând decor pentru cele două abajururi de lampă: Prințul și Prințesa. „Prințesei” îi legasem, într-o dimineață, o eșarfă colorată, de mătase, să aibă voal de codană și să n-o confund cu staticul regal, astfel încât, diferențiate, cele două „siluete” îmi dădeau repezentații magistrale, în fiecare seară. Mă așezam pe marginea patului și încercam să descifrez scenariul.
Sora mea adormea, de fiecare dată, cu păpușa Sorin, în brațe, cu degetul mare în gură, cu colțul pernuței brodate, cu monogramă, așezat pe urechiușa ei cu cerceluși bleu, de argint. Eu nu aveam nici păpușă, nici cercei, iar părul îmi era atât de scurt tuns și atât de inestetic încât lumea îmi spunea „căprioara”.
Mie nu-mi păsa de nimic. Aveam umbrele. Erau prietenele mele, poveștile mele de seară. Aveam Prințul și Prințesa, abajururi cu tronuri… de copaci bătrâni. „Azi”, nu-și vorbeau. Prințesa se răsucise toată ziua și stătea cu spatele la Prinț. Părea că se așază în leagăn de crengi și că are cunună de frunze. Dansa visătoare și se tânguia a iertare. Nu m-a răbdat inima să nu o întorc spre Prinț și să-mi imaginez un sărut.
Mama m-a făcut la 16 ani. Era ea un copil cu copil. Îi eram taină și jucărie, îi eram suflet și ghemotoc cu ochi curioși. Prea curioși.. M-a crescut bunica, multă vreme, și, poate, de asta jucăriile mi-au fost puii și oalele, și căciulile mițoase, și noroiul din șanțuri și lutul care o ajuta pe mamaia mea să ascundă crăpăturile casei. Toate simplitățile pământului.
Îmi plăceau cuburile și plastelina, dar erau atât de plictisitoare, rigide și repetabile, încât tot lutul mi se părea cel mai ofertant, în joaca mea primitivă. Avusesem și eu jucării. Da! Mi-aminteam, cu drag, de un miel cu bentiță bleu și de o Scufiță Roșie care mirosea a petrol încins. Cum a apărut sora mea, cum fiecare jucărie a ajuns pe un câmp cu fantome care parcă-și strigau originile, dar fără să le recunoască nimeni.
Asa că-mi făceam jucării din umbre, din lut, din gânduri și povești. Pe astea nu mai putea să mi le strice nimeni, iar dacă stau bine și mă gândesc, nu mi le strică nici azi și încă mă mai însoțesc în episoadele mele copilărești.
In 2015, când am fost la orfelinatul din Odorheiu Secuiesc, am găsit acolo, copii care, parcă, îmi furaseră recuzitele copilăriei și le transformaseră în povești noi și puternice. Acolo, prefăceau lutul în cănuțe, ceșcuțe, oale și tablouri, se dădeau manifestații de teatru cu umbre și păpuși, acolo pictau lutul ars, dar cel mai plăcut a fost să observ materiale noi. Plastilina fusese retrogradată și așezată doar in amintirile mele. Nisipul kinetic și argila cu polimeri erau luturile prezentului.
Și uite cum Prințul și Prințesa puteau fi, în același timp, și abajururi de lampă, dar și figurine clare făcute din nisip menit să nu se usuce, să nu se risipească aiurea, care nu se lipea de mâini și nu murdarea nimic in jur. Magie. Plastelina mea rigidă era răzbunată.
Timpul aducea comori de simplitate în ateliere cu mâini harnice. Nu mă credeți? Mergeți în vizită. Și așa ar avea nevoie de noi. Oricând. Cu o găletușă de nisip magic îi adunați în șezătoare. Cu alte daruri i-ați ajuta sa crească.
Mie mi-e dor să le spun o poveste. Simt că vom face schimb, eu le spun una despre umbre, iar ei îmi vor da lecții cu povești vii. Fain troc, nu?
Woooww! Dă-mi voie să spun în primul rând că arată bine de tot căsuţa!! Desenul care m-a întâmpinat e de nota 10 cu coroniţă! Şi să ştii că mie mi-ai apărut în reader aşa că se pare că s-a rezolvat şi asta.
Mi-aş dori mult să ajung acolo. Să mă joc şi eu cu ei, cu mânuţele lor magice, să retrăiesc poveştile ce le port în suflet…
Cand vom merge din nou, te anunt. Cine stie, dar poate vei pleca si tu de acolo cu gandul ca, de fapt, e o mare tabara, un stup de copii, care se ajuta intre ei, și care traiesc povesti din nisipul lucrurilor urate, pe care soarta a vrut să le presare la inceputul vietii lor, pana la nisipul bunatatii de oameni ..dedicati, de acum.
