Lumea se așezase între verde și roșu, niciun centimetru mai încolo, niciunul mai încoace. Rotundă, plină, caldă, conturată cu vise și zboruri de vultur. Era perfectă. Nu, nu perfecțiuni de mătase și miere, nici de cuvânt subțire și blajin, iar dacă stau să mă gândesc avea chiar câteva cărămizi neașezate prea bine. Dar ce-i păsa; în casă era cald, focul nu se stingea, pe sobă era o ramură din bradul ei, în cuptor uitase niste coji de nucă, sa miroasa frumos; iar locul acela îi era altar, îi era candelă și văpaie. De acolo, afla ea toate noutățile din afară. De acolo, ochii ei căpătau străluciri de viață; de acolo lua pulsul depărtărilor, număra poveștile și norii nevăzuti prin văzduhuri de simțuri și oftaturi de-o clipă.
Cafeaua din cană lua gust de uitare, căci prea era preocupată să mai fure timp, să mai absoarbă puțin din furtunile ce îi dădeau năvală în suflet, doar răsfoind o carte. Timpul se comprima ca într-o rugăciune, iar ea avea multe de rostit, chiar dacă doar una o stia a spune cap-coadă.
Avea un teanc de cărți; care noi, care cu vechime, mirosind a cerneală și tiparniță primitivă. Și le așezase, cu grijă, lângă ea, ca niste prieteni vechi care nu știu a dezamăgi niciodată. Zornăiau în ea chemări ca în dansul unei fete tinere cu salbă la gât, ispititoare și seducătoare, vrăjind-o de fiecare dată cu altceva. Minutele păreau secunde și secundele fluturi albaștri care își duceau bătăile de aripi spre ochiul cerului. Coborau mai apoi stele pe fuiorul tors al lunii, curgând între râs și plâns, între nord și sud, între scaieți și flori; flori de piatră, de stâncă, de munte surpat, în orice limite le-ar fi trimis, cu un pocnet de degete ce ținea loc de baghetă magică, de parcă în colțurile camerei ar fi stocat imagini prin care ea s-a perindat doar deslușind slove ce se asezau prin fiecare centimetru, între verde și roșu.
Tramvaie colorate, pictate cu flori de cârciumărese și trandafiri galbeni, se plimbau laolaltă cu inorogi, în timp ce mintea mai recita un vers dintr-un poem care-i lasa sufletul, plin de poveri lumești, să zboare ca albatroșii hoinari, stâpâni pe nesfârșit de ape, și cărora le-ar fi împrumutat zborul, măcar pentru o clipă. Se strecura tăcută printre responsabilități, rememorând scene și metafore, și când sapa făcea pământul să zvâcnească, sau când mâncarea devenea cina promisă sau gălețile se scufundau în fântâni adânci. Fântâna iubirilor sale era mereu plină, mereu dăruind, mereu se umplea de la sine, iar și iar, de parcă găsise formula perfectă de renaștere, ca într-o oglindă cu apă vie. Își purta regretele învelite în frunze de nuc uscat, le descânta cu lacrimi, le ascundea bine sub pernă și își așeza genunchii obosiți, în locul ei de taină.
Multe furtuni s-au abătut peste căsuța cu cărămizi șubrede. Pe poteca iubirii sale s-a asezat negură și vânt, au cotropit-o dureri și au buimăcit-o, bine, vești devoratoare. Diminețile sale păreau șubrede, amiaza o găsea scociorand în cuibul de verde și roșu, neînțelegând de ce a prins umbră de doliu pe poale. Drumurile sale nu mai erau doar printre fântâni, ci printre cruci iscălite de oameni și de Dumnezeu. Tămâia îi era noul parfum de tinerețe, tinerete pe care și-o purta dreaptă, mândră, semeață, neîncovoiată de grijile ce urcau spre ea ca într-o escaladă nedorita.
