Mărgăritar-catchy

Catchy și poveștile mele. A doua…

Adriana

manux

Dimineața mi se așeza pe palme, pe felia de unt, în cana de ceai, se întindea în toată bucătăria, amintindu-mi că o așteptasem cu nerăbdare. Toată noaptea mi se sudaseră gândurile, topind, ca într-un furnal, oțelul unor treceri de oameni cu patimă. Lumea se încrâncenase, ieri, în jurul meu, iar eu nu am putut ascunde nopții frământările ce le purtasem prin tot felul de dimensiuni. Știam că oamenii nu funcționau toți împreună, dar destinul sau încăpățânarea EI ne înghesuiseră pe toți într-o încăpere cu pretenție de living. În realitate, era o sufragerie mai generoasă nițel, dar care părea ca o sală de ședințe cu toate scaunele acelea înșirate prin colțuri.
Cum apăream, ca la o comandă sinistră, cum ghiceai o nevoie de cale întoarsă, un mic gest de respingere și dezaprobare instinctivă. Zărisem, din prima, o persoană care, de câte ori vorbea, te împingea ușor cu degetele, mai jos de umăr. Permanent te întreba ce faci și dacă refuzai vreo confesiune măruntă, îți aducea, în prim plan, toate punctele comune, toate cunoștințele și vreun amănunt care, sigur, mai trebuia despicat, deși tu uitasei, demult, întâmplările. Unde să te strecori?
Cu florile-n mână, aștepteți gazda, în speranța că…(citește aici)

 

Publicat de Adriana

https://www.adrianatirnoveanu.ro/

18 gânduri despre „Catchy și poveștile mele. A doua…”

  2. Citesc, recitesc, nu mă mai satur…Recunosc cu mâna pe inimă că din 2013 nu funcționez fără poveștile tale, fie ele triste, fie vesele, fie sensibile, fie dure. Cea de azi e perfectă!

    1. Azi noapte am scris una care nu-mi dădea pace. Și ca aceea nu prea am scris eu, căci nu mă vedeam trecând și la articole pentru femei; sunt bucuroasa sa stiu ca au ceva din mine, indiferent de unde culeg datele subiectelor. Te imbratisez, Nicoleta. Dacă nu m-ar omorî lucrurile astea care înseamnă viață, cu adevărat, sunt convinsă că aș scrie mai mult, dar așa prea sunt preocupată de cele lumești, din păcate…

    1. Da, am fost nițel în vacanță, dar una plină, alături de Mihai-lucru rar-și am ratat consemnarea primei postări pe Catchy. Scriu eu…zilele astea, cumva.

      Mulțumesc mult pentru apreceri dar mai ales pentru modul constant in care o faci.

  4. Ți-am spus vreodată cât de mult îmi place cum scrii? Și cât de bine ți se potrivește numele de cod „Povestitoarea”?
    Uneori mă și întreb pe unde le găsești?

    1. Mă găsesc ele pe mine, chiar mai des decat sunt eu dispusa sa le asez pe aici. Cand oamenii te numesc povestitoare, nu-ți rămâne decât să onorezi asta în ceva…cu renume.

      Mi-ai lipsit, chiar dacă noi doi tot ne motivăm absențele de pe aici.

      1. Ne lipsim reciproc Adriana. Ne-am învățat să ne citim reciproc, să ne comentăm, iar acum așteptăm semnele, chiar dacă ele nu sosesc, sau vin mai greu, mai rar, deși amândoi suntem mai mult sau mai puțin prezenți virtual.Tot încerc să descopăr secretele celor de la WP, care îmi anunță apariția articolelor tale de aici, dar nu vor să-mi spună și când îmi răspunzi comentariilor.

        1. Cred ca marea mea greseala de a ma muta pe domeniu ma va bantui multa vreme. Sistemul nostru de dinainte era util și la obiect, am pierdut, nu castigat, de asta si stau mai mult pe fb, blogul nu mmai imi e decat cutie de adapostit texte, caci nu stiu sa-l imblanzesc. Iți mai spun eu, zilele astea ce am mai descoperit.