Iar daca castig, va fi musai sa le duc nisipul…, ehehe…
Ah, și mulțumesc pentru aprecieri. Desenul mi l-a daruit o prietena draga, iar casuta am facut-o eu. Sunt tare, nu?
Foarte frumos schimb, curat si nevinovat. Sufletele frumoase, doar sufletele frumoase pot sa-l faca!
Roxana, nu-i corect! De ziua ta, eu trebuia sa vin prima în urari și aprecieri frumoase. Sa stii ca mereu am urmarit zbaterea ta, am admirat povestea ta de iubire, mutarile voastre, iubirea pentru cel mic, al vostru. Va doresc sa fiti fericiti, iar tie sa ai parte doar de frumos și bine. Ca de vazut, uite cum de observi și picaturile de frumos din cuvintele mele. La multi ani și multumesc!
Deschid blogul să citesc articolul nou și…amuțesc de uimire. Totul e la superlativ, Adriana! Desenul e magnific! Îmi doresc tare mult să te știu așa, ca în fotografie, relaxată şi fericită.
..asa sunt, am vesti bune, altele năucitoare, dar cu …valtoare de august, neprevazut. Sunt relaxata, singurul lucru care ma intristeaza, e ca nu toti vor intelege de ce sunt asa, și de ce am ales ..instrainarea, o vreme. Ma bucur ca-ti place noua forma. Era timpul. Casuta nouă, look la fel, articol pe sufletul meu. Ps. eu nu am copii, deci a castiga acest premiu e cu destinatie, insa mi s-a potrivit subiectul..mănușă. As scrie non stop …asa, doar cu plasare de produs, discret și util pentru unii dintre noi. Pupici.
Nu știu ce să-ți spun mai întâi. Despre căsuța ta cea nou ă au mai spus și alții, dar am să repet și eu că arată minunat! M-a luat pe nepregătite, deși am văzut că ai făcut mai multe încercări de decorare. Felicitări!
Povestea… Drept este că m-ai obișnuit cu poveștile tale frumoase, dar asta are un ceva în plus. Poate unde este vorba despre copii aceia minunați.
Și încă ceva. Ne-ai trimis către o pagină de internet unde am văzut un nou mod de joc, admirabil, pe care l-aș fi „savurat” în copilăria mea, dar care, culmea, mă tentează și acum, la vârstă mai mult decât matură. Felicitări pentru advertorialul care nici nu este un advertorial, căci vorbește doar de copilărie și joc, dar mă trimite să cumpăr. De-ar fi să fiu într-un juriu, ți-aș da nota 10+. (Și știi părerea mea despre advertoriale.)
P.S. Am observat și schimbări majore, zic eu, în alcătuirea paginii, adică mă lasă să semnez fără a mai fi nevoie să scriu fiecare literă în parte, dar și faptul că mi-a apărut articolul în reader.
Sunt atat de multe variante pentru o noua forma de pagina, incat m-am chinuit putin sa raman la o idee. Totuși, sunt destul de ciudatica, nu-mi plac schimbarile, dar le consider necesare, asa ca, pana m-am prins de fiecare piesa din aranjament, am adaugat și tot adaugat, pana am ramas la asta. N mi-a luat mult timp, intr-o noapte, pe la 3 eram gata. Si multumita. Totuși, am tacut. Malc. Nici macar nu am pus o intrebare celor din jur „va place/nu va place?”. Am asteptat.
Ieri am vazut o campanie la Blogalinitiative cu „femeipebune” și pentru ca am ratat-o, am ales-o pe asta cu nisipul pentru ca da, tot ce am scris e real. Din nou. Si mă bucur ca-ti place, pentru ca, din cand in cand, tot voi scrie pentru campanii. Le iau drept provocari și nu ma abat de la stilul meu, chiar daca castig doar experienta. Si judecand dupa faptul ca pe fb nu sunt activa, are și ceva succes. Deci sunt pe plus. Sa ai un august perfect, al meu tocmai a devenit neprevazut.
Știu că ești omul provocărilor, așa că te pot înțelege, mai ales că ți-ai propus și un țel. Iar în ce privește scrierea, bănuiam că este reală, căci se simte din modul în care povestești.
Nici pe mine nu mă îndeamnă firea la schimbări, poate și pentru că sunt leneș de felul meu. Dar tot lenea mă determină să caut soluții optime, care cer cât mai puțin efort din partea mea. Lucrul acesta mi-a fost foarte util la serviciu, tocmai datorită optimizărilor mele care au ușurat munca tuturor, nu numai a mea.
…mereu realitatea mă inspiră, și nu știu daca e de bine sau rau
P.P.S. Încă o bilă albă, pagina ta cea nouă se încarcă foarte repede.