Doar că, într-un exercitiu de supraviețuire, pe care îl aplicase în toate ecuațiile dificile ale vieții sale, penele ei de speranță cresteau la loc, cu fiecare cuvânt bun, cu fiecare rouă de vers, rămând așa între două dimensiuni, între putință și neputință, jumătate-femeie, jumătate-mamă și întreg de iubire. Si iar se adăpa din izvor cu apă curată, iar se hrănea cu ambrozie din rostiri de vorbe, iar se îndepărta de la locul brumelor sale, ridicându-se deasupra tuturor încercând a înțelege ce i-a fost dat, ei, femeii-scorpion, între verde și roșu, între iubire și necuprins, neștiut.
Cu un urlet prelung ca de lup, un câine își strigă stăpânul. Nu știe bietul, că și în ea urlă lupii, urlă visele spulberate de neprevăzut. Tinerețea își așază năframa pe teancul de cărți, în miros de dimineți plânse, cu ochi de fulgere și fără niciun cuvânt care să zică „De ce noi, Doamne?” Ea știe, și de verde, și de roșu, și de negru pe poale. Dar simte cum dincolo de cuvinte stăm noi, cei care o iubim. Și, ca într-un stup, ne pregătim să decorăm fagurele vieții sale cu bucurie și pretuire. Octombre pleacă tiptil, dar îmi rămâne mereu prin tine, draga mea, hotar între verde și roșu. Numai al tău. Numai pentru tine.
De la o vreme, îmi dezvelesc inima și mi-o acopăr cu insomnii de catifea, mi-o căptușesc cu prietenia ta, îi pun iederă roșie de cuvinte verzi, o croșetez cu dantelă de bumbac bun, o îmbrac cu o rochie din mătase naturală de culoarea aramei, îi agăț cercei din scoici și stele de mare, o împodobesc cu globuri de Crăciun, o sorcovesc, o descânt, o împart, o scad de mici dureri, o adun printre durerile tale, o parfumez cu arome de lăcrămioare-mărgăritare și o înmulțesc, ca un caleidoscop din oglinzi, astfel încât oriunde te-ai uita să știi că nu ești singură. La mulți ani, ție, omul pietrelor mele! Sa-ți fie izbândă fiecare clipă!
26 octombrie e ziua unui om pe care nu-l cunosc personal, dar îl știu mai bine decât aș fi crezut că asta ar fi posibil. Nu e literă din acest blog pe care ea să nu o știe. Nu e cuvânt pe care să nu-l fi mângâiat cu privirea, nu există vreo poveste, scrisă de mine, pe care să n-o cunoască, și nu a existat vreo renunțare sau deznădejde proprie pe care sa nu o fi ghicit-o de dinainte de a o rosti public. În tot timpul ăsta a zidit în mine încredere, a pus mortar solid pe cărămizile mele fierbinți, m-a scos din nesiguranțe și m-a încurajat să fiu, să continui, să-mi rotunjesc neîncrederile și sa nu le mai las colțuroase încât sa-mi sperii cititorii cu ele. Ea a știut că voi fi, că voi face, că voi izbândi, dinainte de a mă fi gândit eu la acel lucru. Ea m-a văzut „mai frumoasă decât sunt”, mi-a printat fiecare scriere, mi-a fost „primul editor de carte” de dinainte de a avea eu vreo astfel de intenție. De multe ori afirm că dacă am măcar un singur cititor fidel, eu sunt fericita. Ei bine, am doi: Nicoleta și soțul meu. Doi scorpioni, doi oameni pentru care nu exista „nu se poate” și care vad în mine ceea ce eu nu cred ca voi reuși vreodata. „Un singur trandafir poate tine locul unei gradini si un singur pieten poate face cat intreaga lume” – Leo F. Buscaglia, asta am învățat eu în trei ani de zile.