    1. ..cu tine alaturi, il simt si eu astfel! Te pup, potecuta. Am fost asa de aproape de Sibiu, ca mai aveam putin și te chemam in povesti reale. M-am oprit, insa la Bâlea Lac…, pe alte poteci

  6. de cele mai multe ori, atunci cand iti citesc povestile, stau in dubiu daca sa comentez sau nu. Sa te laud, nu prea imi place. Nu stiu ce. Sa incerc sa comenteze ce-ai scris, mi se pare ca nu sunt demna. Sa nu las un semn al trecerii mele pe aici, mi se pare lasitate. Astazi aleg varianta 1. Scrii atat de frumos, cursiv si plin de suflet…

    1. …sau poti sa te legi de subiect. Dar sa stii ca ai dreptate, greu ne putem gasi cuvintele vizavi de unele texte scrise de persoane dragi; mi se intampla adesea. Textul meu e unul usurel, asa cat sa imi fac debutul la Catchy, dar daca are in el putina muzicalitate și emotie, ma declar multumita. Multumesc, Cristina, cuvintele tale mi-au adus o mare bucurie, mereu…

  7. Asa e,draga Adriana ! „Gustul” fericirii nu se poate descrie în cuvinte! Este savurat cu sufletul,în partasia intima cu El,în ‘odaita de sus a inimii’ .:)
    O zi binecuvântata.

    1. La fel, Iosif. Daca ai sti ce tulburata sunt mereu cand zaresc numele tau pe bloguri, numele tatalui meu care nu mai de 9 ani și jumatate, printre noi. Incerc sa arat ca nimic nu e mai important daca nu e iubire, iar daca nu e, trebuie sa o cautam și sa stim ca e greu de schimbat macazul, dar nu imposibil. Doamne ajuta și multumesc pentru semn.

      1. Ma simt magulit de cele spuse de tine,iar când îndraznesc sa com. pe blogul tau,o fac cu multa retinere,timiditate si grija,ca nu cumva sa te ofensez cu vre-un cuvânt.Te simt un suflet nobil,sensibil,delicat si pur,beneficiar al harului lui Dumnezeu,acest dar nepretuit oferit de Tatal ceresc,tuturor celor ce cred în Hristos,Fiul omului,si-L accepta în viatza lor.
        Eu sunt o persoana mai bizara privit prin optica firescului,cu o perceptie diferita despre viata si sensul de a fi,fatza de masele largi,straduindu-ma în permanenta sa-mi îndeplinesc menirea,rolul existentei mele în aceasta viatza,iubind si oferind iubirea neconditionata,nepretuita a Tatalui nostru tuturor celor ce o accepta.
        Sa ai parte de zile fericite,binecuvântate de Dumnezeu,împreuna cu toti cei dragi tie .

        1. …cu siguranță ești un bun observator și ai sa te miri, dar iți citesc „interventiile”- cum le numesc eu, uneori- acolo unde le gasesc, in putinul meu timp liber de colindat pe bloguri-prietene. Ochii vad ceea ce sufletul trimite, iar eu stiu ca diversitatea e buna și ca ne putem ajuta unii pe alții atunci cand incercam a interactiona. Stii de ce imi plac mie unii oameni care scriu? Am zis, unii..pentru ca sunt prea mulți, iar segmentul care face asta din scop financiar sau pentru publicitate il scot din ecuatie, desi nu de tot. Imi plac pentru ca au curajul de a lasa public ganduri, de a se lasa combatuți, de a incerca sa vindece situatii, de a scoate din noi o stare, una din aceea care te lasa pe ganduri. Si chiar daca nu rezonez peste tot sau cu opinii – chiar si cu cele descoperite in dreptul numelui drag IOSIF- e un castig. Si multumesc, ma simt binecuvantata. Doamne ajuta, Iosif!

Comentariile sunt închise