..tema veche era piedica. Am înțeles și..ne-am despărțit. Greu, dar am făcut-o. Era musai, pentru că altfel dansam singurica pe aici, iar muzica disco…zau daca o mai stiu dansa, caci doar atunci puteam dansa singura. Prefer tangoul, chiar și o hora. Glumesc, dar ma bucur nespus de feedback.
Într-un tangou de primăvară,
Aștepți să treac-această vară,
Să vină toamna-mbelșugată,
Să-ți primești bucuria toată!
Este normal să-ți spunem părerea noastră despre ceea ce faci.
…mă zbat in vara cea fierbinte
cu „un ce trebuie” cuminte
prefer să schimb verbul …în pace
într-un septembrie, cu..„îmi place”
Augustul pentru mine e luna lui „fac ce trebuie chiar de am vacanta”, și despre asta nici pe blog nu prea scriu. De ani de zile, această lună e extrem de obositoare. Si atunci rup legături. De exemplu, acum, am rupt legătura 90 la suta, cu fb ul. Toata lumea e in vacanta, toti vor sa ne vedem sau vor o filă din cartea mea. Eu nu am nici una, nici alta, decat o absență motivată și plan de …„cum sa rezolv lucrurile”. Voi vedea. Te salut. Ah, și n-am telefon…o provocare…hahaha
..hai, ca sunt somnoroasa și n-am vazut ca Mihai era logat pe laptopul meu, pfui…
Îţi ţin pumnii, pentru acei copii!
..ei, nu! Orice copil merita! Am scris de drag, doar ma stii. Daca-mi place subiectul, produsul, provocarea, iese povestea și daca iese povestea gasim și copiii beneficiari. Eu m-am gandit la ei, cand am scris, dar mi-a fost drag sa-mi amintesc umbrele copilariei mele si cele doua figurine de plastic. Mulțumesc, Radu!
despre nisipul asta am citit cateva lucruri dar nu l-am atins niciodata pentru a simti cu adevarat ce poate.Da-mi voie, insa, sa iti spun ca, desi altfel, copilaria ta sunt sigura ca a fost frumoasa si ca a contribuit mult la ceea ce esti astazi. Am crescut cam in acelasi mod, tot la tara si, culmea, am avut o jucarie-iedut identica dar nu imi amintesc ce s-a intamplat cu ea si unde a disparut.
Da, categoric m-a ajutat faptul că am trăit la țară până la șase ani. Cei mai importanți oameni pentru mine erau bunicii, iar eu oricum nu am fost un copil care sa-i placa sa se joace. De asta vin cu lucruri simple. Am învățat repede să citesc pentru că nu mi-a citit nimeni niciodată, iar ieduțul cred ca era printre jucăriile ce se găseau în acea perioada. Mie mi l-a stricat sora mea, ea e si acum un om activ, curios, harnic, și fara stare, asa cum era de copil.
Cat despre nisipul kinetic n-am pus mâna pe el, nici eu, am vazut la copiii de lla Odorhei, cum spuneam, dar atunci am vazut atat de multe, incat cu greu am gestionat timpul și curiozitatile. Mulțumesc de trecere, Cristina. Esti formidabila.
Interesant nisipul acesta, iar când citeam articolul Alex aflându-se lângă mine, mi-a spus că ar vrea şi el. Succes! Povestea ta e minunată, ca de obicei, cu amintiri şi cuvinte duioase. 🙂
Sunt sigura ca ai scris si tu, cat sa aiba sanse Alex la nisip. Eu nu-l vad jucandu-se cu el, ci tot alergand personaje imaginare pe calculator.
Mi-a placut enorm cand mi-ai transmis, zilele trecute, ca nu ai realizat ca scrisesem pentru nisip. Asta e si dorinta mea, sa le spun oamenilor despre asocierile pe care le fac atunci cand am un produs și o tema ofertante.
N am apucat sa scriu deși mi doream nisipul si aveam ideile. C o zi nainte de încheierea campaniei am găsit nisip din asta la preț bun si i am luat lui Dante. Îl adoră. Copiii vor fi super încântați de el. Mi a părut rău apoi ca n am scris că poate câștigăm si l făceam cadou băiețelului celei de vine să mă ajute la curățenie.
Mi e dor de scris când te citesc :). Dar zboară zilele de nu știu când și laptopul apuc doar să l deschid ca să l închid neumblat :).
Ofertant subiect, il puteam aborda in zeci de moduri și nu ma indoiesc ca prin experientele tale cu Dante si nu numai..ai fi avut subiect bun.
Daca ai sti ce m-ai emotionat cu acel…„mi-e dor de scris cand te citesc”. Eu am avut net cu portia, dar mi-a fost mai bine asa. Am realizat ca vara e tare importanta, e singurul moment cald de care trebuie sa profitam..in realitatea noastra.