Cand am scos cartea, „Nume de cod-Povestitoarea”, lucru pe care ea si l-a dorit mai mult decat mine, caci eu nu aveam astfel de dorinte, trebuia sa primeasca primul exemplar. Ciudat, dar n-a fost asa. Am vrut sa scot o broșura micuta si sa i-o dedic. Dar nu mă pricep la astfel de lucruri. Atunci, am cerut ajutor și om drag mie mi-a redactat textul de mai sus pe care i-l scrisesem, știind că pentru ea vor însemna ceva. A iesit o felicitare A3, personalizata, de mai mare frumusetea. Sper, astfel, să-mi fi luat revanșa. Vă mărturisesc că e o ființă pasionată de citit, care-și petrece puținul timp plimbând un teanc de cărți după ea, și citindu-le oriunde s-ar afla, că e la gura sobei sau pe margine de fotoliu, sub vreo umbra de copac sau în așternuturi durute, iar datorită acestora viața ei poate avea alte desfășurări. Si atunci, normal că mă bucur că mi-a facut loc și mie. Între verde și roșu, însă e anul ei, căci deși ar trebui să vorbim de tinerețe, speranță și bucurii, de zămisliri și împliniri, doar ea știe ce înseamnă să te afli în plină ascensiune și să cazi în abis, cu lovituri de soartă. Dar octombrie vine mereu, cald și roșu, oblojind răni prin urări simple de la oameni care o iubesc. Eu cred însă că Dumnezeu „îi va crea o cărare doar pentru ea, căci sigur îi va observa puterea”. Doar că nu va fi singură niciodată. Oameni ce o iubesc o vor ține de mână, iar din stele o va îndruma cel care i-a lăsat sufletul pustiit și inima sângerândă. Mulțumesc, Nico, pentru tot ce-mi ești.
Am o sinuzită și o problemă delicată la ochi, ce sper sa nu mă tină departe de virtual mult timp. Am avut noroc sa am redactată postarea, și asa am venit cu mult după gongul de miez de noapte. La multi ani, draga mea prietenă!
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Publicat de Adriana
https://www.adrianatirnoveanu.ro/
Vezi toate articolele lui Adriana
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Tot ce faci e migală. Iei fiecare bucățică și o faci perfectă, o rotunjești și iubești dantelat. Literele le lustruiești și pui în rând și pui muncă, enorm de multă muncă și artă la fiecare silabă. De fapt cred că nickname-ul tău e muncă. Așa te cheamă pentru că fiecare mic obiect sau sunet e personalizat, e înșirat. De mult am vrut să spun asta, iar acum când am citit din nou și din nou m-am gândit. Dar la munca aceea care e sinonimă cu plăcere, cu migală, cu creație, cu drag și dragoste (că nu e la fel).
Nicoletei La mulți ani încă o dată și încă o dată (i-am spus și eu pe fb) și drag de voi. <3
Ce minuni îți trec ție prin minte! Tu, pictorița fluturilor albaștri și a cuvintelor violet îmi găsești mie taine pe care nu știu dacă cineva mi le-a mai spus, sau, cu siguranță, niciodată… atât de ….deosebit. Mulțumesc, asa intre verde și roșu.
Te imbratisam cu mare drag.
Mulțumesc, Em! Adriana mi-a recomandat întotdeauna să-mi adun în preajmă doar oameni cu suflet frumos. Tu ești unul dintre ei.
<3
<3
Mi-am început ziua citind această postare care m-a încărcat de emoţie pozitivă, ce cred că îmi va proteja întreaga zi. Pentru asemenea cuvinte, şi nu numai, e minunat că există aceste prietenii, chiar şi virtuale, care reuşesc să ne lumineze zilele umbrite. Cred că acea felicitare îi va fi una din cele mai preţioase amintiri. La mulţi ani frumoşi Nicoletei, iar ţie sănătate multă şi zile senine! 🙂
Mă bucur că ți-a plăcut „cărticica” pentru Nico. Mulțumim amândouă pentru urarile tale calde și cred ca da, exista oameni pentru care dimensiunile nu exista.Si aici, știm că împreună am descoperit asta. Te îmbrățișez.
Cu drag… și eu! ?
Mulțumesc, Dana! Felicitarea Adrianei îmi va fi cea mai de preț avere. Prietenia, pentru mine, e un edificiu greu de construit și mult prea ușor de demolat, dar cărămizile și liantul virtual mi-au demonstrat că și așa poate fi ridicat pe o bază solidă fără să se lase zdruncinat de ”intemperii”.
Viata e un paradox,de întuneric si lumina,
Materie,pamânt si apa,facuta de-o iscusita mâna.
E un amestec omogen,cu o formula tainica,ascunsa,
De filozofi,poeti si scriitori,si de stiinta înca,nepatrunsa!
