Mărgăritare versificate

A toamnei sunt

Adriana
toamnax
Eu mă cuprind cu palma într-un amurg de gând,
mi-e inima pisică care își toarce visul,
în albul prins pe margini de clipe care ning,
cuvintele oftează-n tăceri ce poartă abisul 
….toamnei.

 

A lumii stea îmi strigă anotimpul stins
în neștiuturi, necuprinsa înrudire,
desprind din ea, încet, un roșu nepromis
și îl rotesc pe inelar  ca-ntr-o zidire,
..cu toamna

 

Pe buze am dulcețuri ce alină,
în clipe care plâng căderi și amare urme,
îmi conturez o hartă-n a mea vină,
redesenându-și pașii dintr-un timp  cu nume,
de-o toamnă.

 

A toamnei sunt predestinată preumblare,
aramă caldă scursă-n galben rost,
a așteptare mi-e  anotimpul ce rămâne, 
al cerului vărsare într-un…    strop 
de toamnă,

 

…de frunză, de inimă, în inimă.
Doar pentru mine.

 

 

 

 

 

Publicat de Adriana

https://www.adrianatirnoveanu.ro/

20 de gânduri despre „A toamnei sunt”

    1. …aveam chef să-mi destresez niște gânduri proaste. Așa că le-am destresat cu ale mele cuvinte de toamnă-doamnă, apoi am rămas pe gânduri după ce am citit rețelistica la Almanahe. Unii oameni sunt făcuți să fie stele și să transforme totul în spectacol. Te pup, Agu..

    1. rostogolind culori
      antrenând simțăminte
      ești toamnă!

      Tu când lași comentarii, scrii poezii gen haiku. Esti fenomenala!

  3. A toamnei esti frumoasa doamna,
    În gânduri exprimate-n culori vii,
    Ce trec duios din iarna-n primavara,
    Scaldate de apusuri de vara… azurii.

    Vesmintele cuvintelor curate,¨
    În care sufletul tie-nvesmântat
    Sunt pastelate,gingas colorate,
    Tablou cu flori de crini si liliac.

    Melancolia asternuta-n versuri,
    Ce-ti poarta gândul peste timp,
    E focul cald al dragostei de ceruri,
    E mângâierea Duhului Cel Sfânt !

  4. A toamnei căldură e-ascunsă sub nor,
    Sub covor de frunze, sub pașii ce dor,
    Sub ploaia ce curge în susur ușor,
    Și-n fructele aromitoare.

    Ascunsă e toamna în norul cel sur,
    În frunza cea roșă sau de aur pur,
    În ceața lăptoasă pe care o-ndur,
    Sub cer fără stele.

      1. Ei, nu cred… am pierdut cu siguranță… dar așa funcționează timpul, nu ne lasă să aflăm tot ce am vrea, să trecem peste tot, să parcurgem mai mult (cel puțin la mine așa e)

Comentariile sunt închise