Ne hazardam sa întelegem viata,si rostul existentei pe pamânt
Citim în stele,facem horoscoape,neobservând Iubirea Celui Sfânt
Nu mai vedem valorile IUBIRII,orbiti de o lumina efemera,
De imitatii artificiale,culori amagitoare produse de o Noua Era !
Ce folos are faptura ,de toata truda sub soare,
Un neam trece,altul vine,Pamântul sta în picioare!
Tot ce e creat de Domnul,este vesnic în miscare,
Universul,chiar si cerul,o enorma framântare !
Cei ce au întelepciune,priceperea si stiinta,
Daca le pastreaza-n suflet,smeriti si în umilinta,
Au ‘comoara’, au si pacea,au o viata din belsug,
Data-n dar de Ziditorul,Cel Ce E de la-nceput !
Prin Isus,Cuvântul Vietii,Cuvântul ce S-a întrupat,
El ne-a dat la toti viata,celor ce l-am ascultat !
El este ¨NTELEPCIUNEA,ADEVARUL revelat,
Cel ce ÎL primeste-n viata,cert…va fi ELIBERAT!
Va trai apoi cu frica,temator de Dumnezeu,
Va urâ desartaciunea,se va departa de rau !
Va lupta cu sine însusi,cautând neprihanirea,
Va fi o ‘carte citita’,va obtine …NEMURIREA !
E prima oara cand mi-as fi dorit de la tine ceva mai …cald, persoanei căreia i-am dedicat aceste cuvinte i s-ar fi potrivit ceva mai …așezat. Eu te citesc, înțeleg, știu mesajul, asa ca am sa-ti multumesc pentru noua pildă.
Numai bine, Iosif!
Mulțumesc frumos!
Sper ca versurile de mai jos sa-i încalzeasca sufletul acestui om drag. Poate sa le considere o dedicatie din partea ta si dece nu,a mea .
Eu sunt un bulgar de iubire,venit din spatiu si din timp,
Am fost creat de Întelepciune,prin Duhul Sfânt si prin Cuvânt .
Sunt o scânteie zburatoare,o mica stea din infinit,
Ce straluceste-n întuneric,prin forta Duhului Cel Sfânt
.
Sunt prelucrat din lut si apa,de-o mâna iscusita ,ideala,
De-un Mester întelept si Mare,ce prelucreaza lutu-n oala.
E Mesterul ce a creat atomul,si a facut Lumina din foton,
Apoi în marea Sa întelepciune,din Cuvânt L-a creat pe Om.
El a facut din lut o oala,si-a pus în ea Ulei curat,
Dar oala s-anvechit cu timpul,a cazut jos si-apoi s-a spart.
Iar cioburile rezultate,s-au dus din nou de unde au venit,
Uleiul scump,s-a risipit pe data,împrastiindu-se peste pamânt.
Iar cei saraci lipsiti de hrana,s-au adunat si l-au luat.
L-au dat celor bolnavi sa-l guste,iar cei bolnavi s-au vindecat.
Acest Ulei ce da viata,ce vindeca dureri si suferinti,
Este Cuvântul întrupat în Domnul,este Cuvântul declarat de Sfinti.
De cei ce-au fost umpluti de Duhul,ce lumineaza azi pamântul,
De sângele ce-a curs pe cruce,toti cei ce-l beau,îsi schimba gândul.
Gând vechi,înselator de moarte,prin care „sarpele cel vechi” ne-a asuprit,
De când Adam si Eva n-ascultara,de Legea si Porunca Celui Sfânt !
Sper ca Nicoleta, deşi nu cred că mă ştie, să primească şi urările mele şi gândurile bune şi calde. La mulţi ani, Nicoleta! Cu sănătate şi bucurii depline!
Adriana, om frumos! Tu ştii câtă bucurie aduci în jur şi cum faci tu să răsară frumosul din orice?
Ai grijă de tine! Sănătate multă!
Mulțumesc din suflet! Vă știu din comentariile pe care le lăsați aici și pe care le citesc cu drag. Adriana e cel mai frumos OM pe care viața mi l-a scos în cale.
Îţi dau dreptate, Nicoleta! Sunt tare fericită că am avut ocazia să cunosc, chiar şi doar aşa, prin cuvânt, un astfel de om frumos!
Mulţumesc pentru răspuns! Toate cele bune!
Mulțumesc, potecuță, pentru urările de sănătate. Încă sunt pe antibiotic, dar nu mă mai dor ochii, măcar. Mă bucur că ți-a plăcut surpriza pe care am meșterit-o pentru Nicoleta și te îmbrățișez. Sunt onorată pentru cuvintele frumoase. Pe curand.
Ai grijă de tine! Te pup!
…sigur, mă straduiesc. N-am fost prea bine..
Adriana mea, ar fi trebuit să fiu prima care lasă un răspuns aici. dar te rog să mă crezi, de azi dimineață sunt incapabilă să leg două fraze. Încerc acum deși nu știu ce va ieși…
De câte ori m-ai întrebat : ”Nico, ai nevoie de ceva, ce să-ți trimit?”, ce-ți spuneam? ” Nu vreau nimic, am tot ce-mi trebuie, doar de cuvinte am nevoie.” Da, Adriana, întotdeauna am vrut de la tine doar cuvinte. De ce? Pentru că tu mi le-ai dăruit mereu pe acelea care mângâie, vindecă și îndulcesc cel mai crunt amar. Pe 26 octombrie 2016 mi le-ai dăruit înzecit. Cartea ta a ajuns la mine atunci când a fost sortită să vină. Poate așa a fost orânduit, ca eu să trec prin cumplite furtuni și apoi să primesc ”fărâma de fericire” adusă de ”acel ceva” care părea irealizabil pentru tine dar în care eu credeam cu ardoare. Când Teodora a răsfoit cartea mi-a spus, „aici sunt aceleași povești pe care le scoți tu aproape zilnic din sertar și le citești când cu zâmbetul pe buze, când cu lacrimi pe obraz.” Sunt aceleași povești dar în formatul acela pe care îl iubesc cel mai mult. Sunt aceleași povești care pentru mine alcătuiesc ”cartea sfântă a celor mai sensibile și emoționante trăiri”.
Adriana, nu ne știm personal dar , trebuie să recunosc, mă cunoști mai bine decât cei care mă știu de o viață. Îmi doresc tare mult să fie viața asta generoasă cu mine și să-mi ofere ocazia să te întâlnesc…deși știi că în privința asta sunt pesimistă.
Îți mulțumesc din tot sufletul, Adriana, că-mi ești alături, că mă ții de mână și nu mă lași să mă prăbușesc. Și, uite, acum îți spun că mai vreau ceva de la tine, în afară de cuvinte…Vreau să primesc o îmbrățișare reală, virtuală îmi dai mereu…dar până atunci să lăsăm totul să vină de la sine.
Niciodată nu mă sfiesc să-ți spun că ”TE IUBESC pentru tot ce-mi ești”.
Fiecare cuvânt scris ”numai pentru mine” mi-a topit sufletul, dar m-am adunat picătură cu picătură ”între verde și roșu” și am redevenit eterna căutătoare de mărgăritare neșlefuite.
Te îmbrățișez și te pup, Adriana mea dragă!
Mulțumesc din suflet! Vă știu din comentariile pe care le lăsați aici și pe care le citesc cu drag. Adriana e cel mai frumos OM pe care viața mi l-a scos în cale.
..asa cum cartea a venit la timp și noi două vom avea timpul intalnirii noastre. Din păcate, creativitatea mea e influentata de realitate, dacă întâmpin probleme sau piedici în bunul mers al vietii nu reușesc să scriu nimic. Îți mulțumesc încă o dată că ai crezut în mine și ai văzut lucruri care mie nu-mi spuneau nimic. Te îmbrățișez aici, așa cum o fac telefonic sau prin cuvinte, cu toata dragostea.
Foarte frumos! La multi ani prietenei tale si tie sanatate! Cu drag
Mulțumesc!
Mulțumesc din suflșet, draga mea Cita. Sper să te găsesc sănătoasă, eu sunt puțin mai bine, dar nu vindecată total.